CFR Călători informează că, începând cu data de 10 ianuarie, mai multe agenţii de Voiaj CFR din ţară vor fi închise.
Potrivit comunicatului de presă remis redacţiei, agenţiile de Voiaj CFR din Drobeta Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa vor fi închise, înfiinţându-se birouri de Voiaj în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele menţionate.
De asemenea, agenţiile de Voiaj CFR din Alexandria, Bistriţa şi Zalău se vor închide definitiv.
"CFR Călători îşi propune ca prin aceste modificări, activitatea desfăşurată în cadrul birourilor Voiaj să aducă mai aproape de pasageri informaţia de care au nevoie şi cele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate", se menţionează în comunicat.