CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 23 FEBRUARIE - 2 MARTIE Topul aprecierilor bursei autohtone, dominat de titluri cu lichiditate redusă

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 6 martie 2018

Topul aprecierilor bursei autohtone, dominat de titluri cu lichiditate redusă

În contextul în care ultima săptămână (intervalul 23 februarie - 2 martie) la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost caracterizată de evoluţii mixte ale indicilor, cu variaţii reduse, podiumul celor mai rentabile acţiuni ale pieţei locale de capital este ocupat, în această perioadă, de titluri cu o capitalizare şi lichiditate redusă, în comparaţie cu cei mai importanţi emitenţi listaţi la BVB.

Pe primul loc în topul randamentelor bursei se situează acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), a căror apreciere a fost de 15,25%, în raport cu moneda euro, în intervalul 23 februarie - 2 martie.

Pentru perioada avută în vedere, cotaţia EFO a oscilat între o creştere de 10%, pe data de 28 februarie, în contextul în care au fost transferate 231.883 de acţiuni, peste media celor 20 de zile, de aproape 58.700 de unităţi şi o scădere de 8,64%, pe 1 martie, volumul consemnat fiind de 4.500 de acţiuni.

Suma totală a transferurilor cu acţiunile EFO, în intervalul avut în vedere, a fost de 45.308 de lei.

Anul trecut, compania a înregistrat un profit de 3,2 milioane de lei, în scădere cu circa 28% faţă de rezultatul obţinut în anul 2016, de 4,45 milioane de lei.

Valoarea de piaţă a societăţii este de aproape 62,53 milioane de lei, potrivit datelor afişate pe site-ul bursei.

Locul al doilea în acest clasament este ocupat de acţiunile SSIF BRK Financial Group (BRK), al căror randament a fost de 11,35%, în ultima săptămână.

Variaţiile avute de preţul acţiunii societăţii de servicii şi investiţii financiare, în perioada 23 februarie - 2 martie, au fost cuprinse între o creştere de 7,77%, pe data de 1 martie, când au fost transferate 3,66 milioane de acţiuni, cu mult peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 222.150 de titluri, şi o scădere de 2,56%, pe 2 martie, volumul înregistrat fiind de 112.532 de unităţi.

Valoarea transferurilor din ultima săptămână cu acţiunile societăţii a fost de 398.343 de lei.

Pe data de 27 februarie, Consiliul de Administraţie al societăţii l-a numit, în funcţia de Director General Adjunct, pe Răzvan Raţ, care, din 2017, ocupă poziţia de Director de Operaţiuni în cadrul BRK.

În 2017, societatea a suferit o pierdere de 4,77 milioane de lei, cu 165% mai mare faţă de cea înregistrată anul anterior, de 1,8 milioane de lei.

Capitalizarea societăţii de servicii de investiţii financiare este de 28,3 milioane de lei.

Podiumul rentabilităţilor de la bursa locală este completat de titlurile Cemacon (CEON), cu un avans de 7,58%, în raport cu moneda euro.

În perioada 23 februarie - 2 martie, cotaţia CEON a oscilat între o creştere de 8,06%, pe data de 28 februarie, când au fost transferate 155.388 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de 35.950 de acţiuni şi o scădere de 4,48%, pe 1 martie, pe fondul unui volum de 7.700 de unităţi.

Suma totală a tranzacţiilor acţiunilor CEON, în intervalul avut în vedere, a fost de 157.753 de lei.

Recent, PIF Industrial, deţinută de proprietarii Dedeman, fraţii Pavăl, a lansat o ofertă publică de preluare obligatorie, pentru 55,5% din producătorul de cărămizi Cemacon (63,27 milioane de acţiuni), la preţul de 0,55 lei/unitate.

Vineri, 2 martie, cotaţia CEON închidea la preţul de 0,65 de lei/unitate.

Compania a înregistrat un profit de 13,2 milioane de lei, în 2017, cu 58% mai mare faţă de 2016, când rezultatul net înregistrat a fost de 8,36 milioane de lei.

Capitalizarea producătorului de cărămizi este de 74,09 milioane de lei, potrivit informaţiilor existente pe site-ul BVB.

În perioada 23 februarie - 2 martie, valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiunile EFO, BRK şi CEON, cele mai rentabile acţiuni de la bursă, în ultima săptămână, a fost de 601.404 de lei.

Spre deosebire, suma transferurilor cu acţiunile Banca Transilvania (TLV), cel mai rentabil emitent din indicii BET şi BET-XT, în intervalul 23 februraie - 2 martie, a fost, doar în ultima zi de tranzacţionare din perioada avută în vedere, de circa 6,85 milioane de lei, de peste 11 ori mai mare faţă de valoarea cumulată a transferurilor celor mai rentabile trei acţiuni de la BVB, pentru întreaga săptămână anterioară.

Totodată, oscilaţiile preţului în cazul titlurilor TLV au fost mult mai reduse, în intervalul avut în vedere, cotaţia variind între o creştere de 1,88% şi o scădere de 1,23%.

În perioada 23 februarie - 2 martie, cotaţia TLV a urcat cu 2,04%, capitalizarea băncii din Cluj fiind de 10,44 miliarde de lei.

Astfel, performanţa celor mai rentabile acţiuni de la BVB apare în contextul în care valoarea de piaţă a acestor emitenţi este relativ redusă, acţiunile având o lichiditate slabă, ceea ce favorizează oscilaţiile mari de preţ.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale BVB, cu excepţia SIF­-urilor, a scăzut, în perioada 23 februarie - 2 martie, cu 0,13%, în raport cu moneda euro, în timp ce BET-XT, coşul de acţiuni al celor mai lichide 25 de titluri de la bursă, a coborât cu 0,03%, în raport cu moneda euro.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a crescut cu 0,05%, în intervalul 23 februarie - 2 martie, în raport cu moneda euro.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), a căror creştere a fost de 1,63%, în raport cu moneda euro.

Vineri, 2 martie, cotaţia SIF2 cobora cu 2,77%, pe fondul unui rulaj de 104.080 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 223.500 de titluri.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 22 februarie - 1 martie, este condus de titlurile Active Dinamic, cu o apreciere de 2,2%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat ETF - BET Tradeville, ce a înregistrat o apreciere de 1,36%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET - FI Index, care au urcat cu 1,3%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,68%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 0,08%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada 23 februarie - 2 martie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,04%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 8,29%, în perioada 23 februarie - 2 martie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 11.490 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 194,1 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb