Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi a Investiţiilor Străine va fi coordonat de primul ministru

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2011

Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi a Investiţiilor Străine va fi coordonat de primul ministru

Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi a Investiţiilor Străine, aflat în prezent în subordinea unui secretar de stat din Ministerul Economiei, va fi coordonat de primul ministru, a anunţat ieri, la începutul şedinţei de guvern, premierul Emil Boc. Şeful Executivului a precizat că astăzi va avea o primă întâlnire la Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi a Investiţiilor Străine, care va trebui să dea un raport în faţa guvernului, în fiecare săptămână, cu privire la fiecare investiţie solicitată în România, indiferent că este autohtonă sau străină, şi cu privire la etapele şi procedurile de avizare de nivel naţional şi local, iar guvernul va trebui "să medieze în sens pozitiv ca aceste lucruri să se întâmple la termenele legale".

Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi a Investiţiilor Străine nu va fi mutat structural de la Ministerul Economiei. "Suntem într-o competiţie globală. Criza economică accentuează această competiţie globală. Există risc major de delocalizare a unor investiţii multinaţionale din România sau din Europa, să plece în altă parte. Trebuie să avem grijă ca, într-o asemenea eventualitate, oricând să fim pregătiţi să atragem alte investiţii străine în România", le-a spus Emil Boc membrilor Cabinetului, potrivit Agerpres. "Mesajul pe care îl dăm vreau să fie foarte clar: toţi investitorii care doresc să investească în România în proiecte care generează locuri de muncă şi investiţii, mă refer la cele peste un milion de euro, vor avea abordare directă la nivel guvernamental şi susţinerea guvernului pentru implementare, evident cu o singură condiţie - respectarea cadrului legal românesc şi european", a mai spus primul ministru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb