CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 IULIE SIF Banat-Crişana, printre performerii de la BVB

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 17 iulie 2018

SIF Banat-Crişana, printre performerii de la BVB

Săptămâna recent încheiată a fost benefică pentru acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), care, cu un avans de 6,94%, în raport cu moneda euro, se situează pe prima poziţie în topul rentabilităţilor indicilor BET-FI şi BET-XT, care s-au apreciat cu 0,52%, respectiv 0,91%.

În cele şase şedinţe de tranzacţionare, incluse în intervalul 6 - 13 iulie, cotaţia SIF1 a oscilat între o scădere de 0,4%, apărută pe data de 9 iulie, pe fondul unui rulaj de 14.508 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 44.400 de acţiuni şi o creştere de 3,11%, consemnată pe data de 12 iulie, în contextul unui volum de 26.816 titluri.

De altfel, cu excepţia şedinţei din data de 11 iulie, când au fost transferate 119.819 de unităţi, în restul zilelor bursiere din intervalul menţionat, volumul consemnat de titlurile emitentului s-a situat sub media ultimei luni de tranzacţionare, ceea ce reflectă interesul relativ scăzut al participanţilor pieţei pentru acţiunile SIF1, în intervalul 6 - 13 iulie.

Pentru finalul primelor şase luni ale acestui an, societatea de servicii de investiţii financiare a raportat un profit net de circa 46,95 milioane de lei, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când SIF1 a obţinut un rezultat net de 33,3 milioane de lei.

Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) se situa, la finalul lunii iunie 2018, la 4,6036 lei, cu 8,2% mai mare decât cea înregistrată pentru aceeaşi perioadă de raportare a anului trecut. Astfel, raportat la preţul de închidere al acţiunii SIF1 din data de 13 iulie, de 2,65 de lei, titlurile societăţii de investiţii financiare se tranzacţionează la un discount de 42,4%.

Trebuie menţionat că, de la începutul anului (perioada 3 ianuarie - 13 iulie), cotaţia emitentului a înregistrat o scădere de 6,41% în raport cu moneda euro.

Ca şi în 2017, nici în acest an SIF1 nu va distribui dividende către acţionari, din profitul anului trecut.

La finalul primului trimestru al lui 2018, cea mai mare pondere în portofoliul SIF1, de 18,26% din Valoarea Activului Net (VAN), era dată de titlurile Banca Transilvania (TLV), următoarele deţineri ca importanţă fiind SIF Imobiliare (SIFI) şi Erste Group Bank (EBS), cu ponderi de 14,65%, respectiv 14,26% din VAN, potrivit ultimului raport trimestrial al emitentului.

Valoarea de piaţă a societăţii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este de 1,378 de miliarde de lei.

Ponderea titlurilor SIF1 în indicii BET-FI şi BET-XT, este de 19,58%, respectiv 3,74%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,31%, în raport cu moneda euro, în intervalul 6 - 13 iulie, reprezentând coşul de acţiuni cu cea mai mare apreciere, dintre cei analizaţi.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost marcată de titlurile TLV, a căror cotaţie a urcat, în intervalul menţionat, cu 4,31%, faţă de moneda europeană.

Vineri, 13 iulie, preţul acţiunii societăţii bancare s-a apreciat cu 0,82%, pe fondul unui volum de 0,91 milioane de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 1,83 milioane de acţiuni.

Cu o pondere de 21,27%, acţiunile TLV au cea mai mare importanţă în structura principalului indice al pieţei.

Clasamentul rentabilităţilor de la bursa noastră, în perioada 6 - 13 iulie, este condus de acţiunile Cemacon (CEON), cu un avans de 8,37%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 13 iulie, preţul acţiunii producătorului de sisteme de zidărie a stagnat, în contextul unui volum de 8.801 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 37.500 de unităţi.

Poziţia a doua a topului randamentelor de la BVB este ocupată de titlurile SIF1, podiumul acestei ierarhii fiind completat de acţiunile Dafora (DAFR), ce au marcat un avans de 5,32%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 5 - 12 iulie, este condus de titlurile Erste Equity România, care au urcat cu 1,1%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află BT Index România ROTX, cu o creştere de 1,08%, în timp ce titlurile FDI Monolith, care s-au apreciat cu 0,85%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a coborât cu 0,39%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 6 - 13 iulie, cu 0,06%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,1%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 7,05%, în intervalul 6 - 13 iulie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 15:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 6,600 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 113,12 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DEOARECE NOI ACTIONARII MICI NU AVEM NICI UN CUVANT DE SPUS ,BOGDAN DRAGOI FACE CE VREA CU ACTIUNILE SIF 1 ,CINE A MAI VAZUT ASA CEVA PROFITUL IL INVESTESTE IN CUMPARAREA DE ACTIUNI PENTRU PERSONALUL DIN SUBORDINEA LUI ,DE CE SI PINA CAND TACE ..ANAF-UL !!!!????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb