Centrul de Agrement din Poiana Braşov, ridicat în proporţie de 90%

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 15 aprilie 2016

Pentru întârzieri, Primăria va mai plăti în plus 2,3 milioane de lei

Construcţia Centrului de Agrement din Poiana Braşov, care a demarat încă din primăvara lui 2013, se apropie acum de final. Per total, stadiul de finalizare al lucrărilor este de 90%. "Ne-am propus ca până la începutul lunii iunie, să finalizăm această lucrare, iar din sezonul de vară, turiştii şi braşovenii să beneficieze de cele mai bune condiţii pentru petrecerea timpului liber. Este un proiect care se încadrează în strategia noastră de a diversifica oferta şi serviciile pentru turiştii care vizitează Poiana Braşov", a precizat primarul George Scripcaru.

Lucrările la acest obiectiv au fost reluate abia în martie 2015, după ce fuseseră suspendate mai bine de un an, întrucât firma care trebuia să le execute a intrat în insolvenţă. Până în prezent, au fost finalizate lucrările la infrastructură, suprastructură, închiderile exterioare şi compartimentările interioare.

Valoarea lucrărilor ce rămăseseră de efectuat a fost estimată la 27,7 milioane de lei, fără TVA, iar oferta făcută de firma Energoconstruct 97 din Zărneşti, care a câştigat licitaţia, a fost de 25,98 de milioane de lei (fără TVA). Valoare totală a proiectului este de 44,48 milioane lei (fără TVA) şi a beneficiat de finanţare nerambursabilă de 50% din fonduri europene, obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, dar ultimul decont din bani nerambursabili s-a făcut doar pentru partea de proiect care a fost definitivată la data de 31 decembrie 2015, când s-a încheiat exerciţiul european.

Ţinând cont că jumătate din bani trebuia oricum să-i achite municipalitatea, pentru întârziere, Primăria va mai plăti în plus 2,3 milioane de lei, respectiv 8% din valoarea lucrărilor care mai rămăseseră de efectuat, după ce se semnase contractul cu noul constructor. În total, Primăria mai are de achitat pentru finalizarea lucrărilor 4,74 milioane de lei, inclusiv TVA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb