China ar putea investi în "Daimler"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 ianuarie 2013

Fondul suveran de investiţii al Chinei, China Investment Corp. (CIC), negociază achiziţia unei participaţii de până la 10% din producătorul german de autovehicule "Daim­ler" AG, conform People's Daily.

Publicaţia chineză arată că, probabil, CIC va cumpăra un pachet de 4-10% din "Daimler", la un cost de 1,8-4,5 miliarde euro, calculat la valoarea de piaţă curentă.

Reprezentanţii fondului suveran au refuzat să comenteze informaţia, dar o persoană apropiată situaţiei a afirmat că o tranzacţie imediată este puţin probabilă.

Florian Martens, purtător de cuvânt al "Daimler", a declarat: "Vorbind la modul general, salutăm orice investitor nou, însă nu facem declaraţii cu privire la zvonurile din presă".

Speculaţii privind o investiţie CIC la "Daimler" există încă de la sfârşitul anului 2011, când presa germană informa că societatea auto a angajat o bancă de investiţii pentru analiza unei eventuale tranzacţii.

CIC a luat fiinţă în 2007 şi adminis­trează active din străinătate în valoare de circa 150 de miliarde de dolari. Fondul s-a limitat la investiţii minoritare în companii străine, ca să nu genereze temeri privind eventualele motivaţii politice ale unor preluări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb