Ceaiul de la ora 5 va fi servit fără crime, violuri şi sinucideri

D.N.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 30 iunie 2011

Ceaiul de la ora 5 va fi servit fără crime, violuri şi sinucideri

Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat o lovitură grea amatorilor de senzaţii tari, decizând să interzică până la ora 22.00 difuzarea pe posturile de televiziune a imaginilor de la locul în care s-au petrecut tragedii (sinucideri, crime, violuri) dar şi a imaginilor care arată suferinţa familiilor victimelor. "În intervalul orar 6.00 - 22.00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/ sinucideri, mutilări/ automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte", potrivit deciziei CNA.

Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, consideră că nu va mai fi loc de interpretări, făcând câteva precizări lămuritoare: "CNA a completat Codul audiovizual în sensul interzicerii difuzării de imagini de la locul tragediei, atunci când e vorba de sinucideri, crime şi mutilări. De asemenea, nu se vor difuza imagini care arată suferinţa familiilor victimelor. În acest fel protejăm demnitatea şi imaginea victimei şi a familiei, mai ales atunci când este vorba de un copil sau de un adolescent".

Pentru producătorii ştirilor de seară, această veste este echivalentă cu o tentativă de omor în ceea ce priveşte audienţele. Dacă în privinţa ştirilor de la ora 17.00 pierderile pot fi considerate suportabile, marea problemă apare când se pune problema principalelor buletine informative, plasate în intervalul 19.00 - 21.00. Jurnalele de seară de sâmbătă şi duminică sunt de neînchipuit fără două - trei carnagii pe şosea, câteva violuri de sfârşit de săptămână şi nişte crime prestate după încheierea orelor de lucru. Pieptănate de aceste "evenimente" de interes naţional, multe din programele informative pot deveni cu până la 50% mai scurte în ceea ce priveşte timpul de emisie. Există şi varianta ca în locul tragediilor să fie introduse ştiri "sănătoase", dar producerea este cu mult mai complicată şi pe termen scurt acestea nu pot atinge nivelul de audienţă al crimelor şi sinuciderilor.

Prin această decizie este evident că încasările instituţiei vor fi mai mici având în vedere că doar la jumătatea acestei luni, CNA a amendat Kanal D, Antena 1 şi Pro TV, cu câte 10.000 de lei, dar şi Prima TV, B1 TV, Antena 3 şi Realitatea TV, cu câte 5.000 de lei şi a somat public TVR 1, pentru difuzarea unor serii de materiale care se refereau la sinuciderile în rândul minorilor.

Asta în cazul în care televiziunile sunt dispuse să respecte hotărârea CNA. Cristina Trepcea, membră a CNA, doreşte ca anumite evenimente de acest tip să nu mai poată fi difuzate, indiferent de intervalul orar: "Propun ca, în interesul superior al copilului, sinuciderile minorilor, sinuciderile în general să nu fie prezentate ca ştiri cu imagini filmate. Nu vor fi prezentate detalii de niciun fel în programele de ştiri. Dezbaterile pe marginea sinuciderilor vor fi făcute cu responsabilitate, cu participarea specialiştilor şi fără prezentarea de imagini cu victime sau cu familiile acestora (...) Orice fel de detaliu privind victimele sau familiile acestora nu constituie ştire". Decizia CNA a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Attila Szasz, Narcisa Iorga, Dan Grigore, Ioan Onisei, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Mihai Mălaimare) şi unul "împotrivă" - Gelu Trandafir.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. FOARTE BINE , BRAVO CNA -in sfarsit o decizie foarte buna !

    Acum posturile TV vor trebui sa isi puna mintea la contributie si sa aduca un continut mai valoros pentru a castiga audienta !

    1. Stai linistit, ca de acum inainte vom avea cocalari si pitipoance, in loc de crime si violuri.

      Da ; probabil ii vor invita pe GEOANA,VANGHELIE, PONTA, eventual dandy Antonescu ......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb