Începutul de an a fost favorabil pentru acţiunile Amonil (AMO), care, cu un avans de 9,04%, în raport cu moneda euro, în intervalul 3 ianuarie - 10 ianuarie, reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în 2018.
În cele şase şedinţe de tranzacţionare cuprinse în perioada avută în vedere, cotaţia AMO a cunoscut o volatilitate ridicată, oscilaţiile preţului acţiunilor având loc în contextul unor rulaje scăzute.
Practic, cea mai mare apreciere a preţului acţiunilor, de 9,09%, ce a apărut în zilele de 4 ianuarie şi 9 ianuarie, a avut loc pe fondul unor volume foarte reduse, de 1.400 de acţiuni, respectiv 150 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, a cărei valoare s-a situat în jurul nivelului de 135.000 de titluri.
Pe de altă parte, cea mai mare depreciere a acţiunilor AMO, de 8,33%, ce a fost înregistrată pe data de 8 ianuarie, a avut loc pe fondul unor transferuri de 80.050 de titluri, nivel situat, de asemenea, sub media ultimei luni.
Miercuri, 10 ianuarie, cotaţia AMO a stagnat la preţul unitar de 0,006 lei, cu mult sub valoarea nominală a acţiunii de 0,1 lei, fiind tranzacţionate 55.055 de titluri.
Astfel, lichiditatea relativ redusă pe care a avut loc aprecierea acţiunilor reflectă interesul scăzut al participanţilor pieţei pentru titlurile AMO, acest fapt favorizând, totodată, şi oscilaţiile mari de preţ.
Compania aflată în insolvenţă a raportat, la 30 septembrie 2017, o pierdere de 1,25 milioane de lei, mai mare cu aproape 20%, faţă de cea înregistrată la finalul lunii septembrie a anului 2016, de circa 1,05 milioane de lei.
Activele totale s-au situat, la finalul primelor trei trimestre ale anului trecut, la nivelul de 85,59 de milioane de lei, în depreciere cu aproximativ 1,6% faţă de valoarea înregistrată la 31 decembrie 2016, de 86,96 de milioane de lei, în timp ce datoriile totale după primele nouă luni ale anului trecut, de 30,38 de milioane de lei, au consemnat o uşoară scădere, de 0,4%, faţă de nivelul de la finalul anului 2016, de circa 30,5 milioane de lei.
În luna iunie a anului 2017, adunarea creditorilor Amonil a aprobat Planul de reorganizare propus şi elaborat de către administratorul special al societăţii, iar pe 18 octombrie societatea informa investitorii, printr-un raport remis bursei, cu privire la sentinţa definitivă a Tribunalului Ialomiţa referitoare la confirmarea Planului de reorganizare a societăţii.
Pe data de 19 octombrie 2017, titlurile AMO reveneau la tranzacţionare la BVB, după ce, pe 5 iunie 2015, acestea fuseseră suspendate din arena bursieră ca urmare a demarării procedurii de insolvenţă.
De la reluarea tranzacţionării şi până pe data de 10 ianuarie 2018, cotaţia AMO a scăzut cu circa 43,4%.
Pe locul al doilea al randamentelor de la BVB se găsesc acţiunile SIF Muntenia (SIF4), ce au marcat un avans de 8,42%.
Miercuri, 10 ianuarie, cotaţia titlurilor SIF4 a scăzut cu 0,48%, fiind transferate 220.505 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 84.000 de unităţi.
Podiumul randamentelor de la bursa locală este completat de titlurile Alumil (ALU), ce au urcat cu 5,51%.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat, în perioada 3 ianuarie - 10 ianuarie, cu 1,52%, în raport cu moneda euro.
Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile OMV Petrom (SNP), a căror cotaţie a urcat cu 3,71%, în raport cu moneda euro.
Pe data de 10 ianuarie, cotaţia SNP s-a apreciat cu 0,66%, în contextul unui volum de circa 9,75 milioane de acţiuni, peste media celor 20 de zile, de aproape 7,65 milioane de unităţi.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 2,83%, în intervalul 3 ianuarie - 10 ianuarie, în raport cu moneda euro, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB a urcat cu 1,94%, în perioada menţionată.
În cazul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie din componenţa lor a fost avută de acţiunile SIF4.
Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 29 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018, este condus de titlurile Active Dinamic, cu o apreciere de 4,66%.
Pe locul al doilea al podiumului s-a situat BT Index Austria ATX, ce a înregistrat o creştere de 3,42%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile OTP Expert, care au urcat cu 3,21%.
Cotaţia aurului a urcat cu 0,78%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 0,05%, în intervalul de timp precizat.
Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 3 ianuarie - 10 ianuarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,01%.
Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 1,15%, în perioada 3 ianuarie - 10 ianuarie.
Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 14:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 13.430 de dolari.
Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 227,7 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de rogue trader în data de 12.01.2018, 06:50)
Nu e cam exagerat sa scrii atata despre o actiune care e o umbra? Si sa mai pui titlu ca are crestere de 9% care inseamna nu-i asa 9 ani de depozit bancar? Adica uite cat castigai daca bagai banii in AMO in loc sa-i tii la BRD.
2. de tot rasul!!!!!
(mesaj trimis de wlad în data de 12.01.2018, 10:36)
avem si pe site-ul bvb top primele trei actiuni (urcare sau scadere) si cind ne uitam la valoarea inregistreta!!! vedem ca este de 2 sau 3 Lei ,analisti sau brokeri made by dambovita!!!!