CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 APRILIE Ropharma urcă pe primul loc în topul aprecierilor BVB

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 16 aprilie 2018

Ropharma urcă pe primul loc în topul aprecierilor BVB

Marcând o creştere de 10,11%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 5 - 12 aprilie), acţiunile Ropharma Braşov (RPH) ocupă prima poziţie în topul aprecierilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

Pentru ultima săptămână, acţiunile lanţului de farmacii au fost tranzacţionate în doar trei şedinţe bursiere, cea mai importantă creştere a preţului titlurilor RPH, de 12,5%, apărând pe data de 12 aprilie, în contextul unui rulaj de 4.348 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 8.600 de titluri.

De altfel, şi în cazul celorlalte două sedinţe bursiere cuprinse în perioada 5 - 12 aprilie, volumul înregistrat a fost sub media ultimei luni de tranzacţionare, ceea ce reflectă un interes redus al participanţilor pieţei pentru titlurile RPH.

Trebuie menţionat că acţiunile RPH au o lichiditate scăzută, ceea ce favorizează oscilaţiile mari ale cotaţiei titlurilor societăţii.

Practic, în cele trei şedinţe de tranzacţionare din intervalul 5 - 12 aprilie, valoarea totală a rulajului consemnat cu titlurile RPH a fost de doar 3.522 de lei.

Pe data de 3 aprilie, compania informa piaţa că pe 2 aprilie, acţionarul Fond de Pensii Administrat Privat NN transmitea o cerere de revocare a dreptului de retragere din societate, nefiind de acord cu preţul stabilit în raportul de evaluare.

Anterior, compania transmisese că, odată cu fuziunea dintre Ropharma SA, în calitate de societate absorbantă şi Farmacia Ecofarm SRL, Imav Pharm SRL, Campanula-Farm SRL şi Farmacia Tesa SRL, în calitate de societăţi absorbite, finalizată la data de 09 noimebrie 2016, unul dintre acţionarii societăţii a solicitat, în baza art. 134 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, răscumpărarea de către Ropharma a propriilor acţiuni deţinute de către respectivul acţionar: "Ca urmare, s-a procedat la efectuarea unei expertize de evaluare rezultând o valoare de 0,2834 lei/acţiune. Această valoare a fost confirmată în baza Hotărârii civile nr. 1120/2017, pronunţată de către Tribunalul Braşov la data de 19 octombrie 2017, rămasă definitivă şi irevocabilă".

Distribuitorul de medicamente urmează să demareze un program de răscumpărare a propriilor acţiuni pentru maximum 10% din capitalul social al companiei, pentru a le aloca angajaţilor.

Subiectul urmează să fie aprobat în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 26 aprilie, potrivit comunicatului companiei.

Numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi răscumpărate nu va depăşi 10% din capitalul social al companiei, preţul minim urmând să fie egal cu valoarea nominală a acţiunilor RPH, de 0,1 lei/titlu, iar cel maxim de 2 lei/acţiune.

Durata programului de răscumpărare va fi de un an, potrivit comunicatului emitentului.

Anul trecut, societatea a înregistrat un profit net de 8,94 de milioane de lei, cu 3,6% peste cel din anul 2016, de 8,63 milioane de lei, pe fondul unor venituri totale din exploatare de 490,7 milioane de lei, cu 3,9% mai mari faţă de cele din 2016, de 472,23 de milioane de lei.

Lanţul farma este controlat de omul de afaceri Mihai Miron, societatea fiind evaluată la 193,26 de milioane de lei, potrivit datelor BVB.

Pe locul al doilea în clasamentul rentabilităţilor de la bursă se situează acţiunile Romcarbon (ROCE), cu un avans de 7,39%, podiumul acestui clasament fiind completat de titlurile STK Emergent (STK), cu o creştere de 5,7%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale pieţei, cu excepţia SIF-urilor, a urcat, în perioada 5 - 12 aprilie, cu 0,75%, în raport cu moneda euro, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a crescut cu 0,47%, în acelaşi interval.

Cel mai bun comportament din componenţa celor două coşuri de acţiuni a fost marcată de titlurile OMV Petrom (SNP), a căror creştere a fost, în intervalul menţionat, de 4,99%.

Joi, 12 aprilie, cotaţia SNP urca cu 1,91%, pe fondul unui rulaj de 19,04 milioane de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 15,12 milioane de unităţi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 0,48%, în raport cu moneda euro, în intervalul 5 - 12 aprilie.

Cea mai bună evoluţie din structura indicelui financiar a fost marcată de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au avut un avans de 1,89%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 12 aprilie, cotaţia FP urca cu 1,46%, pe fondul unui rulaj de 3,83 milioane de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de 5,12 milioane de unităţi.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 4 - 11 aprilie, este condus de titlurile FDI Carpatica Stock, cu un randament de 2,91%.

Pe poziţia a doua a acestui top se află FDI Omninvest, cu o creştere de 1,52%, locul al treilea fiind ocupat de titlurile BRD Index, cu o rentabilitate de 1,05%.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,95%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a stagnat, în intervalul 5 - 12 aprilie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,03%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 16,02%, în intervalul 5 ­- 12 aprilie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.140 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 137,09 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb