Actualizare 11:10 Comisia juridică are termen până luni să facă raport la solicitarea DNA în cazul Rizea
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are termen până luni la prânz să facă raport la solicitarea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Cristian Rizea, transmite Agerpres.
"Am discutat în şedinţa Biroului permanent cererea ministrului Justiţiei referitoare la solicitarea procurorului general adjunct legată de deputatul Cristian Rizea privind cererea de reţinere şi arestare a sa. Solicitarea de reţinere şi arestare se fundamentează pe trei infracţiuni: trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată, influenţarea declaraţiilor. Biroul permanent a hotărât ca de astăzi, imediat, să fie sesizată Comisia juridică, aceasta are termen de trei zile lucrătoare, adică până luni la prânz, atunci trebuie să prezinte raportorul, iar în Biroul permanent de luni, în funcţie de raport, se va stabili calendarul activităţii viitoare", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, la finalul şedinţei Biroului permanent.
El a precizat că cererea care îl priveşte pe Rizea a ajuns la Parlament împreună cu dosarul, care are 8 volume. Cele 8 volume totalizează 2.474 de pagini, potrivit suursei citate.
(I.D.)
-----
Actualizare 07:32
Cererea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului Cristian Rizea, a ajuns la Camera Deputaţilor, Biroul Permanent urmând să se reunească joi dimineaţă pentru a stabili calendarul analizei documentelor.
(A.L.)
------------------
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Cristian Rizea, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălarea banilor şi influenţarea declaraţiilor.
Potrivit procurorilor, în 2 decembrie 2009, potrivit unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, unchiul controversatului om de afaceri orădean Adrian Tărău, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro - în total 300.000 euro - pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât Lucian Colţea să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv, mai spun procurorii.
Comunicatul DNA precizează: "În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici".
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Lucian Colţea, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.
Pastorul Lucian Colţea, stabilit de mai mulţi ani în Chicago (SUA), are, potrivit informaţiilor din mass media, afaceri imobiliare, derulate încă de la începutul anilor 2000, împreună cu nepotul său, Adrian Tărău, refugiat în SUA în timp ce era anchetat în România, pentru complicitate la contrabandă şi evaziune fiscală. În plus, Lucian Colţea nu este străin de PSD. În vara lui 2004, acesta a cumpărat, cu 220.000 de dolari, drepturile litigioase pentru o impunătoare clădire din Piaţa Amzei, transformată în sediu al PSD Sector 1, potrivit adevarul.ro.
În 2002, procurorul Cristian Panait s-a sinucis la vârsta de 29 de ani, existând suspiciuni referitoare la presiunile la care ar fi fost supus. Imediat după moartea lui Cristian Panait, s-a bănuit că sinuciderea a fost cauzată de faptul că şefii săi, Ilie Picioruş şi Ovidius Păun, au infirmat soluţia pe care a dat-o în dosarul care îl viza pe procurorul Alexandru Lele, care fusese suspendat din funcţie după ce a dispus reţinerea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor numit de PSD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.03.2016, 09:20)
Ce sume invart!
2. JAF
(mesaj trimis de rasdaq în data de 03.03.2016, 11:10)
DNA sa ceara lista cu cei care au contribuit la botezurile de tot felul de la RIZEA [sume mari, nefiscalizate,ca si la altii care primesc la nunti sute de mii de euro],.. ce hotii..