Noua centrală termoelectrică de la Iernut a Romgaz, investiţie în valoare de aproape 269 de milioane de euro fără TVA, va fi dată în folosinţă în luna ianuarie a anului 2020, a precizat conducerea companiei în cadrul unei întâlniri cu presa.
Dorel Călian, directorul sucursalei de producere a energiei electrice Iernut, a subliniat că acesta este cel mai important proiect al companiei, atât din punct de vedere al valorii investiţiei, cât şi al complexităţii lucrărilor.
"Noi considerăm că această centrală va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România", a mai spus oficialul Romgaz.
Bela Balazs, managerul de proiect de la Iernut, a spus că centrala aflată în construcţie are o putere instalată de 430 MW, fiind un proiect important atât pentru Romgaz, cât şi pentru sistemul energetic naţional.
"Venim cu un aport de putere într-o zonă deficitară a nord-vestului României. Este un proiect care, în mare măsură, înlocuieşte un echipament şi o centrală veche de peste 50 de ani, cu o tehnologie foarte modernă. Aş putea să spun că tradiţia energetică de la Iernut va fi continuată pentru următorii 30-40 de ani, ceea ce este un lucru foarte important, nu numai pentru Romgaz, ci şi pentru toată România", a spus domnul Balasz.
Adrian Volintiru, directorul general al companiei, a subliniat că prioritare pentru Romgaz sunt identificarea zăcămintelor onshore (pe uscat), care să înlocuiască actualele exploatări şi diversificarea energetică.
În anul 2016, Romgaz a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, asocierea formată din Duro Felguera Spania şi Romelectro România, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea "la cheie" a proiectului de dezvoltare şi modernizarea termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.
Centrala are o eficienţă electrică brută la sarcină nominală de 56,42%, fiind formată din patru turbine cu gaz, patru cazane recuperatoare pentru producere abur şi două turbine cu abur.
Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen, pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.