Printre efectele scăderii preţului petrolului cu aproape 50% faţă de luna iunie se numără reducerea inflaţiei, creşterea preţului cărbunelui sau ieftinirea produselor petrochimice, notează, într-un comunicat remis redacţiei, Florin Hănţilă, manager de portofoliu în societatea de administrare a investiţiilor Certinvest.
"Un preţ mai mic al petrolului duce la o inflaţie scăzută, ceea ce în principiu ar trebui să determine băncile să continue politicile monetare laxe pentru a combate o eventuală deflaţie. Pe de altă parte, fenomenul este mai complex, pentru că pe termen lung, un petrol în scădere ar duce la o potenţială creştere economică, lăsând loc băncilor centrale să mai ridice dobânzile-cheie", potrivit lui Hănţilă.
Printre cele mai afectate economii va fi cea a Rusiei, unde va apărea o criză a contului curent, o depreciere a rublei şi "sincope" de finanţare externă.
De asemenea, Norvegia, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, va fi afectată negativ de cursul coroană-dolar, având în vedere că dolarul va creşte ca urmare a achiziţiei de acţiuni din sectoarele ciclice, precum şi de cumpărări de titluri americane de către bănci ale zonelor în curs de dezvoltare, cu scopul de a-şi menţine competitivitatea.
Cărbunele, utilizat la producţia de electricitate, va înregistra o creştere de preţ, în timp ce preţurile aferente produselor derivate din petrol vor scădea, legătură fiind direct proporţională.
Un alt sector care ar beneficia de un cost mai scăzut al petrolului este cel de produse chimice, care utilizează multă energie în procesul de producţie.
Pe de altă parte, Hănţilă spune că ar putea fi un moment bun pentru achiziţii de acţiuni la companii de petrol şi gaze.