"Cel mai pariat meci de la Euro 2016 a fost România - Albania"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2016

"Cel mai pariat meci de la Euro 2016 a fost România - Albania"

(Interviu cu Dan Ghiţă, preşedintele ROMBET)

Cel mai pariat meci din cadrul Campionatului European 2016 a fost România - Albania, după cum ne-a spus Dan Ghiţă, preşedintele ROMBET, care a precizat: "Încasările înregistrate într-o zi cu meciuri din grupele Euro reprezintă circa 80% din totalul încasărilor dintr-o zi de sâmbătă de martie, de pildă, când avem meciuri din cel puţin cinci-şase campionate interesante. Cel mai pariat meci de la Euro a fost România - Albania, iar cele mai multe pariuri au fost puse pe victoria României. Naţionala avea nevoie de victorie, adversarul era unul teoretic mai slab, aşa că aici s-au adunat cei mai mulţi bani. O situaţie oarecum similară a fost la Belgia - Ungaria, al doilea meci ca volum de încasări şi unde calculele hârtiei au fost respectate".

Pariurile pe favoriţi sunt preferatele jucătorilor şi la Euro, ori prin pronosticuri pe rezultat final ori pe calificarea mai departe, în fazele eliminatorii, potrivit domnului Ghiţă, care subliniază: "În zona pariurilor online, regula se respectă, cu menţiunea că la pariuri LIVE sunt preferate cele pe totalul de goluri, handicapul asiatic şi abia apoi rezultatul final. Dacă ne uităm la rezultate, însă, observăm că a fost un campionat european cu un procentaj al surprizelor peste media evenimentelor din meciuri de campionat intern. Dacă ne gândim doar la Portugalia, o favorită cu trei rezultate de egalitate în grupe, înţelegem că valorile sunt destul de apropiate la Euro".

Un efect interesant asupra pariorilor îl are suprapunerea Capionatului European cu cele două mari turnee de tenis de vară - Roland Garros şi Wimbledon - pentru că jucătorii pot să combine pe aceleaşi bilete meciuri de fotbal şi tenis, pentru suspans şi câştiguri mai mari, ne-a explicat Dan Ghiţă. Domnia sa a menţionat că debutul turneului de la Wimbledon a atras o mulţime de pariuri pe favoriţi, cu Irina Begu şi Simona Halep situate printre preferinţele clienţilor Superbet - cel mai mare membru al ROMBET.

Reporter: Cum se vede Euro 2016 la pariuri sportive? Care sunt cele mai interesante cote?

Dan Ghiţă: Campionatul Euro 2016 este un eveniment major pentru întreaga lume, cu un mare impact pozitiv asupra pariurilor sportive. Amploarea acestui eveniment este amplificată şi de prezenţa echipei României în competiţie. Avem o "paletă" largă de pronosticuri, cu evenimente foarte interesante pentru fiecare parior în parte.

Poţi paria aproape orice, fie că o faci strategic, statistic sau matematic...

Reporter: Câţi români au făcut pariuri în această perioadă?

Dan Ghiţă: Mulţi români au pariat pe aceste evenimente, unii chiar şi pentru prima dată, tocmai pentru a susţine naţionala, însă este imposibil de ţinut o evidenţă a numărului de participanţi la joc, având în vedere faptul că biletele de joc nu sunt nominale şi fiecare parior poate avea mai multe astfel de bilete, pentru a-şi mari şansele de câştig.

Reporter: Pe ce se pariază cel mai des?

Dan Ghiţă: În general se pariază pe toate evenimentele din această competiţie. Participarea la joc a pariorilor atinge cele mai înalte vârfuri atunci când joacă România. Iar pariurile pe finalistă/campioană sunt mult mai reduse decât celelalte tipuri de pariuri.

Reporter: Care a fost evoluţia segmentului de pariuri în ultima perioadă, în contextul Campionatului European?

Dan Ghiţă: După cum spuneam, importanţa acestui eveniment se simte şi în segmentul pariurilor sportive. Importanţa şi miza meciurilor îndeamnă şi mai mult pariorii să-şi încerce norocul.

Reporter: Care a fost nivelul încasărilor comparativ cu începutul lunii trecute şi, respectiv, cu prima parte a lunii iunie 2015?

Dan Ghiţă: Încasările au crescut atât faţă de luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi considerăm că principalul "motor" este Campionatul European de fotbal.

Reporter: Care a fost rata de câştig?

Dan Ghiţă: Nu putem să apreciem deocamdată.

Reporter: Care a fost nivelul premiilor?

Dan Ghiţă: Nivelul premiilor este direct proporţional cu sumele jucate de pariori. Anvergura evenimentului face că pariorii să rişte mai mulţi bani că de obicei, prin urmare şi premiile sunt pe măsură, în cazul pariurilor inspirate.

Reporter: Dincolo de Euro 2016, ne puteţi oferi câteva exemple de pariuri inedite făcute de pariorii de la noi?

Dan Ghiţă: Evenimentele promovate cel mai puternic în mass-media sunt şi cele care trezesc interesul jucătorilor. Astfel, cele mai importante evenimente la care s-a pariat au fost Premiile Oscar, Eurovision, evenimentele politice etc. Cel mai mult se pariază, fără îndoială, pe evenimente sportive.

Reporter: Numărul de pariori este în creştere?

Dan Ghiţă: Având în vedere perioada plină de evenimente sportive, şi în special Campionatul European de fotbal, asistăm la o creştere relativă a "apetitului" jucătorilor pentru pariurile sportive.

Reporter: Câţi operatori de pariuri sunt în ţară?

Dan Ghiţă: Conform informaţiilor de pe site-ul ONJN, în prezent sunt 32 de operatori de pariuri tradiţionali şi 19 online.

Reporter: Care este valoarea pieţei jocurilor de noroc în România?

Dan Ghiţă: Aproximăm valoarea totală a pieţei la 1 miliard de euro.

Reporter: Care sunt noutăţile anului 2016 în industrie?

Dan Ghiţă: Principala noutate este dată de jocurile de noroc online. 2015/2016 sunt anii în care am asistat la deschiderea pieţei jocurilor de noroc online în ţara noastră, prin acordarea dreptului de operare primilor 19 operatori de asemenea jocuri. În plus, au fost deja acordate peste 100 licenţe de clasa a II-a, pentru activităţi conexe jocurilor de noroc.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Traditulionalibsi online...

    Cel mai pariat meci... zi ba lula COTA  

    Păcat ca Bursa promovează pariurile... 

    CU TANCURILE trebuie RASE DE FATA PAMANTULUI STABILIMENTELE MAFIEI PARIURILOR !

    NISTE ESCROCI PATENTATI, ce beneficiaza de OMERTA JNAPANILOR DIN TEREN !

    CHIAR NU VA E RUSINE SA PROMOVATI BANDITII, cand scandalul SUMUDICA sau gloria buzau ori viitorul lui hagi ori asa targu mures ???!!!??? IMENS TUPEU TREBUIE SA AI, INTR-O TARA UNDE FARADELEGEA E RIDICATA LA CEL MAI INALT RANG ! RUSINE bursa !!! 

    1. Mesaj eliminat, conform regulamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb