Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" organizează, mâine, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie publică cu strigare (etapa a XV-a) pentru închirierea a 15 secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 25.09.2013, ora 09.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri.
CNCF "CFR" SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere - prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011.
Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative, potrivit sursei citate.