Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA informează, printr-un comunicat de presă, că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţii meteo nefavorabile.
Potrivit sursei citate, echipele de intervenţie patrulează atât pe timp de zi, cât şi în cursul nopţii cu utilaje pentru deszăpezire pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor afectate de viscol, astfel încât toate trenurile aflate în circulaţie să ajungă în siguranţă la destinaţie. Aceeaşi operaţiune de curăţare a liniilor şi a macazurilor este asigurată permanent de angajaţii feroviari în gări şi la intrarea în staţii.
CFR precizează că decizia operatorilor feroviari de anulare a unui număr de trenuri în aceste zile este necesară deoarece în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs, însă garniturile aflate în grafic asigură legătura pe calea ferată cu toate judeţele. Astfel, au fost anulate 105 trenuri.