CEA MAI MARE BANCĂ A ITALIEI CONSTITUIE PROVIZIOANE SUPLIMENTARE DE 8,1 MILIARDE DE EURO UniCredit a intrat într-o nouă cursă pentru majorarea capitalului şi supravieţuire

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 ianuarie 2017

UniCredit a intrat într-o nouă cursă pentru majorarea capitalului şi supravieţuire
CĂLIN RECHEA

UniCredit a prezentat ieri detalii cu privire la etapele planului de recapitalizare prezentat în ultima parte a anului trecut, al treilea din ultimii 8 ani.

În cadrul Adunării Generale Extraordinare şi Ordinare a acţionarilor, conducerea celei mai mari bănci din Italia a cerut acordul acţionarilor pentru majorarea capitalului cu până la 13 miliarde de euro, condiţie necesară pentru aplicarea planului strategic de restructurare. Acesta include cinci piloni principali: majorarea şi optimizarea capitalului, îmbunătăţirea calităţii activelor, transformarea modelului operaţional, maximizarea valorii comerciale a băncii şi adoptarea unui nou cadru de conducere.

Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a cuprins două puncte: majorarea capitalului cu până la 13 miliarde de euro, care trebuie finalizată în prima jumătate a anului, şi comasarea acţiunilor vechi într-o acţiune nouă, pe baza unui raport de 10:1.

De la începutul anului, acţiunile UniCredit (n.a. simbol bursier UCG) au înregistrat o scădere de 4% (vezi graficul), după un declin de circa 45% în anul precedent.

Într-un comunicat de presă de pe site-ul instituţiei financiare se arată că, înainte de trecerea la majorarea capitalului, banca va constitui provizioane suplimentare de 8,1 miliarde de euro, care vor fi incluse în rezultatul financiar din T4 2016. Alte cheltuieli suplimentare de restructurare vor majora costul total până la 12,2 miliarde de euro, după cum scrie Bloomberg.

De asemenea, oficialii băncii subliniază că "majorarea capitalului nu a fost cerută de nicio autoritate de supraveghere", ci reprezintă un pilon cheie al planului strategic, astfel încât UniCredit să se alinieze celor mai bune instituţii financiare globale de importanţă sistemică (G-SIFI).

În comunicatul de presă se mai arată că BCE a acordat permisiunea de includere a fondurilor atrase prin emisiunea de acţiuni în cadrul capitalului de rang I (CET1, Common Equity Tier 1).

Deşi majorarea capitalului poate fi finalizată în prima jumătate a anului, UniCredit se confruntă cu o restricţie semnificativă, care îi cere să completeze procesul până la sfârşitul primului trimestru din 2017.

Astfel, noile provizioanele de 8,1 miliarde de euro influenţează negativ capitalul de rang I (CET1), iar valoarea acestuia scade sub nivelul minim cerut de BCE. În aceste condiţii, banca nu poate plăti cuponul pentru obligaţiunile convertibile, incluse în capitalul suplimentar de rang I (AT1).

Incapacitatea de plată în acest caz nu presupune transformarea automată a obligaţiunilor în acţiuni, dar va transmite un semnal negativ pe pieţe, însoţit de creşterea costurilor de finanţare.

Procesul de majorare a capitalului va fi lansat după 9 februarie 2017, când vor fi prezentate rezultatele preliminare pentru anul 2016.

Conform unor surse citate de Reuters, unul dintre cei mai importanţi acţionari ai băncii, fondul Aabar Investments din Abu Dhabi, a anunţat că va participa la majorarea de capital, iar menţinerea cotei actuale din capitalul social al UniCredit, de circa 5%, presupune investiţii de 650 de milioane de euro. Agenţia de ştiri mai precizează că majorarea de capital a UniCredit este susţinută şi de băncile care o intermediază şi care sunt gata să cumpere acţiunile rămase nevândute.

Planul de reorganizare al băncii, elaborat de noul director executiv Jean Pierre Mustier, mai prevede închiderea a 944 de sucursale până în 2019 şi concedierea a 14.000 de angajaţi. Pentru T4 2016, costurile aferente restructurării personalului vor fi de 1,7 miliarde de euro, după cum se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, conducerea UCG a anunţat şi scoaterea din bilanţ a unor credite neperformante cu o valoare nominală de 17,7 miliarde de euro, printr-un proces de securitizare.

O ştire din cotidianul Il Messaggero arată că noua emisiune de acţiuni se poate face cu un discont de 30% - 40% faţă de preţul teoretic, care nu include drepturile de subscriere.

Planul de reorganizare a inclus şi vânzarea unor active, cum sunt subsidiara Bank Pekao din Polonia şi fondul de administrare a activelor financiare Pioneer Investments. Tranzacţia nu a fost finalizată în cazul Pioneer Investments.

Toate aceste măsuri vor conduce la reducerea semnificativă a "amprentei" UniCredit la nivelul sistemului bancar european şi transformă cea mai mare bancă a Italiei într-o ţintă de achiziţie.

Reuters scrie că posibilitatea unei preluări a UniCredit reprezintă un motiv suplimentar de îngrijorare pentru autorităţile de la Roma, în condiţiile în care compania franceză Vivendi a devenit deja cel mai mare acţionar al grupului Telecom Italia şi îşi majorează agresiv participaţia în compania Mediaset.

În ultima parte a anului trecut, pe piaţă au reapărut zvonurile cu privire la o posibilă preluare a UniCredit de către Societe Generale.

Recent, Francesco Boccia, preşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor, a declarat, pentru postul Radio24, că "există un plan francez pentru preluarea UniCredit", iar o sursă anonimă a declarat pentru Reuters că "odată cu finalizarea planului de restructurare al lui Mustier, fuziunea cu o altă bancă este o posibilitate concretă".

Oare UniCredit a recunoscut toate pierderile din creditare, iar majorarea capitalului este suficientă pentru a-i asigura supravieţuirea, ca entitate independentă, şi după 2017?

Şi ce se va întâmpla dacă se va dovedi că UniCredit nu este decât un alt Monte dei Paschi, dar la o scară mult mai mare?

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Uni este acum exact in aceeasi situatie in care a fost Erste Group Bank in 2014 , atunci nefiind in masura a plati cupoanele AT1...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb