Chinezii vor mierea din ţara noastră

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 29 august 2017

Chinezii vor mierea din ţara noastră

O delegaţie de specialişti chinezi a venit luni în România pentru a evalua calitatea mierii, în vederea încheierii unui acord comercial cu ţara noastră pentru exportul de miere, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Discuţii pe această temă au avut loc şi în luna iunie a acestui an, cu ocazia participării preşedintelui ANSVSA, Geronimo Brănescu, la cea de-a doua ediţie a "Conferinţei pentru controlul calităţii, inspecţiei şi carantinei", care s-a desfăşurat în Ningbo, Republica Populară Chineză, în urma cărora s-a agreat prelungirea perioadei de tranziţie şi accelerarea formalităţilor pentru definitivarea acordului.

Această vizită de lucru este cea de a doua etapă procedurală pentru aprobarea accesului permanent al mierii de albine din România pe piaţa din China.

"Scopul acestei misiuni este de a verifica modul în care sunt respectate condiţiile solicitate privind igiena şi calitatea mierii de albine. În acest sens, experţii chinezi vor vizita unităţi de procesare a mierii, centre de colectare şi extracţie a mierii şi stupine din importante zone melifere din România, respectiv din judeţele Alba, Vaslui şi Ialomiţa. De asemenea, specialiştii chinezi vor evalua şi aspecte privind inspecţia oficială a produselor alimentare, capacitatea şi performanţele analitice ale Institutelor Naţionale de Referinţă, respectiv ale Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, ale Institutului de Diagnostic şi Sănătatea Animală, precum şi modul în care sunt aplicate, la nivel central şi teritorial, măsurile prevăzute de reglementările legislaţiei comunitare, dar şi cerinţele AQSIQ", potrivit comunicatului, citat de Agerpres.

Concluziile acestei misiuni de evaluare vor fi analizate de Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ), urmând, ca după finalizarea acestora, să fie confirmată părţii române definitivarea acordului comercial pentru exportul de miere de albine în Republica Populară Chineză.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca suntem la fel de organizati si pretul la en-gross este tot 8 lei kg ,mai bine o fac tuica!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb