CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 MAI - 6 IUNIE 2014 "Dafora", creştere de 15,69%

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 iunie 2014

Acţiunile "Dafora" Mediaş (DAFR) au urcat cu 15,69%, faţă de euro, în perioada 6 mai - 6 iunie 2014, plasându-se pe poziţia a treia în clasamentul titlurilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Acestea au fost şi cele mai performante din indicele extins BET-XT.

"Dafora" a anunţat la mijlocul lunii trecute ca, în trimestrul întâi din acest an, a reuşit să treacă pe profit, dar situaţia fundamentală a societăţii nu a suferit, în perioada analizată, o îmbunatăţire semnificativă, ne-a declarat Simion Tihon, broker în cadrul Prime Transaction.

"În continuare, compania are capitaluri proprii negative", afirmă domnia sa.

Titlurile "Dafora" au o volatilitate ridicată, astfel că evoluţia din ultima lună nu este surprinzătoare, potrivit lui Simion Tihon.

Acţionarii "Dafora" au aprobat, la sfârşitul lunii aprilie, acoperirea pierderii contabile înregistrate din profitul exerciţiului financiar al anilor următori.

Societatea a înregistrat, anul trecut, pierderi de 103 milioane lei (23,3 milioane euro), de 4,5 ori mai mari decât cele din 2012 (22,6 milioane lei), iar veniturile din exploatare au coborât cu 15%, la 185,2 milioane lei (41,9 milioane euro), de la 219,1 milioane lei.

Tot în 2013, din cauza majorării semnificative a cheltuielilor operaţionale, "Dafora" a înregistrat pierderi din exploatare de 67,9 milioane lei (15,3 milioane euro), faţă de un profit de 1,7 milioane lei în anul 2012.

La finele anului trecut, întreprinderea a anunţat că şi-a restructurat toate contractele de credit şi de leasing, prin diminuarea obligaţiilor de plată lunare pentru o perioadă de un an, concomitent cu asumarea adoptării unor măsuri de restructurare financiară. Tot atunci, compania avea datorii în valoare cumulată de 379,5 milioane lei, cu 8,6% peste nivelul de la sfârşitul anului 2012 (349,5 milioane lei).

"Dafora" execută servicii de foraj onshore pentru petrol, gaze naturale şi ape geotermale, lucrări de probe producţie şi workover, precum şi servicii de mentenanţă şi transport pentru echipamentele de foraj.

Gheorghe Călburean controlează 49,96% din acţiunile "Dafora". Alţi acţionari deţin 36,22% din capitalul social al companiei, iar firma "Foraj Sonde" Craiova, a fraţilor Marius şi Emil Cristescu, are 13,81% din titluri.

Cea mai mare creştere, în perioada 6 mai - 6 iunie 2014, au înregistrat acţiunile "Artego" Târgu Jiu, cu un avans de 34,83%, în timp ce poziţia a doua s-au situat titlurile "Turbomecanica" (+33,5%).

Cel mai performant fond a fost, în intervalul analizat, ETF-BET Tradeville, cu o creştere de 7,49%, comparativ cu moneda europeană. Acesta a fost urmat de Raiffeisen România Acţiuni, care a avut o urcare de 7,14% şi de iFond Acţiuni, administrat de Intercapital Investment Management, care s-a apreciat cu 7,01%.

Cea mai bună acţiune din indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, a fost cea a BRD, cu o creştere de 10,32%. Pe poziţia a doua s-a situat Fondul Proprietatea (FP), cu +7,91%, podiumul fiind completat de SSIF Broker (BRK), cu +4,9%.

Din indicele BET-FI, care include cele cinci societăţi de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, cel mai bun randament l-au avut acţiunile SIF Transilvania (SIF3), aceasta apreciindu-se cu 12,85%, raportat la euro, în perioada 6 mai - 6 iunie 2014. Următoarele două poziţii au fost ocupate de SIF Muntenia (SIF4), cu o creştere de 9,16%, şi FP.

În cazul indicelui BET-XT, locul al doilea a fost ocupat de SIF3, iar cel de al treilea, de BRD.

Nextebank a oferit, în continuare, cel mai bun randament al depozitelor în lei, de +1,43%, iar Marfin Bank, cel mai bun randament pentru depozitele în euro, de + 0,21%.

Aurul a scăzut, în perioada 6 mai - 6 iunie 2014, cu 2,09% faţă de euro, în timp ce leul s-a apreciat cu 1,12% faţă de euro.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb