CEL.RO caută o finanţare de cel puţin 10 milioane de euro

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Companii / 22 septembrie 2016

CEL.RO caută o finanţare de cel puţin 10 milioane de euro

Tiberiu Pop: "Finanţarea prin bursă nu este o opţiune pentru noi"

CEL.ro este un magazin online de IT&C, administrat în prezent de compania Corsar Online SRL cu capital 100% românesc, având ca unic asociat pe Tiberiu Pop, acesta fiind şi CEO al companiei.

Reporter: Cum apreciaţi activitatea CEL.ro anul acesta, comparativ cu anii precedenţi?

Tiberiu Pop: Creşterea de 45% de până acum nu poate însemna decât că până acum a fost un an bun, iar cu lansarea secţiunii de asigurări RCA şi a marketplace-ului probabil va fi cel mai bun an CEL.ro de până acum.

Reporter: Sunteţi mulţumit de activitatea CEL.ro în cei 12 ani de viaţă? Care sunt punctele ţări ale firmei? Dar cele slabe?

Tiberiu Pop: Nu cred că există antreprenor care să nu fi comis o mulţime de greşeli pe care să nu le regrete. Este şi normal în condiţiile în care nu am condus o altă firmă înainte şi nici nu am fost angajat vreaodată. Probabil cel mai important atu al nostru este echipa şi modul de organizare intern plat fără prea mulţi manageri şi directori pe care încercăm să îl păstrăm. Momentan singurul factor care ne împiedică să ne triplăm cifra de afaceri este lipsa de capital.

Reporter: Ce cifra de afaceri preconizaţi pentru acest an?

Tiberiu Pop: Sperăm la o creştere de minimum 45% faţă de 2015, undeva la 253 de milioane lei.

Reporter: Aţi crescut preţul produselor în ultimul an?

Tiberiu Pop: Preţurile se ajustează zilnic în funcţie de preţurile furnizorilor şi de cursul valutar. De exemplu, un cablu USB costă acum cât costa şi anul trecut. Majoritatea produselor care erau anul trecut în vânzare nu se mai regăsesc în prezent pe site din cauza vitezei foarte mari cu care produse IT&C ajung să fie depăşite. Deci e destul de greu de spus dacă au crescut sau nu faţă de acum un an.

Reporter: Intenţionaţi să achiziţionaţi alţi retaileri mai mici?

Tiberiu Pop: Am primit diverse propuneri de preluare a unor afaceri ceva mai mici, dar din păcate efortul de integrare relativ la cifra de afaceri pe care o aveau şi la avantajele competiţionale nu au justificat astfel de preluări. Considerăm că nu mai avem ce cumpăra în momentul acesta în piaţă.

Reporter: Care sunt principalele caracteristici ale clientului CEL.ro?

Tiberiu Pop: Bărbat între 25-45 de ani, foarte econom.

Reporter: Care a fost cel mai vândut produs anul trecut?

Tiberiu Pop: Topul vânzărilor este afectat de produsele aflate în promo în Black Friday când se vând multe bucăţi doar din câteva repere unde preţurile sunt foarte mici. De exemplu, SSD Kingston V300 120GB SATA3 7mm şi Router Wireless TP-Link TL-WR841N s-au vândut în câteva mii de bucăţi în 2015.

Reporter: Cum va diferenţiaţi faţă de concurenţă?

Tiberiu Pop: Online-ul este o afacere foarte competitivă unde este foarte greu să te diferenţiezi pentru că orice idee nouă ai avea poate fi copiată imediat de concurenţă. În principal, ne străduim să oferim un preţ mai mic, acesta fiind motivul pentru care majoritatea cumpără online. De asemenea, avem şi produse care nu se regăsesc în oferta celorlalţi.

Reporter: Vindeţi produse şi în străinătate?

Tiberiu Pop: Momentan nu, dar luăm în calcul şi acest lucru atunci când firma va fi preluata de un investitor.

Reporter: Câţi salariaţi aveţi?

Tiberiu Pop: În jur de 150 şi credem că vom ajunge la 200 până la sfârşitul lui 2016.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre relaţia pe care o aveţi cu sectorul bancar?

Tiberiu Pop: CEL.ro nu a apelat pentru dezvoltare la credite sau alte metode de finanţare, tocmai de aceea momentan suntem clientul ideal pentru orice bancă.

Reporter: La ce valoare se ridică piaţa de retail online IT& C şi ce cotă are CEL din ea?

Tiberiu Pop: Este greu de apreciat din cauza faptului că vânzările raportate de Emag şi de Altex cuprind atât activitatea de distribuţie, cât şi segmentul corporate sau vânzările offline care nu au nicio legătură cu online-ul şi care reprezintă peste 50% din piaţă în cazul Emag şi 80% în cazul Altex. De asemenea, cifrele de afaceri raportate cuprind toate categoriile de produse, nu doar IT&C.

Reporter: Este comerţul online o afacere profitabilă?

Tiberiu Pop: Pentru noi momentan nu, pentru că activăm pe o piaţă unde concurenţa are la dispoziţie resurse nelimitate în comparaţie cu noi şi trebuie să investim tot profitul pentru a rămâne în piaţă.

Reporter: Cum apreciaţi fiscalitatea din domeniu?

Tiberiu Pop: Comerţul online nu este taxat diferit faţă de alte sectoare de activitate. Ca şi ceilalţi antreprenori considerăm că impozitele pe salarii sunt foarte mari - nici angajatul şi nici noi nu vedem niciun beneficiu de pe urma lor într-o infrastructură mai bună sau un sistem de sănătate funcţional.

Reporter: Câte persoane vizitează zilnic CEL.ro?

Tiberiu Pop: Aproape 150.000 de oameni.

Reporter: Aveţi în vedere să vindeţi o parte din firmă?

Tiberiu Pop: Da, căutăm o finanţare de cel puţin 10 milioane de euro pentru a putea ajunge la nivelul vânzărilor Emag.

Reporter: V-aţi gândit la finanţarea prin bursă?

Tiberiu Pop: Din păcate, finanţarea prin bursă nu este o opţiune pentru noi, ţinta noastră fiind să ne extindem şi nu să facem profit.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 1. Poza ta nu m ar determina sa te finantez niciodata.

    2. Daca nu faci profit ptr ce tii firma? 

    3. Daca nu oferi nimic in plus ptr ca te ar copia ceilalti, de fapt ce oferi? Pret mic? = pierderi. 

    4.pe ce dracu' ceri 10 mil ? Sa ajungi ca emag despre care spui ca face o morisca? 

    5. Daca n ai luat bani de la banca, de unde i ai luat? Ca doar pierzi bani. Inseamna ca pierzi banii furnizorilor. Daca pierzi banii furnizorilor inseamna ca de fapt esti in incapacitate de plata si poti oricand fi bagat in faliment.

    6. Foooarte slaba prezentarea si din pacate n o sa gasesti banii. Succes! 

    Astia-s golanii nebatuti de mici ce umblu ca prin branza , taind si zburdand nestingheriti prin economie si neluati la puricat cum trebuie ! Frustrati, serile se duc la sali de forta si lovesc aiurea-n sacii de box , cand de fapt ar trebui sa si-o ia in falci la salile de kumite !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb