CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 IULIE - 2 AUGUST BT Index Austria ATX - pe podiumul fondurilor de investiţii

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 6 august 2018

BT Index Austria ATX - pe podiumul fondurilor de investiţii

Beneficiind de pe urma aprecierii, în ansamblu, a celor mai importante acţiuni listate la Bursa de Valori de la Viena (Wiener Borse), titlurile BT Index Austria ATX, ce afişează o rentabilitate de 1,59%, în intervalul 25 iulie - 1 august, se situează pe poziţia a doua în topul randamentelor fondurilor de investiţii, în perioada menţionată.

BT Index Austria ATX este un fond deschis de investiţii, denominat în euro, ce investeşte în acţiuni listate pe piaţa austriacă, minimum 85% din activele fondului urmărind să reproducă principalul indice al bursei din Viena, ATX (Austrian Traded Index).

Diferenţa este reprezentată de plasamente în instrumente financiare cu venit fix, utilizate în vederea optimizării gradului de risc aferent investiţiilor în acţiunile cotate, se arată pe site-ul BT Asset Management, societatea care administrează fondul.

Pe data de 1 august, circa 88% din activele sale erau investite în acţiuni, restul fiind reprezentat de depozite bancare şi disponibil la vedere.

Astfel, performanţa fondului BT Index Austria ATX se datorează evoluţiei coşului de acţiuni ATX, care a marcat, în intervalul menţionat, o creştere de circa 1,83% (procentaj calculat pe baza cotaţiilor de închidere).

Pentru perioada 25 iulie - 1 august, patru dintre cei mai importanţi cinci emitenţi ce compun indicele austriac au înregistrat aprecieri.

Practic, preţul acţiunilor Erste la Bursa din Viena, emitentul cu cea mai mare pondere în indicele austriac şi, implicit, în fondul BT Index Austria ATX, a urcat cu 2,09%, în perioada menţionată, în timp ce titlurile OMV, cea de-a doua companie ca reprezentativitate în ATX, au crescut cu 2,47%, în acelaşi interval de raportare.

Acţiunile Voestalpine, cea de-a treia companie ca importanţă din indicele austriac, s-au apreciat cu 2,49%, în perioa­da 25 iulie - 1 august, în timp ce titlurile Raiffeisen Bank International, al patrulea emitent ca reprezentativitate în ATX şi în BT Index Austria ATX, s-au apreciat cu 3,61%.

Andritz reprezintă singurul component dintre primii cinci ca reprezentativitate din cadrul indicelui ATX, ale cărui acţiuni s-au depreciat, în perioada 25 iulie - 1 august, cotaţia emitentului coborând cu 1,18%, în intervalul menţionat. Clasamentul fondurilor de investiţii este condus, în perioada menţionată, de titlurile FDI Omninvest, a căror creştere a fost de 2,28%, în timp ce poziţia a treia este ocupată de fondul BT Maxim, ce a urcat cu 1,5%.

Indicele BET, al celor mai tranzacţionate treisprezece acţiuni ale bursei a scăzut cu 0,16%, în raport cu moneda euro, în perioada 26 iulie - 2 august, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri ale bursei, a crescut cu 0,17%, în intervalul menţionat.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost avută de titlurile Transelectrica (TEL), a căror cotaţie a urcat cu 8,35%, în raport cu moneda europeană.

Pe data de 2 august, preţul acţiunii transportatorului de energie electrică a stagnat, pe fondul unui rulaj de 4.298 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 8.500 de acţiuni.

Ponderea titlurilor TEL în indicele BET este de 2,09%, în timp ce în cazul indicelui BET-XT, importanţa acţiunilor transportatorului de energie electrică este de 1,87%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut o apreciere de 0,3%, în raport cu moneda euro, în intervalul 26 iulie - 2 august.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost avută de acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), a căror creştere a fost de 2,83%, în raport cu moneda euro.

Joi, 2 august, cotaţia SIF1 a urcat cu 1,13%, pe fondul unui rulaj de 36.269 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 137.600 de unităţi.

Ponderea acţiunilor SIF1 în indicele financiar este de 19,81%, cea mai mare dintre toate cele cinci societăţi de investiţii financiare.

Clasamentul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 26 iulie - 2 august, este condus de acţiunile Electrocontact (ECT), cu un avans de 16,81%, în raport cu moneda euro.

Poziţia a doua a topului randamentelor bursei este ocupată de titlurile TEL, podiumul acestei ierarhii fiind completat de acţiunile Oil Terminal (OIL), care au marcat o creştere de 7,69%.

Cotaţia aurului a coborât cu 0,03%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 26 iulie - 2 august, cu 0,12%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,16%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 4,43%, în intervalul 26 iulie - 2 august.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 7.350 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 126,8 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb