CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 MAI Armătura - pe locul secund în topul aprecierilor bursei

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 15 mai 2018

Armătura - pe locul secund în topul aprecierilor bursei

Acţiunile Armătura Cluj (ARM) au urcat în ultima săptămână (intervalul 4 - 11 mai) cu 11,89%, în raport cu moneda euro, clasându-se, astfel, pe locul al doilea în topul randamentelor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada avută în vedere.

Pentru intervalul menţionat, Swiss Capital SA, în calitate de persoană iniţiată, a achiziţionat 60.437 de acţiuni ARM, reprezentând 95,57% din rulajul total consemnat cu titlurile emitentului în perioada 4 - 11 mai, la preţuri cuprinse între 0,263 lei/unitate şi 0,344 lei/titlu.

Practic, în intervalul avut în vedere, aprecierea cotaţiei ARM se datorează exclusiv creşterilor consemnate în şedinţele în care Swiss Capital SA a achiziţionat acţiuni ale producătorului de armături.

Astfel, în cele trei şedinţe de tranzacţionare cuprinse între 4 şi 9 mai, în care persoana iniţiată a cumpărat titluri ARM, cotaţia acţiunii a avut creşteri cuprinse între 8,7% şi 15%, în timp ce, pe 10 mai preţul acţiunii a stagnat, pentru ca pe 11 mai să înregistreze o scădere de 14,53%.

De la începutul lui 2018, Swiss Capital SA a achiziţionat 164.904 titluri ARM, în timp ce pe data de 5 ianuarie, SAI Swiss Capital Asset Management, societate deţinută de Swiss Capital SA, cumpăra, tot în calitate de persoană iniţiată, 446.792 de acţiuni ale producătorului de armături.

După achiziţiile din acest an, SAI Swiss Capital Asset Management, împreună cu FDI Active Dinamic şi Swiss Capital SA, deţin un număr de 6.888.823 de titluri ARM, echivalentul a 17,22% din acţiunile emitentului.

În perioada 4 ianuarie - 11 mai, preţul acţiunii ARM a crescut cu 38,55%.

Trebuie menţionat că titlurile producătorului de armături au o lichiditate redusă, ceea ce favorizează oscilaţiile mari ale preţului.

Anul trecut, emitentul a înregistrat o pierdere de 5,08 milioane de lei, cu 71,9% mai mare decât cea din 2016, de 2,96 milioane de lei, în contextul unor venituri de 11,85 milioane de lei, cu 38,46% mai mici decât cele din 2016.

Valoarea activelor totale s-a depreciat, în 2017, cu 14,05%, până la 22,16 milioane de lei, în timp ce datoriile totale au urcat cu 4,58%, atingând nivelul de 33,27 milioane de lei.

La data de 31 decembrie 2017, pierderile cumulate ale emitentului însumau 38,92 milioane de lei.

Pe lângă grupul format de SAI Swiss Capital Asset Management, FDI Active Dinamic şi Swiss Capital SA, alţi acţionari ai companiei erau, la data de 31 decembrie 2017, Hric Beteiligungs Gmbh din Austria, ce deţine 26% din societate, şi Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft din Luxemburg, cu un pachet de 16,76%, potrivit datelor publicate pe site-ul BVB.

Clasamentul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Romcarbon (ROCE), cu un avans de 16,23%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 11 mai, cotaţia ROCE creştea cu 0,77%, în contextul unui volum de 291.778 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare de 641.500 de unităţi.

Podiumul acţiunilor cu cele mai bune rentabilităţi de la BVB este completat de acţiunile Oltchim (OLT), al căror preţ a crescut cu 6,71%, în intervalul 4 - 11 mai.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 0,33%, în perioada 4 - 11 mai, în raport cu moneda euro, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a urcat cu 0,47%, în acelaşi interval de timp.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună performanţă a fost avută de acţiunile OMV Petrom (SNP), al căror preţ raportat la moneda europeană a urcat cu 6,23%, în perioada avută în vedere.

Vineri, 11 mai, preţul acţiunii societăţii petroliere stagna, pe fondul unui volum de 7,16 milioane de titluri, sub media celor 20 de zile ante]rioare, de aproape 11 milioane de unităţi.

Ponderea companiei în indicii BET şi BET-XT este de 16,98%, respectiv 15,19%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 1,74%, în raport cu moneda euro, în intervalul 4 - 11 mai.

Din componenţa sa, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile SIF Oltenia (SIF5), a căror cotaţie a urcat, în intervalul menţionat, cu 3,44%.

Ponderea acţiunilor SIF5 în indicele financiar este de 16,12%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 3 - 10 mai, este condus de titlurile Active Dinamic, care au urcat cu 4,72%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află ETF - BET Tradeville, cu o creştere de 2,88%, în timp ce titlurile Certinvest BET Index, care s-au apreciat cu 2,65%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a urcat cu 1,42%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a crescut, în intervalul 4 - 11 mai, cu 0,48%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,52%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 13,34%, în intervalul 4 - 11 mai.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.380 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 143,67 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb