CFR SA şi-a bugetat profit zero, pentru 2013

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 21 mai 2013

CFR SA şi-a bugetat profit zero, pentru 2013

Compania de infrastructură CFR SA şi-a bugetat profit zero pentru acest an, potrivit proiectului de Buget de Venituri şi Cheltuieli (BVC) pe 2013 postat pe site-ul Ministerului Trans­porturilor.

Documentul estimează că veniturile totale, calculate la acelaşi nivel cu cheltuielile, vor ajunge, până la finalul anului, la circa 4,4 miliarde lei.

Cea mai mare parte din chetuielile bugetate - circa 3,7 miliarde lei - vor fi îndreptate către zona de exploatare (aproape 827 milioane lei - pentru bunuri şi servicii, peste 62 de milioane de lei - pentru impozite şi taxe, aproximativ 828 milioane lei - cheltuieli cu personalul, alte 2 miliarde lei reprezentând alte cheltuieli de exploatare).

Pentru finanţarea investiţiilor a fost bugetată suma de 3,2 miliarde lei.

CFR SA are plăţi restante de aproape 1,2 miliarde lei şi creanţe de 1,4 miliarde lei.

Fostul manager privat al companiei Dimitris Sophocleous declara, recent, că, în primele trei luni ale anului în curs, CFR Infrastructură a obţinut o creştere a profitului contabil cu 120 de milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

La sfârşitul anului trecut, CFR SA înregistra, în mod real, o pierdere de 600 de milioane de lei, în timp ce, la nivel contabil, avea un profit de 1 miliard de lei, potrivit domniei sale.

Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) urmează să preia o creanţă de 119 milioane de lei, pe care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) o are la CFR SA, potrivit unui proiect de Ordonanţă postat pe site-ul Ministerului Transporturilor (MT).

Documentul arată că, ulterior acestei proceduri, CFR Marfă va prelua datoria de 605,9 milioane lei pe care CFR SA o are la ANAF, stingându-se, astfel, o parte din restanţele pe care operatorul feroviar de transport marfă le are la compania de infrastructură, precum şi datoria pe care CFR SA o are la AVAS.

Creanţele bugetare ale CFR Marfă vor fi convertite în acţiuni, urmând ca veniturile din privatizare să intre la bugetul de stat.

CFR SA datorează statului 610 milioane de lei - restanţe acumulate în mai puţin de un an, după cum afirma, în aprilie, Dimitris Sophocleous, precizând: "CFR înregistrează lunar datorii la bugetul de stat de 40-45 de milioane de lei. (...) CFR are probleme financiare, la finalul lui 2012 având arierate semnificative la stat şi la furnizorii de energie electrică. Avem poprite aproape toate conturile bancare ale companiei de către ANAF şi de salariaţi, în cazul acestora din urmă pentru drepturi salariale neachitate din 2008 şi câştigate în instanţă".

Potrivit textului de Ordonanţă, sechestrele asiguratorii aplicate asupra bunurilor CFR pentru executarea obligaţiilor fiscale se menţin, în scopul garantării restanţelor ce fac obiectul preluării.

Pe lângă datoriile la buget, CFR mai are arierate şi la furnizorii de energie, de peste 400 milioane de lei, dar şi la alţi furnizori, totalul datoriilor companiei ridicându-se la 1,6 miliarde lei.

Datoriile bugetare ale CFR SA au fost şterse, anul trecut, prin derogare de la legislaţia actuală ce reglementează datoria publică. Ordonanţa în baza căreia datoriile CFR Infrastructură către stat, de aproape 4 miliarde lei, au fost convertite în acţiuni sublinia că, întrucât CFR se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, neadoptarea acestei măsuri "în regim de urgenţă" ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituţia financiară internaţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb