Cea mai mare fermă de bizoni din Europa, în Recea Cristur (Cluj)

V.B.
Companii #Agro-alimentar / 12 aprilie 2014

Cea mai mare fermă de bizoni din Europa a fost inaugurată ieri în comuna Recea Cristur din judeţul Cluj, investiţia (de 2,5 milioane de euro) aparţinându-le afaceriştilor Hans Kilger (Germania) şi Rudolf Kerner (Danemarca), potrivit surselor din presă.

Administratorul fermei şi directorul general al firmelor din România ale celor doi este fostul subsecretar de stat în Ministerul de Interne, Toma Rus.

În prezent, efectivul de bizoni numără 278 de animale, repartizate în 3 ferme. 50 de bizoni au fost aduşi ieri de Rudolf Kerner, iar primele bovine au fost transportate în ţara noastră în toamna anului trecut. Până în 2017, reprezentanţii fermei doresc ca efectivul de animale să atingă 2 mii de capete.

Toma Rus a declarat: "Cei doi proprietari ai firmei au încheiat înţelegeri cu toate fermele care vând bizoni vii din Europa şi preconizăm că vom cumpăra în fiecare an un efectiv de 100 de bizoni şi din acest an sperăm să avem şi noi 100 de fătări, de la anul 150, apoi 200 şi aşa mai departe. Dacă nu vom avea sacrificări, vom creşte efectivul foarte repede. Va trebui să şi achiziţionăm pentru a putea creşte până la 2 mii de bizoni, dar ne trebuie şi peste 2 mii de hectare de păşune".

Domnia sa a explicat că, pentru a putea rămâne în stabulaţie liberă, unui bizon îi trebuie un hectar de păşune. La momentul actual, ferma a concesionat de la sătenii din comună aproximativ 500 de hectare de păşune, la care se adaugă alte 100 pe care au fost cultivate grâne pentru hrana animalelor.

Hans Kilger a precizat că a ales Transilvania ca loc pentru dezvoltarea acestei afaceri atât datorită climatului necesar creşterii bizonilor, cât şi din motive de ordin cultural: "Sunt convins că am făcut alegerea potrivită de a investi în această ţară, deoarece crescutul vitelor şi cultivarea pământului sunt tradiţie. Bizonii sunt ideali pentru această ţară deoarece există suprafeţe mari de teren şi îi putem ţine şi peste iarnă în stabulaţie liberă, ceea ce în altă parte nu ar fi posibil, din cauza suprafeţelor reduse. Un alt lucru important pentru mine a fost Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, care îmi permite să vin foarte des aici. Iar Transilvania, pentru noi, cei care provenim din Germania, înseamnă foarte mult, pentru că unii nemţi au rădăcini aici".

Investitorul (de meserie auditor şi expert contabil) este convins că, în viitorul apropiat, România va deveni cel mai important exportator de carne de bizon din Europa, având în vedere că, într-un timp atât de scurt, ferma de la Recea Cristur a devenit cea mai mare crescătorie de acest fel de pe continent.

Proiectul celor doi oameni de afaceri presupune, pe termen lung, inclusiv crearea unui lanţ de restaurante, atât în ţara noastră, cât şi, mai ales, în Germania, precum şi comercializarea cărnii, care poate fi vândută în Europa la preţuri de 20-70 de euro/kilogram, în funcţie de calitate.

În prezent, firma BT Bison Ranch are 30 de angajaţi din comuna Recea Cristur, iar până în 2017, numărul lor ar putea depăşi 50.

Totodată, proprietarii fermei doresc să deschidă în zonă un complex de vânătoare şi unul de turism.

"Proiectul presupune şi crearea unui complex de vânătoare, dar aşteptăm să îndeplinim toate condiţiile legale pentru a putea autoriza acest ţarc", a afirmat Toma Rus, adăugând că, în complexul respectiv, vor putea fi vânaţi mufloni, cerbi carpatini şi lopătari, precum şi mistreţi, animale furnizate de o crescătorie ce va fi amenajată pe lângă complexul de vânătoare.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb