CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 22 MARTIE - 29 MARTIE BET - cea mai bună evoluţie dintre indicii analizaţi

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 2 aprilie 2018

BET - cea mai bună evoluţie dintre indicii analizaţi

Indicele BET, principalul coş de acţiuni al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), afişează, perioada 22 - 29 martie, o creştere de 0,62%, în raport cu moneda euro, spre deosebire de BET-FI, care a suferit, în acelaşi interval de timp, o scădere de 1,29%.

Totodată, BET reprezintă coşul de acţiuni cu cea mai bună performanţă dintre cei analizaţi, în perioada menţionată.

Evoluţia avută de BET şi BET-FI face parte dintr-un context mai larg, de la începutul anului, principalul indice al pieţei având un avans de 9,36%, în raport cu moneda euro, în intervalul 3 ianurie - 29 martie, faţă de o apreciere de doar 0,34%, pentru BET-FI, în aceeaşi perioadă.

Este un ecart dat, în principal, de rezultatele financiare şi de dividendele oferite de emitenţii ce intră în componenţa celor două coşuri de acţiuni.

Pentru perioada 22 - 29 martie, cele mai bune evoluţii din cadrul BET au fost avute de acţiunile Romgaz (SNG), OMV Petrom (SNP) şi MedLife (M), cu aprecieri de 2,65%, 1,47% şi 1,1%.

Spre deosebire, niciun emitent component al indicelui financiar nu a marcat o creştere a cotaţiei în intervalul menţionat, cea mai mică depreciere, în raport cu moneda euro, de 0,03%, fiind avută de titlurile SIF Transilvania (SIF3), următoarele locuri fiind ocupate de Fondul Proprietatea (FP) şi SIF Muntenia (SIF4), cu scăderi de 0,24% şi 1,18%.

Pentru SNG, randamentul dividendului brut propus acţionarilor, pe data de 22 martie, atât din rezultatul aferent anului trecut cât şi din rezerve este de 13,6%, raportat la preţul din data anunţării propunerii.

În cazul titlurilor SIF 3, randamentul dividendului brut, înaintat către acţionari, în data de 9 martie, este de 4,17%.

Diferenţa de rentabilitate de la începutul anului este ilus­trată şi din punct de vedere tehnic, indicele BET aflându-se pe un trend ascendent atât pe termen scurt şi mediu, cât şi pe termen lung, cotaţia tranzacţionându-se peste mediile mobile simple (media mobilă reprezintă un instrument de analiză tehnică folosit, îndeosebi, pentru identificarea tendinţei unui instrument financiar) de 20, 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste termene.

Spre deosebire, indicele BET-FI se află pe trend descendent pe termen scurt şi mediu, coşul de acţiuni situându-se sub mediile mobile de 20 şi 50 de zile şi pe trend ascendent pe termen lung, cotaţia BET-FI găsindu-se peste media mobilă de 200 de zile.

Anul trecut, în perioada 3 - 29 ianuarie, indicele BET avea un avans de peste 10%, în timp ce creşterea avută de BET-FI era de peste 5%.

Totuşi, începând cu iunie 2017, cotaţia BET a început să coboare, printre motive fiind şi corecţiile de preţ apărute la datele ex-dividend (prima zi după care cei care vor cumpăra acţiuni nu vor mai beneficia de dividende) pentru unii din emitenţii care-l compun.

Pe de altă parte, indicele BET-FI şi-a continuat ascensiunea, marcând un avans de 30,04%, în perioada 30 decembrie 2016 - 29 decembrie 2017, în raport cu moneda euro, de circa patru ori şi jumătate mai mare faţă de creşterea consemnată de indicele BET, care a fost de doar 6,65%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a urcat cu 0,44%, în raport cu moneda euro, în perioa­da 22 - 29 martie.

Din cadrul indicelui extins, cea mai mare creştere a fost bifată de acţiunile Alro Slatina (ALR), a căror apreciere a fost de 18,58%, în intervalul menţionat.

Joi, 29 martie, preţul titlurilor producătorului de aluminiu se aprecia cu 1,05%, pe fondul unui volum de 90.439 de unităţi, peste media celor 20 de zile anterioare de circa 44.500 de acţiuni.

Topul rentabilităţilor de la BVB este condus tot de acţiunile ALR, pe locul al doilea aflându-se acţiunile Alumil (ALU), cu o creştere de 17,65%.

Podiumul acestui top este completat de titlurile Romcarbon (ROCE), a căror creştere a fost de 9,06%, în raport cu moneda euro.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 21 - 28 martie, este condus de titlurile Fortuna Gold, cu un randament de 0,34%.

Pe poziţia a doua a acestui top se află Raiffeisen RON PLUS şi ERSTE Bond Flexible RON, ambele fonduri oferind o rentabilitate de 0,25%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,41%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat cu 0,19%, în intervalul 22 - 29 martie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,23%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 18,39%, în intervalul 22 - 29 martie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 12:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 7.120 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 121,3 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De urmarit SNP in urmatoarele luni!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb