Centru comercial pe terenul fabricii Prodplast în zona Obor din Bucureşti

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 21 august 2012

Firma Prodplast Imobiliare, controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru şi SIF Oltenia, se va diviza, urmând ca unul din cele două terenuri deţinute de societate să fie transferat unei firme rezultate din operaţiune, pentru dezvoltarea unui centru comercial, în zona Obor din Bucureşti. Acţionarii şi-au dat acordul de principiu ieri, într-o AGA, la care prezenţa a fost de 92%, informează Mediafax.

"Sunt încă discuţii avansate cu un posibil partener (pentru dezvoltarea centrului comercial, n.r.) şi nu putem anunţa nimic până nu batem palma", a declarat, Tudor Ciurezu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Prodplast Imobiliare. El este totodată şi preşedinte CA şi director general al SIF Oltenia, care are 32% din acţiunile Prodplast Imobiliare.

Terenul care urmează să fie transferat este amplasat în Bucureşti, pe strada Ziduri Moşi, în zona Pieţei Obor, pe fostul amplasament al fabricii de mase plastice Prodplast, care ar urma să fie relocată.

"Luând în consideraţie tendinţa de dezvoltare a pieţei imobiliare şi a valorii pe piaţă a terenurilor amplasate în zona Pieţei Obor, că activitatea de dezvoltare imobiliară implică alocarea de resurse umane şi capacitate de management specializate şi acte decizionale eficiente, şi scopul acţionarilor de a maximiza valoarea activelor imobilizate în interesul acestora, s-a identificat ca benefică soluţia demarării dezvoltării proiectului imobiliar pe terenul localizat la adresa din strada Ziduri Moşi, printr-o operaţiune de desprindere a acestui activ, cu repartizarea corespunzătoare de elemente patrimoniale", se arată într-o notă a firmei.

În document se menţionează că administratorii firmei au căutat cele mai potrivite soluţii de începere a proiectului imobiliar cu profil comercial, care ar urma să fie dezvoltat într-o primă etapă pe o suprafaţă de circa un hectar din terenul de aproximativ 4 hectare, inclusiv privind identificarea surselor de finanţare.

"În acest sens, au fost contactate diverse echipe de specialişti în domeniu, respectiv Chapman Taylor (firmă de arhitectură, n.r.), DP Global Services (firmă imobiliară deţinută de omul de afaceri Dinu Patriciu, n.r.), agenţi şi consultanţi imobiliari, pentru a se ajunge la definirea/conturarea unui concept de dezvoltare potrivit zonei şi dimensiunii terenului avut în vedere. Pe baza conceptelor elaborate - în urma consultărilor cu aceştia - s-a concluzionat că un cadru de negociere adecvat va fi dat de separarea activului din Ziduri Moşi într-o companie nouă", precizează sursa citată.

Operaţiunea juridică propusă se realizează în forma legală a unei desprinderi în interesul acţionarilor, respectiv prin transferul unei părţi din patrimoniul Prodplast Imobiliare (activele aferente activităţii de dezvoltare imobiliară a proiectului, împreună cu pasivul aferent) şi transmiterea acestei părţi către o nouă societate comercială pe acţiuni care va fi înfiinţată în acest scop.

Acţionarii Prodplast au decis, în 2008, divizarea producătorului de mase plastice în două firme, dintre care una cu activităţi imobiliare, care deţine terenurile şi clădirile din Bucureşti, evaluate 206,3 milioane lei la acel moment.

În afara terenului din zona Obor, Prodplast Imobiliare mai deţine un teren în Tunari, judeţul Ilfov, de circa 3 hectare.

Omul de afaceri Florin Pogonaru este acţionar indirect al Prodplast Imobiliare, prin mai multe firme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb