Christian Tour îşi deschide divizii în Polonia, Ungaria, Serbia şi Marea Britanie

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 26 octombrie 2015

Cristian Pandel (stânga), Marius Pandel (dreapta).

Cristian Pandel (stânga), Marius Pandel (dreapta).

Compania de turism Christian Tour va fi prezentă, de anul viitor, cu divizii pe pieţele din Polonia, Ungaria şi Serbia, urmând ca din 2017 să îşi deschidă reprezentanţă şi în Marea Britanie, după cum a anunţat Cristian Pandel, acţionarul majoritar al societăţii.

Domnia sa a precizat: "În prezent, derulăm procedurile pentru deschiderea diviziilor în Polonia, Ungaria şi Serbia, ceea ce înseamnă că vom avea mult de muncă în următorii doi-trei ani, pentru că licenţele se iau foarte greu şi presupun foarte mulţi bani. Toate proiectele sunt în stadiu avansat. Practic, ceea ce face Christian Tour în România va face şi în ţările respective. Targetul este ca în 2017 să fim operaţionali cu produse şi în Marea Britanie. S-au făcut recrutări, s-au închiriat spaţiile, s-a format echipa şi aşteptăm licenţele şi acreditările ca să fim operaţionali. Anul viitor vom fi operaţionali pe cele trei destinaţii şi vom testa şi Marea Britanie, dar nu o lansăm decât în 2017. Este foarte important să avem mai multe pieţe, pentru că cele trei reprezentanţe ne vor ajuta în negocierile şi contractele încheiate. Divizia din România va exploda. Dacă aducem în discuţiile noastre cu partenerii cinci pieţe, nu una, negociem altfel, iar preţurile vor fi diferite. Noi am avut acest handicap când am pornit - să trecem peste bariera că suntem români".

Christian Tour ţinteşte vânzări de 60 milioane euro, în 2015

În acest an, până în luna septembrie, 180.000 de turişti au cumpărat pachete turistice de la Christian Tour, în valoare de 55 de milioane de euro, potrivit informaţiilor furnizate de companie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările au crescut cu circa 15%, conform reprezentanţilor societăţii, care subliniază că, doar în sezonul de vară, 105.000 de turişti au călătorit cu agenţia Christian Tour, cele mai populare destinaţii fiind Insula Zakynthos, plajele din Antalya, Insula Corfu, Insula Creta şi staţiunile din Bulgaria.

"Suntem deja foarte aproape de cifra de afaceri pe care am estimat-o pentru anul 2015, respectiv 60 de milioane de euro. Celor 180.000 de turişti care au călătorit cu noi până în septembrie li se vor adăuga cei din sezonul de iarnă, care au anul acesta la dispoziţie pachete speciale: Ski Plus, Winter Sun - pentru cei care vor să-şi petreacă vacanţa în locuri exotice -, pieţele de Crăciun, Revelionul. Mai mult, 90% din charterele din oferta noastră au fost vândute deja", a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Pentru vacanţele cu autocarul - sejururi şi circuite - Christian Tour şi-a îmbogăţit flota cu zece autocare noi, marca MAN - Neoplan Tourliner, cu dotări premium, care vor fi personalizate după nevoile agenţiei. O noutate pentru anul 2016 este catering-ul cald la bordul tuturor charterelor Christian Tour. Autocarele noi vor veni în martie 2016, valoarea contractului fiind circa 2,5 milioane de euro, fără TVA.

Una dintre cele mai populare oferte Christian Tour rămâne First Minute, care a generat, în octombrie-decembrie 2014, circa 30% din înscrierile pe tot sezonul 2015 - mai precis, în jur de 35.000 de pachete turistice, anunţă compania. Conceptul First Minute, care înseamnă reduceri de 40-50% pentru vacanţele cumpărate până pe 15 decembrie, revine pentru 2016 cu 24 de destinaţii şi 35 de zboruri charter, pentru sezonul de vară, incluzând oferte pentru Egipt, Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania (Ibiza, Tenerife, Mallorca), Italia (Sorrento) şi inaugurând zboruri care nu figurau până acum pe harta plecărilor pentru aceste destinaţii.

Prin First Minute, turiştii trebuie să achite 25 de euro avans la rezervare, iar restul - cu până la 21 de zile înaintea datei sejurului. Cei mai mulţi aleg vacanţe în insulele Zakynthos, Corfu, Lefkada şi Kusadasi şi optează pentru hoteluri de trei stele, all inclusive.

Reprezentanţii Christian Tour anunţă, la capitolul noutăţi, şi programul "Călătorii pentru suflet", dedicat celor care îşi doresc excursii de tipul pelerinajelor, în locuri cu încărcătură religioasă din Grecia, Turcia, Israel, Iordania, Egipt, dar şi în România, la mănăstirile din Bucovina şi Maramureş, la Prislop sau Nicula.

"Prin Călătoriile pentru suflet îi ducem în locuri speciale pe cei care doresc acest lucru, la preţuri mici, iar banii îi donăm către fundaţia Christian Hope, ulterior ajungând la oamenii care au diferite nevoi financiare. O călătorie la Părintele Paisie, cu Athos inclus, costă 95 de euro şi include transport cu autocar de lux, două nopţi cazare la Salonic, la un hotel de trei stele cu mic dejun şi vizitele respective".

Cristian Pandel: "8 milioane de persoane pe an optează, în România, pentru pachetele de ski"

Recent lansat, conceptul Ski Plus bifează cele mai căutate destinaţii de schi din Austria, Bulgaria, Italia, Franţa sau România. Printre altele, pachetele includ transport, cazare şi reduceri la achiziţionarea ski pass-ului.

Cristian Pandel a declarat: "La noi în ţară sunt 8 milioane de oameni (volumul cererilor; unii pot pleca de două-trei ori) care merg la ski, pe an. Cei mai mulţi merg în Austria cu maşina individuală. Noi ne dorim să devenim un tour-operator foarte important pentru ski, să asigurăm cazarea, transportul şi ski pass-ul şi ne-am pregătit foarte mult pentru acest lucru. Sperăm ca anul acesta să atragem câteva mii de persoane pentru ski, dar sperăm ca în fiecare an să se tripleze sau să crească de patru ori numărul celor interesaţi de astfel de oferte".

Potrivit domniei sale, Franţa este pe ultimul loc între cererile turiştilor care merg să schieze, pentru că este cea mai scumpă destinaţie şi cel mai departe poziţionată: "Singurul zbor ca să ajungi în Alpii francezi este cel pentru Torino sau pe Geneva, ca zboruri directe, dar avem şi cerere şi pe acest segment". Pe primul loc în vânzări, în ceea ce priveşte pachetele turistice pentru ski, sunt România şi Bulgaria, a mai spus domnul Pandel.

Alte destinaţii pentru iubitorii de soare, nisip şi plaje fine care vor să dea frigul iernii din România pe zilele însorite din Bora Bora, Jamaica, Maldive, Cana, Seychelles, Thailanda, Egipt, Dubai, Cuba, Mexic sau Mauritius sunt incluse în programul Winter Sun, cu oferte speciale pentru destinaţii exotice şi croaziere.

80% din ofertele Christian Tour pe Dubai, pentru Revelion, au fost deja cumpărate

Ofertele Christian Tour pe Dubai, pentru Revelion, au fost vândute în proporţie de 80%, potrivit lui Marius Pandel, care a explicat: "În ceea ce priveşte vânzările pentru Revelion, turiştii se îndreaptă, în ultimii ani, destul de mult şi către România. De asemenea, se cer foarte mult destinaţiile calde, în special Dubai, unde avem contractate circa 400 de locuri, din care mai avem 20% de pachete nevândute, disponibile pentru Revelion. Un cost mediu pentru o excursie în Dubai este de 700 de euro de persoană, care presupune zbor, hotel de patru stele, mic dejun, iar pentru Revelion - aproximativ 900 de euro, cu tot cu cina festivă".

Cea mai vândută destinaţie de Revelion va fi în continuare România, pe locul al doilea clasându-se, probabil, Bulgaria şi, în general, destinaţiile de ski din Bulgaria, capitalele europene şi, pe zoinele calde, Egipt şi Dubai, a conchis domnia sa, adăugând că societatea intenţionează să suplimenteze zborurile cu un charter, atât pe Egipt, cât şi pe Dubai.

Reprezentanţii Christian Tour apreciază că, în general, profilul clientului care călătoreşte în Egipt şi în Dubai este destul de asemănător cu cel al clienţilor care merg în alte ţări, mai apropiate de noi, mai ales de când preţurile pentru Dubai au devenit foarte accesibile şi de când s-au ridicat vizele pentru cetăţenii români, moment din care "cererile au explodat".

Pachetele către Egipt, care au fost lansate în august, au mers "foarte bine", iar turiştii se întorc încântaţi, mai ales că pachetele sunt all-inclusiv, iar activităţile din timpul sejurului sunt foarte multe.

Destinaţia cea mai solicitată pentru Revelion din România este Valea Prahovei, fiind urmată, în general, de Transilvania şi de zonele de ski. Până în prezent, circa 50% dintre acestea au fost vândute.

Ibiza - o nouă destinaţie turistică în oferta Christian Tour

Christian Tour intenţionează ca, anul viitor, să promoveze foarte mult Spania, "care este o destinaţie cerută şi pe un trend de creştere, în ultimii ani", potrivit lui Cristian Pandel, care a precizat: "Am majorat capacitatea către Tenerife şi Palma de Mallorca şi am adus ca noutate Ibiza, cu zbor din Bucureşti, care va începe din iunie şi va zbura săptămânal, până în septembrie".

Christian Tour: "Cei care mergeau pe cont propriu în vacanţe vor alege pachetele turistice, de teama refugiaţilor"

Evenimentele din Grecia care au avut loc în această vară au afectat doar pentru două săptămâni activitatea Christian Tour, potrivit reprezentanţilor companiei, care au subliniat că, ulterior, au reuşit să compenseze pierderile şi, după ce s-a terminat acea perioadă dificilă, vânzările au explodat. "Anul viitor ne aşteptăm la o explozie pe Grecia, în rezervări", au mai adăugat sursele citate, preconizând că cei mai mulţi turişti care mergeau pe cont propriu în vacanţe în alte ţări vor renunţa la acest tip de plecări, din cauza refugiaţilor, şi vor opta pentru servicii turistice specializate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb