Chiriaşii Coresi Shopping Resort vor să facă 500 de angajări într-o singură zi

O.V.
Ziarul BURSA #Companii / 29 ianuarie 2015

Chiriaşii Coresi Shopping Resort vor să facă 500 de angajări într-o singură zi

Printre retailerii care recrutează personal se numără Zara, Massimo Dutti, Douglas, CCC, Yves Rocher, LC Waikiki sau Decimas

Chiriaşii Coresi Shopping Resort vor organiza, pe 4 februarie, la Aula Universităţii Transilvania din Braşov, un târg de joburi pentru cei care doresc să lucreze în magazinele care se vor deschide în complexul comercial - Auchan, Zara, Massimo Dutti, Stradivarius, Berska, Oysho, Douglas, CCC, Yves Rocher, LC Waikiki, Decimas, DM Drogerie, Sergiana, Belvedere, Flanco, Office Shoes, Book City etc. În total, se speră în angajarea a 500 de braşoveni în cadrul acestui eveniment, în tot mall-ul urmând să fie create 800 de locuri de muncă.

Demersul este începutul unui parteneriat între Coresi Shopping Resort şi Universitatea Transilvania Braşov, venind direct şi în atenţia studenţilor prin derularea unor proiecte care să valorifice potenţialul şi să sprijine progresul acestora.

Tatian Diaconu, Director General al Immochan România, a declarat: "Coresi Shopping Resort este cel mai mare proiect de regenerare urbană din România, o poartă deschisă spre angajarea a sute de persoane care vor avea un nou loc de muncă începând cu 27 , data deschiderii oficiale. Miercuri, 4 februarie, împreuna cu retailerii Coresi Shopping Resort, ne propunem să oferim o imagine mai amplă asupra proiectului, să promovăm brandurile existente şi să atragem interesul studenţilor şi al tuturor celor interesaţi asupra unor oferte atractive de locuri de muncă".

1.600 de oameni pun detaliile la punct în ultimele două luni înainte de deschidere

Coresi Shopping Resort va fi deschis pe 27 martie. Aflat în plină predare a spaţiilor interioare, a fost demarat deja procesul de amenajare a spaţiilor verzi şi a locurilor de parcare. Pentru a susţine lucrările exterioare, în perioada februarie - martie, echipa de muncitori se va mări la 1500 - 1600 de persoane.

În momentul de faţă, 85% din contracte sunt deja semnate, în contextul în care, la momentul deschiderii, 95% din spaţii vor fi deja accesibile publicului. Coresi Shopping Resort se confruntă acum cu o cerere mare de suprafeţe suplimentare.

Zona centrală a proiectului va găzdui pe o suprafaţă de 1.100 mp un spaţiu de divertisment în care întreaga familie îşi va putea petrece timpul în mod activ. Astfel, pentru prima oară în România, "inima" unui centru comercial devine zonă dedicată petrecerii timpului liber.

Cele patru piaţete vor purta nume distincte şi sunt o destinaţie de petrecere plăcută a timpului liber pentru vizitatori. Fiecare dintre aceste piaţete va avea un punct de agrement definitoriu cum sunt caruselul sau scena unde se vor desfăşura scene de teatru sau concerte.

Zona destinată cinematografelor, care se întinde pe 3.200 mp, va reuni opt săli digitale, parte dintre ele multifuncţionale, putând fi transformate în săli de conferinţe, de teatru sau de recepţii.

Galeria comercială a Coresi Shopping Resort se desfăşoară pe o suprafaţă de 32.000 mp şi o lungime de 650 metri, 10% fiind destinată zonei de food-court. Zona de food-court, una dintre ancorele principale ale Coresi, se întinde pe o suprafaţă de 3.500 mp şi oferă 1.500 locuri la mese la care se adaugă 500 în exterior.

100 de hectare vor fi regenerate

Proiectul global Coresi înseamnă 100 de hectare şi 95.500 mp suprafaţă totală închiriabilă.

În prima fază, va fi construit Centrul comercial şi de distracţii pe o suprafaţă totală de 24 de hectare şi reprezentând o investiţie de 60 milioane de euro. Cea de-a doua fază, dezvoltată pe 8 hectare de teren, va însemna construcţia unui parc comercial cu retaileri de mobilier şi decoraţiuni, bricolaj, articole sportive, service auto, benzinărie şi un complex de birouri, urmând să fie create şi 1.200 de locuri de parcare. Investiţia în această fază se ridică la 10 milioane de euro.

In cea de-a treia fază, a fost gândit un ansamblu rezidenţial de 4.000 de locuinţe, acesta urmând să fie dezvoltat de Daniela Kasper, cea care dezvoltă şi proiectul Avantgarden Tractorul.

"Denumit «Centru al atracţiei», în 15 ani de zile, dată fiind dezvoltarea organică a Braşovului, Coresi se va găsi în centrul oraşului, ca emblemă a unei promisiuni facute braşovenilor şi a unei misiuni asumate încă de la început", se arată într-un comunicat al dezvoltatorului Immochan România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb