Chinezii le-ar fi solicitat oficialilor Enel acces la camera de date ale activelor grupului italian din România, susţin surse apropiate situaţiei. La fel ar fi făcut şi Electrica SA pentru societăţile Enel rezultate în urma privatizării fostei sale filiale Muntenia Sud, mai afirmă sursele noastre. Conform contractului de privatizare, statul român are drept de preempţiune pentru achiziţia pachetelor majoritare de acţiuni deţinute de Enel la entităţile care au luat naştere din Electrica Muntenia Sud.
Italienii au scos, recent, la vânzare firmele de distribuţie şi furnizare a electricităţii din ţara noastră, pe care le-au dobândit în urma privatizării Electrica Dobrogea, Electrica Banat şi Electrica Muntenia Sud.
Întrebaţi dacă au primit, până acum, oferte concrete de preluare a societăţilor din România, reprezentanţii grupului Enel Italia ne-au transmis: "Nu oferim detalii din procesul de vânzare şi nu divulgăm numele potenţialilor ofertanţi. Procesul de vânzare este în derulare. Nu există un termen limită pentru primirea ofertelor, deşi conducerea grupului a anunţat că se aşteaptă ca, până la finele acestui an, să primească 4,4 miliarde euro pe activele scoase la vânzare în România şi Slovacia".
În piaţă, unii dau ca sigură achiziţia activelor Enel România de către chinezi, afirmând că sunt slabe şanse ca statul să-şi permită să preia pachetul majoritar de la Muntenia Sud. Aceştia consideră că reţeaua noastră de distribuţie va beneficia din plin de generosul capital chinez.
Alţii susţin că sunt slabe şanse ca Europa şi statul român să accepte o intrare masivă de capital chinez în domeniul energetic, care ar presupune nu numai importuri de echipamente chinezeşti, ci şi de foarte multă forţă de muncă. "Nu se ştie care este modelul lor de afaceri în domeniu, chiar dacă vorbim de o activitate reglementată. Astfel, există un mare risc în calitatea viitoare a serviciilor de distribuţie şi furnizare a electricităţii", spun sursele menţionate, care nu exclud posibilitatea ca statul să reuşească să "răscumpere" Muntenia Sud pe o sumă rezonabilă.
Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că reprezentanţii companiei chineze interesate de activele Enel România ar fi pus întrebări legate de contractele de concesiune a distribuţiei de electricitate, care nu au fost publicate ca atare în Monitorul Oficial, dar şi despre posibilitatea modificării tarifelor de distribuţie, pe fondul presiunii consumatorilor din ultima perioadă şi ţinând cont că analizele europene ar indica faptul că avem printre cele mai ridicate tarife de reţea din această zonă a Europei.
Sursele noastre mai zic că, după desemnarea noilor membrii ai Consiliului de Administraţiei ai Electrica SA, conducerea societăţii va propune acţionarilor să analizeze preluarea Muntenia Sud de la Enel, presupunând că italienii vor avansa, până atunci, un preţ părţii române.
Listarea Electrica SA, care a atras 435 milioane de euro, va ajuta Enel să-şi vândă activele din România şi Slovacia pentru 4,4 miliarde de euro, apreciază mai mulţi analişti citaţi de Bloomberg. Cosma Panzacchi, analist în cadrul Sanford C. Bernstein Ltd Londra, a declarat, recent, că listarea Electrica serveşte ca indicator util al interesului investitorilor şi arată că Enel ar putea obţine două miliarde de euro sau mai mult pentru activele sale din România.
În România Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din acţiunile Enel România.
Printre potenţialii cumpărători se află Electrica, dar şi fonduri de investiţii, State Grid Corporation of China, RWE AG şi Electricite de France, potrivit Bernstein şi RBC Capital Markets. "Enel va realiza cu succes planul de vânzare a activelor", estimează Cosma Panzacchi.
Analiştii susţin că vânzarea activelor grupului italian ar putea fi întârziată, după ce Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), companie desprinsă din Electrica şi aflată în subordinea Departamentului pentru Energie, a anunţat că va deschide o acţiune împotriva Enel la Tribunalul Arbitral de la Paris. Acţiunea vizează vânzarea de către Electrica SA a participaţiei minoritare din fosta filială Muntenia Sud, statul român solicitând companiei italiene plata unei sume de 521,583 milioane de euro.
Enel nu se aşteaptă ca această acţiune să afecteze procesul de vânzare a activelor, a declarat, recent, un purtător de cuvânt al companiei italiene.
Potrivit datelor Enel, în cazul activelor din România, companiile sale care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%) şi care vând aproximativ 9TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.
În anul 2013, aceste companii au avut venituri de 1,118 miliarde euro şi au generat un profit operaţional de 289 milioane de euro.
1. China
(mesaj trimis de MA în data de 20.08.2014, 10:53)
Mi s-a parut mie! Cetateanul care a venit sa citeasca contorul era imbracat de la Dragonul Rosu si se uita hulpav dupa pisica...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de dana în data de 20.08.2014, 14:14)
dom'le, nu glumi! sa platim curentul la chineyi? pe mine ma ia cu fiori...sa vad eu cu cine te certi ca stai pe intuneric trei ore!!!
1.2. he he... (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de MA în data de 20.08.2014, 14:43)
... si te ia operatoarea cu pilde din Sun Tsu, Lao Tse, yin yang, ylang ylang!
2. dupa ce au vandut pe nimic
(mesaj trimis de Ellias în data de 20.08.2014, 18:38)
acum vor sa cumpere, adica tot pe banii amaratului de roman. Pai de ce au vandut la italieni, sau cine le-a "facilitat" italienilor cumpararea? Poate ar dii interesant sa aflam, sa stim si noi cine si-a bagat banii in buzunare. Dupa 1989 s-au vandut toate intrerprinderile pe nimic..acum statul le vrea inapoi?