Cetatea Braşovului, propusă din nou primăriei locale, la preţul de 3,5 milioane de euro

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 3 noiembrie 2014

Cetatea Braşovului, propusă din nou primăriei locale, la preţul de 3,5 milioane de euro

În numai jumătate de an, evaluatorii angajaţi de proprietari au redus cu o treime valoarea obiectivului istoric

Conducerea companiei hoteliere Aro Palace Braşov a înaintat Primăriei Braşov o nouă evaluare a Cetăţii Braşovului, obiectiv pe care municipalitatea intenţionează să îl preia pentru a-l reabilita şi a-l scoate în evidenţă pentru a deveni un simbol al oraşului. Noua valoare propusă este de 3,5 milioane de euro, sub ultima evaluare - cea din vară - de 3,8 milioane de euro şi cu mult sub evaluarea iniţială, care datează din primăvară şi care se ridică la 5,2 milioane de euro.

Primarul George Scripcaru ne-a declarat că "încă nu am văzut evaluarea propusă de cei de la Aro Palace, dar o aştept şi urmează să vedem ce e de făcut". Totuşi, ultima valoare propusă de compania hotelieră se apropie foarte mult de valoarea care a reieşit din evaluările Primăriei Braşov, de 3,4 milioane de euro.

În schimbul sumei, compania Aro Palace doreşte mai multe terenuri, precum şi stingerea unor impozite restante pe terenuri, precum şi scutirea de la plata altor impozite pe terenuri şi clădiri.

Între timp, Aro Palace a organizat, la mijlocul lunii septembrie, o licitaţie publică pentru vânzarea restaurantelor Panoramic şi Casa Pădurarului, dar şi a Grupului Gospodăresc Bartolomeu. Compania spera să obţină în urma vânzării cel puţin 2,76 milioane de euro, fără TVA. Totuşi, deşi s-au cumpărat câteva caiete de sarcini, la licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant, iar administratorii companiei nu s-au decis încă asupra unei noi licitaţii.

Cel mai valoros activ scos la vânzare era Restaurantul Panoramic, aflat pe vârful Muntelui Tâmpa, preţul de pornire fiind de 1,16 milioane de euro. Potrivit anunţului, odată cu vânzarea restaurantului cu o suprafaţă utilă de 1.640 de metri pătraţi urma să se vândă şi terenul aferent acestui obiectiv, în suprafaţă de 879 de metri pătraţi.

Pentru Restaurantul Casa Pădurarului, care are o suprafaţă utilă de 438 de metri pătraţi şi un teren de 2.337 de metri pătraţi, preţul de pornire al licitaţiei era de 760.000 de euro. De asemenea, preţul de pornire al Grupului Gospodăresc Bartolomeu era de 840.000 de euro. Activul are o suprafaţă utilă de 5.328 de metri pătraţi şi un teren de 14.429 de metri pătraţi.

Cetatea - în circuitul turistic din 1982

Acţionariatul societăţii evaluase iniţial cetatea la 5,2 milioane de euro, însă, preţul propus în luna iulie 2013 a fost considerat exagerat de către municipalitate. În oferta transmisă Consiliului Judeţean preţul a mai fost ajustat, respectiv a ajuns la 3,8 milioane de euro (16,92 milioane de lei) pentru terenul şi construcţia care are o suprafaţă de 5.052 mp.

Cu ani în urmă, a fost făcută şi o evaluare pentru reabilitarea cetăţii, suma estimată în acest sens fiind de 3,5 milioane de euro. Cetatea a intrat în circuitul turistic în 1982 fiind administrată atunci de Oficiul Naţional de Turism (ONT). ONT s-a privatizat după 1990 şi s-a divizat în Postăvarul SA şi Poiana SA, care au preluat unităţile turistice şi de cazare din imobilele de patrimoniu din Braşov, printre care şi Cetatea Braşovului.

După această dată, nu s-au mai făcut lucrări de întreţinere decât limitat, astfel încât zona exterioară a zidurilor este astăzi degradată. Mai mult de jumătate din tencuiala zidului exterior este complet distrusă, iar cea care se menţine e deteriorată de instalarea igrasiei. Există fisuri masive în zonele fără tencuială, în câteva situaţii zidul fiind efectiv străpuns. Suprafeţe extinse de zidărie (cărămidă), chiar şi la baza fortificaţiei sunt dislocate, ceea ce afectează structura de rezistenţă.

Un lift cu cremalieră spre cetate

Acum doi ani, municipalitatea a amenajat căile de acces, iluminatul public şi arhitectural, dar şi câteva zone de belvedere pe Dealul Straja, tocmai pentru a pune în valoare monumentul. Unul dintre proiectele pe care îl au în vedere, acum, autorităţile braşovene este amenajarea unui lift cu cremalieră care să ajungă la cetate. Totuşi, acest lucru ar fi cam greu de realizat, având în vedere că pe traseul liftului sunt deja proprietăţi construite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb