Cesemaidă

Chiar aşa, ce se mai dă pe piaţa de artă? Păi, să stăm liniştiţi la locurile noastre şi să vedem, să discutăm. Nu, nu staţi acolo, că scaunele acelea sunt de piatră, ţin rece, răciţi la cap. Şi mai şi scrie că nu ai voie să le atingi măcar, pe scaunele şi masa asta. Mai sunt nişte scaune şi pe alee, nu le păzeşte nimeni, dar acolo nu aveţi cadru. După scaune vine un coşciug imens, pus pe două picioare, ca o poartă din piatră, e bună când plouă, că nu te poţi urca pe ea. În capătul celălalt este o coloană prost finisată, cu gâlme, dar nu foloseşte la nimic, nici să stai pe ea, nici să te semnezi, că e scrisă deja cam până la doi metri. Naşpa rău, la Târgu Jiu, nu mai mergem în excursie cu clasa că nu te lasă să te pozezi la o cafeluţă şi o ţigăruşă sau un senvişel servit pe Masa tăcerii decât dacă eşti în cap de tot. Cei de la banca care a făcut reclame cu oameni picnicând pe opera lui Brâncuşi cred că erau rudă cu Dumnezeu, de i-au lăsat. Sau nu?!

Aşadar, staţi unde vă este mai confortabil şi să vedem ce afaceri au mai făcut simezele cu strigare. Artmarkul şi-a ţinut, trei într-o zi, seria de vânzări tematice îndelung anunţate. De fapt, aceasta este filosofia casei, să facă o vânzare pe anotimp şi câte poate, după idei şi ocazii. Acum o săptămână ni s-au oferit echipamente medicale, ce avea Cella Delavrancea prin casă şi ce avea în colecţie Herman Moser, bucureşteanul care a făcut avere din rame.

Vedeta vânzărilor nu a fost acuarela cu porcul dramatic sacrificat ne-european de Ignat, piesă din colecţia rameurului, şi nici macheta de monument al "Eroilor sanitari" din colecţia care dă acest nume şi licitaţiei în care s-a vândut. A fost o statuie de femeie, fără cap şi fără picioare, de la genunchi în jos. Aţi ghicit în această descriere făcută în genul cuiva care ar sta pe scaunele operelor lui Brâncuşi superba statuetă antică, afectată de vremuri până la stadiul de tors, o creaţie elenistică de acum 22 de secole. Are tot ce îi trebuie pentru a fi o Afrodită cum nu am văzut şi nici nu vom vedea pe piaţa noastră, are atitudine, poziţie, are şi certificate. Care ne spun de două ori, şi sub semnătura M. A. şi V. G., deşi pricepusem din prima, că "Detaliile anatomice sunt foarte nuanţate, modelarea foarte sensibilă, reliefând foarte corect mişcarea muşchilor". Pentru cineva ca mine, răvăşit de descoperirea esteticii intermediarului, forţa de sugestie a rămăşiţelor statuilor antice este de o subtilitate supranaturală, aproape perfectă, după cum perfect este ce face hazardul, cu mâna sa nevăzută şi cu mintea sa întortocheată.

Evaluat la 90-120 de mii de euro, torsul antic s-a dat cu 60 de mii. El a fost cumpărat la Paris de diplomatul Philippe Lahovary, al treilea soţ al Cellei Delavrancea, şi sunt şanse aproape de certitudine să fi fost expus la conacul de la Slăviteşti, în Vâlcea, unde au locuit cei doi. Culmea e că acest conac atât de îndrăgit de longeviva pianistă a străbătut comunismul fără mari afecţiuni, dar a fost furat cărămidă cu cărămidă în primii ani de libertate postcomunistă. Aşa că dacă Artmarkul ar vrea să vândă şi acest conac, în programul său de imobiliare istorice, nu ar avea ce. Statueta antică a ajuns la moştenitoarea Cellei Delavrancea, când a trecut la cele sfinte, la 104 ani, a fost a fundaţiei Cella Delavrancea până în acest an, când apare în proprietatea fiicei moştenitoarei care o şi vinde, pe statuetă. Este o poveste destul de lungă şi juridică pe tema moştenirii lăsate de pianistă şi se pare că asistăm la finalul ei, de vreme ce putem vedea pe piaţă aceste obiecte deosebite.

În acest lot nu se află o lucrare de Grigorescu la care se referă mai multă lume, inclusiv Cella Delavrancea într-o scrisoare de la conac. A apărut, însă, o superbă piesă de Pallady, reprezentând-o chiar pe artistă, într-o atitudine reflexivă, foarte delicată, fără nicio urmă din celebrul sarcasm al pictorului. Dimpotrivă. Estimată la 30-45 de mii, pictura a fost vândută cu 42,50 mii de euro. O piesă deosebită, dintre cele 10 oferte, este şi setul de tacâmuri, nu mai puţin de 169, adăpostite într-o servantă, cutie cu sertare, piesă de rafinament cu monograma lui Filip Lahovary, al treilea şi ultimul soţ al Cellei Delavrancea. Desigur, PGL nu poate fi monograma unui Filip, nici nu scrie astfel în catalog, scrie Philip deşi, la ultima poziţie, cea cu statueta antică, numele este Philippe, variantă franceză mai plauzibilă pentru respectivul personaj. Serviciul de tacâmuri s-a dat cu 1,2 mii de euro, mult peste estimarea de 500-800 de euro.

Din cele 24 de oferte din colecţia rameurului Herman Moser, cea mai scumpă a fost semnată Ipolit Strâmbu, una dintre cele patru existente. De fapt, două de-ale lui au avut preţul cel mare, 7,5 mii de euro. Este vorba de "Odihnă pe şezlong", o perspectivă destul de complicată, dar bine susţinută, pe un subiect simplu, şi de un "Târg la Baia Mare" care umblă şi el la unghiuri complicate dar şi la jocuri cromatice complexe. Pictură adevărată aflăm şi în celelalte două oferte de Strâm-bulescu, "Cusătorese", la 7 mii de euro, dublul estimării maxime, şi o fantă dintr-o "Zi de târg", estimată la cel mult 1,2 mii şi vândută cu 3,5 mii de euro.

Avea piese bune rameurul, în colecţia sa: trei Nicu Enea - o scenă complexă ca de Muzeul satului, la 2,250 de mii de euro, un interior ţărănesc de 1,6 mii, şi două nuduri cam celulitice în pădure, la 1,4 mii, trei chipuri de Steriadi, la 1,4 mii, 7 şi 6 sute de euro.

Şi casa Alis a avut o ofertă bună pe pictură, în cea mai recentă licitaţie a sa, desfăşurată conform unei lungi tradiţii la fiecare două săptămâni. Tot ca de obicei, cea mai scumpă ofertă a apărut la urmă şi, de această dată, s-a şi vândut. Este vorba de un nud văzut din spate, un studiu de Tonitza în ulei pe carton, care a aparţinut lui Constantin Doncea, teribilul şef comunist. Pictura a fost vândută cu 160 de mii de lei, vreo 35 de mii de euro. Finalul apoteotic a fost precedat de o rafală puternică: un superb roşior călare de Sava Henţia, tot de la Doncea cel cult provenind, vândut cu 13 mii de lei, un Balcic de Şirato, la 40 de mii de lei, doi Păcală la crâşmă, de Schweitzer-Cumpăna, cu 13 mii, şi mai multe personaje selecte, în jurul unei lămpi de masă, ca într-o şedinţă de spiritism, de Ipolit Strâmbu, la 14 mii de lei. Cam asta s-a dat!

De fapt, aceasta este concluzia, să stăm chiar şi strâmb, dar nu pe patrimoniu, şi să gândim drept la ce ne aşteaptă şi chiar la viitor.