CIA recunoaşte existenţa poligonului "Zona 51"

F.A.
Internaţional / 18 august 2013

CIA recunoaşte existenţa poligonului "Zona 51"

Autorităţile americane au dat publicităţii documentele Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) referitoare la centrul de testări denumit "Zona 51", din statul Nebraska, a relatat vineri seara canalul de televiziune Fox News, citat de RIA Novosti.

În trecut, orice menţiune referitoare la locul ultrasecret era strict interzisă, ceea ce alimenta miturile pe tema sa, conform Agerpres.

Presa tabloidă a lansat de multe ori supoziţii că "Zona 51" servea la studierea civilizaţiilor extraterestre, chiar la efectuarea de experienţe pe fiinţe misterioase venite de pe alte planete.

Potrivit dezvăluirilor CIA, apariţiile de OZN-uri pe cerul statului american Nebraska, la originea mitologiei ce învăluie misterioasa Zonă 51, nu erau de fapt decât avioane-spion U-2, din timpul Războiului Rece, testate la această bază ultrasecretă.

Documentele referitoare la "Zona 51" au fost publicate în baza Legii privind libertatea de informare (Freedom of Information Act), adoptată de Congresul SUA în 2005.

Este vorba de un raport oficial privind istoria programului U-2 între 1954 şi 1974, redactat de doi istorici ai CIA şi recent declasificat, care face dezvăluirile.

Pe parcursul a 400 de pagini ale raportului nu există nici o menţiune despre extraterestrul de la Roswell, al cărui OZN s-ar fi prăbuşit în New Mexico în 1947 şi care, potrivit legendei, ar fi fost apoi ascuns şi studiat în Zona 51.

Nu este prima dată când CIA recunoaşte existenţa Zonei 51. Într-un document declasificat şi postat online în octombrie 2012, un memorandum datând din 1967 redactat de directorul CIA din acea vreme, Richard Helms, evocă desfăşurarea din Zona 51 a trei avioane-spion în Japonia pentru misiuni deasupra Vietnamului.

Încă de la începerea zborurilor de încercare şi antrenament în iulie 1955, "altitudinea mare a U-2 a dus rapid la un efect secundar neaşteptat: creşterea fenomenală a semnalărilor referitoare la obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri)", relatează autorii CIA.

În acea epocă, avioanele comerciale zburau la o înălţime între 3.000 şi 6.000 de metri. Avioanele U-2 zburau la peste 20.000 de metri altitudine.

Astfel de semnalări erau foarte frecvente la începutul serii din partea piloţilor comerciali care zburau de la est la vest. Soarele era atunci destul de jos la orizont, iar aparatele lor "în umbră".

Dacă un U-2 zbura în împrejurimi la altitudine mare, Soarele se reflecta pe aripile sale argintate, ceea ce "părea pentru pilotul comercial, la 12.000 de metri mai jos, drept un obiect aprins", au explicat ei, precizând că acest fenomen se putea observa, de asemenea, de la sol.

"În acea epocă, nimeni nu bănuia că este posibil zborul cu echipaj uman la 20.000 de metri altitudine, prin urmare nimeni nu prevedea că poate fi văzut un obiect atât de înalt pe cer", au explicat ei.

Din cauza caracterului ultrasecret al programului U-2, anchetatorii de la Air Force însărcinaţi cu ancheta privind semnalările de OZN-uri "nu puteau să le răspundă, celor care le scriau, despre adevăratul motiv " al acestor fenomene, au precizat cei doi istorici.

Chiar în Zona 51, securitatea asigurată de către CIA era drastică, în scopul de a păstra secretul în legătură cu U-2, cum avea să fie mai târziu pentru avioanele invizibile testate la baza Nellis din apropiere.

"Pentru a nu stârni bănuieli", scriu autorii, angajaţii de la Lockheed, constructorul U-2, erau aduşi în Zona 51 de la uzina lor din Burbank (California) lunea dimineaţa şi duşi acasă vineri seara, la ore când traficul aerian era cel mai intens.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. toti oamenii cu "scaun " la cap ,banuiaudespre ce este vorba!

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb