Sucursalele regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Braşov, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa organizează mâine licitaţii publice cu strigare pentru închirierea a peste 1.000 de spaţii şi terenuri cu o suprafaţă totală de 437.724 mp, unde agenţii economici pot demara sau dezvolta activităţi comerciale, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
Licitaţia constituie a treia etapă a sesiunii de închiriere de spaţii şi terenuri din proprietatea privată a CFR SA se va desfăşura vineri, programul fiind inclus în proiectul imobiliar demarat de companie în luna iulie a acestui an, pentru dezvoltarea activităţii comerciale.
Spaţiile comerciale scoase de CFR SA pe piaţa imobiliară au o suprafaţă totală de 49.352 mp, iar terenurile 388.373 mp şi se adresează tuturor categoriilor de agenţi economici, atât celor care încă nu s-au alăturat acestui proiect, cât şi celor care intenţionează să-şi extindă activităţile comerciale, administrative sau de prestări servicii la nivel local, regional sau naţional.
Spaţiile comerciale sunt situate în gări sau în proximitatea acestora, şi pot fi închiriate şi de micii întreprinzători care analizează intrarea şi dezvoltarea unei activităţi comerciale pe piaţa locală. Gările modernizate la standarde europene asigură agenţilor economici condiţiile optime pentru a-şi adapta ofertele de produse şi serivicii la cerinţele celor aproximativ 60 de milioane de călători, care tranzitează anual staţiile de cale ferată, se mai arată în comunicat.
Agenţii economici care doresc să se alăture acestui proiect imobiliar şi sunt interesaţi de condiţiile de participare la licitaţiile organizate de companie pentru închirierea spaţiilor/terenurilor pot consulta lunar site-ul companiei CFR sau se pot adresa personalului din sucursala regională de cale ferată pe raza cărora se află spaţiile respective, conchide comunicatul.