CEC Bank elimină comisioanele percepute la tranzacţiile de retragere numerar efectuate în România şi pe teritoriul Uniunii Europene, precum şi pe cele de interogare sold la ghiseu (inclusiv POS) şi la bancomate realizate pe teritoriul naţional, se arată într-un comunicat al băncii.
Conform sursei citate, această măsură, în vigoarea din 2 aprilie anul curent vizează actualele conturi de card cu unul sau mai multe carduri de debit ataşate, cu excepţia cardurilor de debit Premium.
"Prin acest demers, CEC Bank continuă politica de susţinere a clienţilor persoane fizice şi vine în întâmpinarea acestora cu una dintre cele mai competitive oferte de pe segmentul cardurilor de debit", a declarat Radu Gheţea, preşedinte - director general CEC Bank, potrivit Agerpres.
CEC Bank a înregistrat, după primele nouă luni din 2017, un profit brut de circa 203,9 milioane lei.
Cu o valoare totală netă a bilanţului de 28.595,9 milioane lei la 30 septembrie 2017, în creştere cu 1,54% faţă de sfârşitul anului 2016, CEC Bank a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă de la 7,16% din total active bancare la data de 31 decembrie 2016 la 7,23% la data de 30 iunie 2017, ocupând poziţia a şaptea în topul băncilor din sistemul bancar românesc.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.04.2018, 07:17)
Interesant.