Valer Dorneanu, noul preşedinte al Curţii Constituţionale

L.B.
Politică / 13 iulie 2016

Valer Dorneanu, noul preşedinte al Curţii Constituţionale

Cei trei noi judecători ai CCR au depus jurământul de învestitură

---------

Actualizare 14:41 Valer Dorneanu: "Unii ne-au transformat în arbitru de ring, am vrea să fim arbitru constituţional"

Valer Dorneanu, proaspăt ales preşedinte al Curţii Constituţionale, a afirmat că aşteaptă ca instituţiile statului să nu mai transforme CCR în ''acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic''.

''Cred că ai mei colegi au avut în vedere experienţa mea, calmul meu, spiritul meu conciliant şi faptul vom reuşi împreună să ducem prestigiul acestei instituţii care este un pilon al statului de drept mai departe făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienţei noastre de peste 25 de ani deja şi prin aducerea unui suflu nou, prin contribuţia celor nou veniţi. Am convenit că o să formăm împreună o echipă, să păstrăm nivelul şi prestigiul Curţii Constituţionale, vrem ca într-adevăr această instituţie să fie acel templu care păstrează biblia naţiunii care este Constituţia'', a spus Dorneanu, după ce a fost ales preşedinte al CCR.

Acesta a precizat că aşteaptă să coopereze foarte bine cu instituţiile statului, de la care îşi doreşte ''să nu mai transforme Curtea Constituţională în acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic''.

''De rolul de arbitru nu ne putem depărta, dar n-am vrea să fim arbitru de ring, am vrea să fim arbitru constituţional. Că unii ne-au transformat în arbitru de ring'', a mai spus Dorneanu. Întrebat dacă se referă la fosta conducere, noul preşedinte al CCR a răspuns: ''Am spus ce trebuia spus''.

(S.A.)

----------

Actualizare 14:25

Valer Dorneanu a fost ales astăzi în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR).

''Am fost ales cu majoritate de voturi'', a afirmat Valer Dorneanu, la finalul şedinţei CCR.

El nu a dorit să spună dacă a avut un contracandidat, subliniind că voturile au fost "strict personale, profesionale şi umane".

Dorneanu a fost ales în 2013 judecător al Curţii Constituţionale a României din partea Camerei Deputaţilor, la propunerea PSD.

(S.A.)

-----------

Actualizare 11:27 Iohannis, judecătorilor CCR: "Vă îndemn să aveţi permanent standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă"

Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat astăzi pe judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) să aibă permanent standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"Urez succes în activitate judecătorilor care au depus jurământul astăzi. Vă doresc tuturor să contribuiţi la conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituţională a statului, inclusiv prin jurisprudenţă clară, coerentă şi predictibilă. Vă îndemn să aveţi permanent standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă şi am toată convingerea că veţi onora cu demnitate magistratura care vă este încredinţată", a afirmat şeful statului, conform comunicatului.

Iohannis a precizat că, în cei 25 de ani de când există, CCR s-a dovedit eficientă în promovarea valorilor fundamentale consacrate de Constituţie.

"Ea a contribuit la explicarea şi punerea în aplicare a unor principii de bază ale constituţionalismului modern, cum ar fi cooperarea loială între autorităţile publice, protejarea cetăţenilor de orice ameninţări la adresa drepturilor şi libertăţilor lor şi mai ales întărirea integrităţii şi a transparenţei în viaţa politică", a afirmat acesta.

El a subliniat că, deseori, Curtea a fost un facilitator pentru racordarea sistemului normativ şi chiar al vieţii publice din România la valorile şi principiile juridice promovate în spaţiul european şi internaţional.

"Dacă preşedintele României are rolul constituţional de a veghea la respectarea Legii fundamentale, Curţii Constituţionale îi revine îndatorirea de a proteja şi de a promova statul de drept şi democraţia constituţională, cu scopul ultim de a asigura protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor", a menţionat şeful statului.

(M.I.)

-------

Actualizare 11:25

Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) - Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache - au depus jurământul de învestitură în funcţie, astăzi, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Ei vor avea un mandat de nouă ani.

La ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni au participat vicepreşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor Teodor Atanasiu şi Florin Iordache, vicepremierul Vasile Dîncu, judecători ai CCR şi consilieri prezidenţiali.

(L.B.)

-------

Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale a României - Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache vor depune jurământul de învestitură în funcţie astăzi într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse din presă.

După înnoirea Curţii, cei nouă judecători vor trebui să îşi aleagă preşedintele pentru următorii trei ani.

Livia Stanciu a fost desemnată judecător la CCR de preşedintele Klaus Iohannis, Attila Varga - de Camera Deputaţilor, iar Marian Enache - de Senat.

Curtea Constituţională a declanşat procedura de numire a trei noi judecători având în vedere că astăzi expiră mandatele lui Augustin Zegrean, Tudorel Toader şi Valentin Puskas. Preşedinţia a numit un judecător în locul lui Augustin Zegrean, Camera Deputaţilor în locul lui Tudorel Toader, iar Senatul în locul lui Valentin Puskas.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb