Centrul pentru Soluţionarea Alternativelor Bancare (CSALB) a schimbat regulile la două luni după intrarea sa în vigoare.
Dacă, iniţial, procedura CSALB sublinia că cel care alege conciliatorul este clientul bancar, de la începutul lunii martie, acest aspect s-a modificat, în prezent cel care conciliază disputele dintre bănci şi consumatori fiind desemnat de membrii CSALB.
Pe site-ul Centrului apar ambele variante, astfel încât consumatorii pot fi induşi în eroare şi încurajaţi să facă primii paşi spre rezolvarea, prin CSALB, a divergenţelor pe care le au cu creditorii lor, în speranţa că, după ce băncile vor accepta acest demers, vor putea opta pentru ce conciliatori doresc din lista disponibilă.
În realitate, însă, lucrurile stau altfel - în momentul în care clienţii solicită detalii cu privire la persoana ce ar urma să stingă conflictul dintre ei şi instituţiile de credit, află că aceasta va fi desemnată de CASLB şi că aspectul este menţionat într-un document de pe site-ul Centrului, care modifică procedurile iniţiale.
Astfel, în timp ce procedura iniţială arăta: "Consumatorul poate alege un conciliator din Lista Conciliatorilor stabilită de Centrul SAL, care poate fi acceptat sau nu de către comerciant", procedura modificată subliniază că "cererea consumatorului este repartizată aleatoriu, spre soluţionare, unui conciliator din Lista Conciliatorilor stabilită de Centrul SAL, care poate fi acceptat sau nu de către părţi".
Reprezentanţii CSALB ne-au specificat că decizia a fost luată de conducerea CSALB, în data de 8 martie, în vederea asigurării independenţei şi imparţialităţii specialiştilor desemnaţi.
Reprezentanţii Grupului Clienţilor înprumutaţi în franci elveţieni (CHF) spun că nu înţeleg de ce au fost operate modificări care nu au fost anunţate la timp pe site, subliniind: "Modificările aduse procedurii CSALB reprezintă un nou motiv de neîncredere în această instituţie. Citeşti una pe site, iar la telefon ţi se spune cu totul altceva. Prin ce mecanism are loc această repartizare aleatorie? Cum se garantează că e aleatorie?"
Alexandru Păunescu, directorul Departamentului Juridic din cadrul BNR şi membru în Colegiul de Coordonare a Centrului, ne-a spus, în urmă cu aproape o lună, că de soluţionarea propriu-zisă a litigiilor se vor ocupa conciliatorii, selectaţi pe baza unor criterii prevăzute în ordonanţa de înfiinţare a Centrului şi după o metodologie stabilită de conducerea entităţii, respectiv de Colegiul de Coordonare a CSALB.
Domnul Păunescu ne-a explicat, ieri, de ce a fost nevoie de modificarea regulamentului: "În procedura SAL cu soluţie propusă inţială, membrul independent era implicat în desemnarea conciliatorilor. Ne-am confruntat şi cu desemnarea unui conciliator în mai multe dosare, ceea ce ar putea duce, în timp, la un dezechilibru funcţional. Pentru a se asigura transparenţa şi echidistanţa, s-a stabilit ca desemnarea conciliatorilor să se facă aleatoriu, în ordine alfabetică pe regula primul venit, primul servit, lasându-se dreptul consumatorului şi comerciantului de a accepta sau nu conciliatorul astfel desemnat. În caz de refuz se reia desemnarea aleatorie. Astfel, niciun membru al Colegiului de Coordonare nu mai este implicat în desemnarea conciliatorilor. Aceeaşi corectură se va face în perioada următoare şi la procedura cu soluţie impusă - arbitraj".
Zilele trecute, au apărut informaţii potrivit cărora CSAL a soluţionat primul caz dintre un client şi o bancă. Potrivit presei, banca a acceptat eliminarea unui comision din contractul de credit şi restituirea unei părţi din suma achitată din 2010 şi până în prezent, în contul acestui comision.
Alexandru Păunescu ne-a spus că primul dosar a fost soluţionat prin procedura SAL cu soluţie propusă de conciliator. "Soluţia este confidenţială. Cazurile sunt diferite şi nu se poate considera că hotărârea pronunţată într-un caz reprezintă precedent pentru alte cazuri. Soluţia poate fi un exemplu bun pentru alte părţi care doresc soluţionarea litigiului de către CSALB", ne-a mai declarat, ieri, domnia sa.
Conform domnului Păunescu, teoretic, băncile pot refuza rezolvarea prin CSALB a diferendelor cu clienţii: "Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, cu excepţia a două cazuri care se află deja pe rolul instanţelor, şi nici nu cred că se va întâmpla. Dar, teoretic, băncile pot refuza soluţionarea litigiilor prin CSALB".
Doar consumatorii pot apela la aceste centru, nu şi băncile, ne-a mai informat Alexandru Păunescu.
Potrivit domniei sale, în prezent sunt înregistrate 39 de cereri de rezolvare a litigiilor, dintre care opt au ajuns deja în faza de procedură de soluţionare cu soluţie propusă.
În urmă cu circa o lună, existau aproximativ 28 de dosare de conciliere în lucru, zece dosare fiind respinse din diverse motive - contractul era sub 1000 de lei, - valoarea minimă pentru care poate fi deschis un caz prin CSALB -, părţile nu au mai răspuns, băncile au refuzat soluţionarea pentru că există dosare pe rolul instanţei cu speţa respectivă etc.
Perioada de conciliere, care se finalizează cu o soluţie propusă ce poate fi sau nu adoptată de cele două părţi, este de 90 de zile.
Înfiinţarea CSALB a produs o serie de controverse, mulţi fiind de părere că acest proces este unul complicat.
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar reprezintă o soluţie viabilă de restabilire a echilibrului dintre consumatori şi instituţiile financiar-bancare, pentru consumatori procedura fiind gratuită şi limitată în timp la 90 de zile, susţine Alexandru Păunescu, care a explicat, recent: "Centrul a fost văzut ca o variantă de restabilire a echilibrului dintre consumatori şi instituţiile financiar bancare, ca o soluţie viabilă de diminuare a costurilor legate de soluţionarea acestor litigii în instanţă. Aceste costuri derivă din perioadele lungi necesare soluţionării în instanţă, de interpretările neunitare ale instanţelor pe aceleaşi speţe şi din soluţiile impredictibile date de instanţe. Din perspectiva relaţiei dintre consumator şi Centru, beneficiile soluţionării alternative sunt certe: procedurile se declanşează la inţiativa consumatorilor, sunt gratuite şi durează mult mai puţin în comparaţie cu soluţionarea unui litigiu clasic în instanţă".
Finanţarea Centrului este asigurată de instituţiile financiar-bancare, suma stabilită în prezent fiind de 600.000 de euro pe an, însă conciliatorii nu vor fi plătiţi direct de bănci, ci vor fi remuneraţi prin intermediul Centrului, indiferent de soluţia dată, în favoarea clientului sau a băncii, a mai spus domnul Păunescu, menţionând că aceşti conciliatori sunt independenţi în relaţia cu instituţia financiară.
Modul de finanţare a Centrului SAL, precum şi membrii conducerii acestuia reprezintă două dintre aspectele criticate de unii specialişti şi de consumatori, printre altele, existând teama că, dacă banii vin din partea sistemului bancar, atunci deciziile ar putea fi subiective.
Centrul SAL este condus de un Colegiu de Coordonare format din cinci membri, câte unul de la BNR, ANPC, ARB şi asociaţiile de consumatori, iar unul independent, ales de ceilalţi patru.
Consumatorii ridică semne de întrebare asupra celui de-al cincilea membru al Colegiului, "care ar trebui să fie independent". Simona Vâlceanu, care deţine funcţia de preşedinte al Colegiului, a fost angajată în mai multe bănci, din 1997 până în 2009.
Anterior, poziţia de membru independent al Colegiului de Coordonare a fost ocupată de Brânduşa Ştefănescu, fost judecător şi fost vicepreşedinte al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
"Înlocuirea sa din cadrul Colegiului nu a fost până acum explicată în niciun fel. De altfel, întreaga activitate a Colegiului de Coordonare este lipsită de transparenţă, site-ul instituţiei oferind extrem de puţine informaţii în legătură cu activitatea desfăşurată de la înfiinţare", arăta, recent, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).
Referitor la faptul că membrul independent, care deţine şi funcţia de preşedinte al Colegiului în prezent, are o vastă experienţă în domeniul bancar, Alexandru Păunescu a explicat că în cadrul Colegiului era nevoie de oameni cu expertiză, care să aibă cunoştinţe financiare, dar a precizat că membrii Colegiului nu se vor ocupa de soluţionarea litigiilor, ci vor asigura doar infrastructura necesară procedurilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2016, 01:47)
N-ati vrea sa le dea si fursecuri si cafele, ba sa se boteze si la adventisti ca sa fie pastorul din Cisnadie multumit?
1.1. pentru anonimul imbecil (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Jurul si-mprejurul vostru în data de 17.05.2016, 10:32)
Ba da! Si sa nu mai manance carne de porc(ule)!
1.2. Escape to reality (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Popescu în data de 17.05.2016, 10:51)
Ce fumezi frate? Zi-mi si mie sa stiu, ca vad ca te "prinde" bine... Sau iei ceva pastile? Pe ce esti?
1.3. Escape to reality (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Popescu în data de 17.05.2016, 10:51)
Ce fumezi frate? Zi-mi si mie sa stiu, ca vad ca te "prinde" bine... Sau iei ceva pastile? Pe ce esti?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2016, 11:12)
Csalb....apa de ploaie din sahara
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2016, 10:12)
Clienți căutați dreptatea în justiție,nu la salb care a fost creat de bancheri pt a va înșela.
Cei care nu obțineți negociere de la banca da ți casa. Nu mai plătiți să susțineți paraziții. La început va fi mai greu după care ve ți putea trăi cu adevarat.
2. " Solutia e confidentiala. Cazurile sunt diferite"
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2016, 05:56)
"... interpretarile neunitare ale instantelor pe aceleasi spete ..."
Atunci si solutiile insantelor ar trebui sa fie confidentiale?
Bani de la banci eu nu prea as avea incredere in ei.
3. Echilibru ... o gluma buna.
(mesaj trimis de Sarboiu Dan în data de 17.05.2016, 08:52)
Laudabila initiativa, demarata rapid, fata de cum se misca lucrurile in Romania. Poate fi un sprijin real in relatia banca debitor. Ma refer la CSALB. Intrebari : 1. oare poate un avocat sa fie nepartinitor, atata timp cat el s-a format ( in scoala, in instante, ) ca sustinator al uneia dintre parti ? 2, Mediatorii de ce nu au fost contactati si integrati in acest organism? Din totalul Corpului Conciliatorilor, format din 12 membrii, un singur mediator (si acela ca formare avocat si membru in barou), un fiscalist si un fost director de unitate bancara.
4. tipic bancherilor
(mesaj trimis de constantin în data de 17.05.2016, 10:45)
Tipic bancilor ,schimba lucrul dupa ce se vad cu sacii in caruta !!cine apeleaza la astia ori este retardat ori prost !!
Nu ai voie sa schimbi nimic in modul de lucru ,dar la csalb ,tipic contractelor bancare ,intai semnezi ceva si dupa e altceva !!!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2016, 14:43)
Hehe c
corect
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de ciprian în data de 18.05.2016, 10:15)
Poti apela la ei doar ca să arăți că ai încercat să ajungi la o înțelegere,. Doar o pierdere de timp
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2016, 14:19)
Atât timp cât Csalb este condus din mebri ai BNR,ARB,și ANPC care au dovedit până în prezent că sunt de partea cămătarilor, nu vă faceți iluzii că vă vor da dreptate, și vă va rezolva situația.