CFR Călători: Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare

ioana Dogaru
Miscellanea / 26 martie 2016

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor, informează CFR Călători.

Întrucât din data de 27 martie se va trece la ora oficială de vară, trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 26/27 martie la ora 3,00, care va deveni ora 4,00. După ora 4,00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

"Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3,00, care devine ora 4,00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4,00 - 5,00 trenurile vor pleca în ordinea rangului", spune compania.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

"Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii", se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb