CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 FEBRUARIE - 9 FEBRUARIE BRD ajunge printre performerii bursei, pe fondul publicării rezultatelor pentru 2017

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 13 februarie 2018

BRD ajunge printre performerii bursei, pe fondul publicării rezultatelor pentru 2017

Ultima săptămână a fost marcată de scăderi pentru majoritatea preţurilor acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), toţi indicii analizaţi suferind deprecieri semnificative, de circa 3% sau chiar mai mult.

În acest context, titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) ce au urcat cu 0,83%, în raport cu moneda euro, în perioada 2 februarie ­- 9 februarie, reprezintă acţiunile cu cel mai bun comportament din indicele BET, care a coborât cu 2,99%, în intervalul menţionat.

Pe data de 8 februarie, banca îşi publica rezultatele financiare preliminare pentru anul 2017, BRD obţinând, la nivel de grup, un profit net de 1.415 milioane de lei, în creştere cu 85,3% faţă de cel din anul trecut, datorat veniturilor solide din activitatea de bază şi costului de risc pozitiv, potrivit comunicatului societăţii.

De asemenea, conducerea băncii a anunţat că urmează să propună o rată de alocare a profitului acţionarilor sub formă de dividende de 83%.

Francois Bloch, director general al BRD, a explicat că societatea continuă tendinţa ultimilor ani, în care a crescut rata de distribuţie a dividendelor, de la 50%, în 2015, şi 70%, în 2016.

Deciziile legate de distribuirea dividendelor se iau în funcţie de necesităţile băncii pentru anii următori, iar în situaţia în care există un exces de capital, o practică bună de afaceri este de a distribui capitalul către acţionari, a sintetizat motivele deciziei directorul BRD, accentuând: "Avem suficient capital pentru a creşte afacerea şi a susţine dezvoltarea".

Trebuie menţionat că această distribuire se află sub rezerva votului favorabil în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 19 aprilie 2018.

Astfel, este posibil ca, având în vedere rata de distribuire propusă, valoarea dividendului brut pe acţiune să se ridice la 1,68 de lei, mai mult decât dublu faţă de cel distribuit din profitul anului 2016, de 0,73 de lei/unitate.

În ziua comunicării rezultatelor preliminare pentru anul 2017, cotaţia BRD a urcat cu 3,41%, cea mai mare creştere din intervalul menţionat, în contextul unor transferuri de 1,95 milioane de acţiuni, de aproape patru ori peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 0,54 milioane de unităţi.

Transferurile cu titlurile societăţii bancare din acea zi au însumat 25,68 milioane de lei, ultima cotaţie fiind 13,34 lei/unitate.

În restul şedinţelor incluse în intervalul avut în vedere, preţul acţiunilor BRD a oscilat între o scădere de 1,84%, pe data de 6 februarie, în contextul unui volum de 1,05 milioane de titluri şi o creştere de 0,94%, în ziua următoare, când au fost transferate 0,43 milioane de acţiuni.

Ponderea titlurilor societăţii bancare în indicele BET este de 11,06%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii ale bursei, s-a depreciat cu 3,22%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână.

Ca şi în cazul indicelui BET, cel mai bun comportament din cadrul indicelui extins a fost marcat de acţiunile BRD, a căror pondere în BET-XT este de 9,69%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 3,46%, în intervalul 2 februarie - 9 februarie, în raport cu moneda euro.

Toate componentele indicelui financiar s-au depreciat în perioada menţionată, acţiunile FP având cea mai redusă scădere, de 2,17%.

Pe data de 9 februarie, cotaţia FP scădea cu 0,45%, pe fondul unui rulaj de circa 0,93 milioane de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 4,3 milioane de titluri.

Topul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Bermas (BRM), a căror apreciere a fost de 1,83%, în raport cu moneda euro, în intervalul 2 februarie - 9 februarie.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile BRD, podiumul randamentelor de la bursa locală fiind completat de titlurile Boromir (SPCU), ce au urcat cu 0,48%, în raport cu moneda euro.

De altfel, acestea sunt singurele acţiuni de la BVB care au marcat creşteri în perioada 2 februarie - 9 februarie.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 1 februarie - 8 februarie, este condus de titlurile FDI MONOLITH, cu o apreciere de 0,17%.

Pe următoarea treaptă a podiumului s-au situat fondurile OTP Dollar Bond, ce au marcat o creştere de 0,05%, topul fiind completat de titlurile ERSTE Bond Flexible Romania EUR, care au avut un randament negativ, de 0,02%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,43%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,08%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 2 februarie - 9 februarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,04%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 0,02%, în perioada 2 februarie - 9 februarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.770 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 148,6 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb