CIFRĂ DE AFACERI ÎN CREŞTERE, ANUL TRECUT, CU 30%  Ostahie: "Profitul Altex România este marginal, dar pozitiv"

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 16 martie 2016

Ostahie: "Profitul Altex România este marginal, dar pozitiv"

Retailerul electro-it Altex România a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 433 milioane de euro, mai mare cu peste 30% faţă de 2014, potrivit oficialilor companiei. Pentru anul în curs, oficialii Altex preconizează o creştere de 10-15%.

Despre profitul companiei, Dan Ostahie, CEO Altex, a spus că este "marginal, dar pozitiv".

Compania are în prezent o reţea de 109 magazine Altex şi Media Galaxy şi un portofoliu de 20.000 de articole electro-IT. În 2015, grupul a ajuns la o suprafaţă totală de vânzare de peste 120.000 mp. În ceea ce priveşte volumul de vânzări, compania înregistrează 20.000 de produse vândute zilnic în magazinele tradiţionale şi pe platformele sale online.

Numărul total de angajaţi este de peste 2600, din care aproape 1.800 la Altex şi peste 800 la Media Galaxy.

Anul trecut, Altex a preluat obligaţiile unui alt retailer faţă de foştii săi clienţi, prin oferirea de soluţii post-vânzare inclusiv foştilor clienţi Domo în toate magazinele din ţară. Totodată, Media Galaxy a început implementarea abordării omnichannel şi a adus o serie de inovaţii în piaţă, precum serviciul "Telefon la Schimb".

Dan Ostahie: "Plăţile online cu cardul sunt descurajate"

Românii plătesc în mică măsură cu cardul, fiindcă procedurile sunt complicate şi conţin măsuri de securitate ce nu sunt necesare, a spus Dan Ostahie, CEO al Altex, adăugând: "Plata online cu cardul este frânată de mecanismele ne-necesare de securitate care sunt introduse, iar aici mă refer la acel 3D Secure. Suntem singură ţară din Europa în care este instalat un sistem suplimentar de securitate la plata cu cardul. În offline avem jumătate dintre tranzacţii făcute cu cardul, iar la tranzacţiile online, abia 10% sunt tranzacţii cu cardul. Dacă ar exista o iniţiativă de uşurare a procedurilor de plată cu cardul online, procentul ar creşte".

Oficialii Altex spun că anul acesta consumul va creşte, datorită reducerii TVA, a creşterii salariilor şi a majorării pieţei imobiliare.

Pentru 2017-2018, compania se gândeşte la extindere, fiind luate în calcul şi câteva pieţe externe pe care să intre simultan.

Oficialii Altex au în intenţie reintroducerea produsului "creditul cu buletinul", atât de popular acum zece ani, însă şi intens criticat.

Dan Ostahie a menţionat: "La început, când s-a auzit de creditul cu buletinul, toată chestiunea a părut absurdă şi apoi a avut un succces foarte mare. Din punct de vedere al creditării, piaţa românească are nevoie de libertate şi de o creştere a competitivităţii prin competiţie, iar creditul cu buletinul vine că să ajute şi răspunde noilor norme impuse de banca naţională. Eu cred însă că IFN-urile ar trebui să aibă o marjă mai mare de mişcare, tocmai pentru că o economie în creştere are nevoie de creditare, iar creditarea ajută la creşterea economică. Sunt două lucruri care merg împreună".

Laza (Altex): Piaţa electro-IT a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde euro, anul trecut

Piaţa electro-IT din România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde euro, în 2015, în creştere cu 12,5% faţă de anul precedent, a declarat, ieri, Cristian Laza, vicepreşedinte Altex România, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Domnia sa a precizat: "O categorie importantă o reprezintă produsele electronice, categorie care a înregistrat o cifră de afaceri de peste 300 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 8,2% faţă de 2014. Cea mai importantă familie în categorie o reprezintă televizoarele LCD, care au înregistrat un număr de peste 1 milion de unităţi vândute anul trecut, ceea ce reprezintă o creştere valorică cu 7,8%. O altă categorie importantă o reprezintă maşinile de spălat şi frigiderele, unde piaţa anul trecut a înregistrat o cifră de 340 de milioane euro, în creştere cu 17,2%, principala familie de produse fiind maşinile de spălat, unde s-au înregistrat vânzări de peste 490.000 unităţi, în creştere cu 13%, iar frigiderele au înregistrat o vânzare de 420.000 de unităţi, în creştere cu aproximativ 17%".

De asemenea, a precizat că piaţa de IT a înregistrat o cifră de afaceri de 340 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 4,3%, categoria principală fiind reprezentată de laptop, unde s-au înregistrat vânzări de aproximativ 480.000 de unităţi, în creştere cu 10,5%.

"Piaţa de telecom a înregistrat o cifră de afaceri de 370 de milioane de euro, în creştere cu 22%, cea mai importantă familie fiind smartphone-ul, unde a înregistrat o vânzare cantitativă de peste 3 milioane de unităţi, în creştere valorică cu 26%", a mai afirmat oficialul Altex România.

Altex Romania este prima companie care a început să vorbească despre experienţa omnichannel pe piaţa de retail electro-IT din România, potrivit oficialilor companiei. Această experienţă se traduce prin posibilităţi multiple de achiziţionare, integrând atât partea de magazin online, cât şi serviciile de care clienţii beneficiază în magazine.

Strategia omnichannel reprezintă o prioritate de business asumată, susţinută de investiţii solide în diferite segmente. Spre exemplu, compania pregăteşte soluţii de optimizare a platformei de vânzare online care să permită o accesare mai rapidă şi relevantă a produselor, dar şi o verificare în timp real a stocului de produse. În acelaşi timp, clienţii pot deja accesa servicii de tip omnichannel, precum posibilitatea de a ridica din magazin produsele comandate online, sau rezervarea produselor în magazin, cu opţiunea de livrare acasă. Prin abordarea omnichannel, Altex România îşi propune să interconecteze şi mai mult cele două medii, digital şi offline, astfel încât translatarea conţinutului din online în magazin şi invers să se producă într-un mod cât mai natural.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb