Cel puţin o persoană a murit şi alte 40 au fost rănite, dintre care 11 grav, după explozia de ieri de la o fabrică americană de dulciuri Blueberry, în oraşul frontalier Ciudad Juarez (nord), potrivit unui bilanţ oferit de serviciile municipale, relatează AFP.
"Am găsit o persoană decedată în interiorul clădirii", a declarat un oficial local din cadrul protecţiei civile, Fernando Motta Allen.
El afirmase anterior că "peste 40 de persoane au fost rănite". "Unsprezece dintre ele au suferit arsuri şi leziuni grave şi au fost transferate la spital", a adăugat el. Oficialul a precizat că două persoane suferă de arsuri grave şi alte două au fracturi multiple la membrele superioare şi inferioare. Dar, potrivit lui Motta, vieţile lor nu sunt puse în pericol.
Motta nu a precizat numărul persoanelor dispărute sub dărâmături şi evaluat anterior la circa 20, apreciind că acesta trebuie reevaluat.
Circa 900 de persoane lucrau la uzina Blueberry în momentul producerii exploziei, la al doilea etaj al fabricii.
Un zid lateral de patru metri lungime a fost complet distrus. Circa 30 de ambulanţe au sosit la faţa locului pentru a prelua răniţii.