CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 15 - 22 MAI Transgaz - liderul creşterilor din BET

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 24 mai 2018

Transgaz - liderul creşterilor din BET

Acţiunile operatorului tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale Transgaz (TGN), ce au urcat cu 0,26%, în raport cu moneda europenă, în ultima săptămâ­nă (intervalul 15 - 22 mai), reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui BET, în perioada menţionată.

Pe data de 16 mai, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, emitentul notifica piaţa privind completarea ordinei de zi a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), ce va avea loc pe data de 7 iunie, cu propunerea Ministerului Economiei de a repartiza un dividend brut/acţiune în valoare de 45,38 de lei.

Anterior, Consiliul de Administraţie al societăţii înaintase propunerea distribuirii unui dividend de 25,22 lei/titlu.

Astfel, conducerea companiei vizează distribuirea sumei de 296,936 milioane de lei către acţionari sub formă de dividende, în timp ce Statul, prin Ministerul Economiei, doreşte alocarea sumei de 534,29 de milioane de lei.

Este pentru a doua oară când aceste propuneri se află pe masa acţionarilor, după ce, în şedinţa din data de 27 aprilie, aceştia respingeau ambele variante.

La preţul de închidere al titlurilor TGN din data de 16 mai, de 370 de lei/unitate, randamentele brute ale celor două dividende posibile sunt de 6,82%, respectiv 12,26%.

În următoarea zi, pe data 17 mai, cotaţia emitentului la BVB a urcat cu 4,32%, pe fondul unui volum de circa 5.016 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 4.100 de unităţi.

Pentru restul şedinţelor de tranzacţionare cuprinse în intervalul 15 - 22 mai, preţul acţiunii la bursă a oscilat între o scădere de 3,45%, apărută pe data de 21 mai, în contextul în care au fost transferate 5.446 de unităţi, şi o creştere de 5,09%, pe fondul unui rulaj de 1.744 de titluri.

Legat de evoluţia generală a pieţei şi, implicit, a titlurilor TGN, din data de 22 mai, brokerii consultaţi de Ziarul BURSA au precizat că este vorba despre o reacţie tehnică de creştere, normală după scăderile suferite de majoritatea titlurilor de la BVB, din ultima perioadă.

Din punct de vedere tehnic, acţiunile operatorului de transport de gaze se găsesc pe un trend descendent atât pe termen scurt şi mediu, cât şi lung, cotaţia tranzacţionându-se sub mediile mobile simple (media mobilă reprezintă un instrument de analiză tehnică folosit, îndeosebi, pentru identificarea tendinţei unui instrument financiar listat) de 20, 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste orizonturi de timp.

La finalul primelor trei luni ale acestui an, transportatorul de gaze naturale a raportat un profit net de 236,6 milioane de lei, în scădere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când rezultatul a fost de 320,1 milioane de lei.

La nivelul anului 2017, Transgaz a obţinut un profit net de 582,06 milioane de lei, în scădere cu 2,1%, faţă de cel raportat în perioada similară din 2016.

Ministerul Economiei deţine un procent de 58,51% din acţiunile TGN, restul de 41,49% fiind reprezentat de alţi acţionari (free-float).

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de aproape 4,5 miliarde de lei.

Ponderea titlurilor TGN în indicele BET, care a scăzut cu 2,77%, în raport cu moneda euro, este de 5,75%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 0,75%, în raport cu moneda euro, în intervalul menţionat, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a coborât cu 2,78%, în aceeaşi perioadă de timp.

Cea mai bună evoluţie din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, în intervalul 15 - 22 mai, a fost avută de titlurile SIF Transilvania (SIF3), a căror cotaţie s-a apreciat cu 0,36%, în raport cu moneda euro.

Marţi, 22 mai, preţul acţiunii societăţii a urcat cu 0,47%, în contextul unui volum de 1,46 milioane de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de 1,52 milioane de titluiri.

Ponderea acţiunilor SIF3 în indicele financiar este de 6,33%, în timp ce în cazul indicelui extins, societatea de investiţii financiare are o importanţă de 1,2%.

Clasamentul rentabilităţilor de la BVB este condus de titlurile STK Emergent (STK), cu un avans de 3,96%, în raport cu moneda euro.

Pe locul al doilea al acestui top se găsesc titlurile SIF3, podiumul fiind completat de acţiunile TGN.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 14 - 21 mai, este condus de titlurile BRD Obligaţiuni, care au urcat cu 0,23%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află BRD Simfonia, cu o creştere de 0,2%, în timp ce titlurile FDI MONOLITH, care s-au apreciat cu 0,19%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,29%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a crescut, în intervalul 15 - 22 mai, cu 0,13%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,16%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 5,19%, în intervalul 15 - 22 mai.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 7.920 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 135,3 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ,,Din punct de vedere tehnic, acţiunile operatorului de transport de gaze se găsesc pe un trend descendent atât pe termen scurt şi mediu, cât şi lung, cotaţia tranzacţionându-se sub mediile mobile simple (media mobilă reprezintă un instrument de analiză tehnică folosit, îndeosebi, pentru identificarea tendinţei unui instrument financiar listat) de 20, 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste orizonturi de timp. ,,Pe 27 .04 2018 BRK FINANCIAL GROP recomanda buy pe TGZ CU PRET TINTA DE 477,5 LEI IN URMATOARELE 12 LUNI (deci pe termen lung) utilizind acelasi mod de previziune ca cel invocat in acest articol ( vezi articolul ). Analize de doi bani , interese cat cuprinde , o porcarie...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb