Cînd roboţii vor lua locul oamenilor

După cum se poate uşor observa, nu este o întrebare! Roboţii se ocupă, deja, cu tot felul de lucruri pe care pînă mai ieri le făceau doar oamenii. Se va înclina balanţa, definitiv, în favoarea inteligenţelor artificiale? Răspunsul, cum se spune în noua limbă de lemn cosmopolită, nu este "dacă", ci "cînd". Cel mai probabil, mai repede decît se aşteaptă cei mai mulţi dintre noi! De la periferie spre centru, roboţii au început asaltul final asupra universului de activităţi rezervate iniţial "automatelor biologice" numite, nu se ştie de ce, "oameni". Au plecat de la operaţiunile mecanic-repetitive ale liniilor de asamblare automatizate, pentru a se instala, nu mult mai tîrziu, în sfera creativă: de la inventarea algoritmilor de programare a noilor generaţii de computere şi aplicaţii, la demonstrarea unor importante propoziţii matematice; ca să dăm doar două exemple, teorema celor patru culori, încă din 1976, cea a tripleţilor pitagoreici, 2016. De la activităţile ştiinţifice, la cele artistice, ori recreative şi de la economie, la război, puţine domenii ne-au rămas în care componenta robotică să nu ocupe, deja, un loc remarcabil, dacă nu chiar decisiv. Prima victorie a unui computer asupra campionului mondial la şah: 1997; prima victorie a unui computer asupra campionului mondial de Go, aproape două decenii mai tîrziu: 2016. Diferenţa semnificativă nu ţine, însă, de timp şi de complexitatea jocului, ci de cu totul alt fapt: în cazul şahului, algoritmii au fost creaţi de om, în timp ce pentru go algoritmii au fost dezvoltaţi, testaţi şi selectaţi de inteligenţa artificială, soluţiile actuale de joc fiind generate, prin învăţare, şi decise chiar de către computerul-jucător. Fie că ne dăm seama sau nu, lumea în care trăim este larg populată de "creaţii" care întruchipează, în grade diferite de complexitate, inteligenţa artificială. Primul caz în care "roboţii", puşi să rezolve o problemă prin cooperare, au dezvoltat pentru comunicarea dintre ei un limbaj inaccesibil omului, a fost deja înregistrat oficial! Chiar şi sub imperiul angoaselor, al aprehensiunilor, al premoniţiilor rele şi al predicţiilor de tip catastrofic, este inevitabil să ne punem întrebarea: cum va arăta lumea în care "roboţii" ar deveni parte integrantă (la limită, decisivă) a activităţilor din domeniul politic, cu deosebire cele care ţin de guvernare?

Spre deosebire de fabulaţiile unor corifei ai sf-ului care, fără excepţie, au favorizat viziunile negative, totalitarist-dis­tructive, nocive, dizolvante, dacă nu de-a dreptul ucigătoare pentru libertatea umană, elementul esenţial al oricărui umanism, eu propun un scenariu mult mai optimist! Plec de la ipoteza că, spre deosebire de "automatele" inteligenţelor artificiale, create pentru a rezolva probleme de matematică, fizică, chimie, astronomie şi orice fel de alte probleme ale "ştiinţelor tari", "automatele politice" vor fi create şi puse la lucru după cu totul altfel de soluţii. Totul va pleca de la premisele inevitabile ale "specificului-interesului local" (naţional) şi, res­pectiv, ale "suveranităţii" ca formă de libertate colectivă pe care, cel puţin în viitorul previzibil, nimeni nu este dispus să o abroge, la modul universal. În acest sens, pentru secolul XX, eşecul proiectelor ONU şi UE sunt cît se poate de convingătoare, după cum, în secolul XXI, la fel de convingătoare este resurecţia naţionalismelor şi a excepţionalis­melor politice locale, chiar şi atunci cînd gradul de interconectivitate şi interdependenţă ale sistemelor sociale a atins praguri critice, cum este cazul astăzi în domeniile economic, ecologic, al comunicării, de sănătate, de securitate individuală şi colectivă etc... În consecinţă, chiar dacă ştiinţa proiectării şi realizării automatelor politice va avea acelaşi grad de universalitate, ca şi cea a creării automatelor ştiinţifico-tehnice, proiectarea, selecţia algoritmilor de lucru, implementarea şi utilizarea efectivă a "roboţilor politici" va reflecta, în cea mai mare măsură, specificul, nevoile şi interesele sistemelor socio-politice şi statale în care vor funcţiona.

În România, spre exemplu, pe linie de producţie, tabloul ar putea arăta astfel: o fabrică de automate politice tip psd, undeva în Teleorman, ori pe lîngă Bacău, cel mai probabil numită Steagul, sau Flamura roşie, ori "Victoria social-democraţiei multilateral dezvoltate asupra întregului popor", care ar putea produce, sub marca înregistrată cîteva produse standard: maşina automată semiprogramabilă tip prim-ministru "Viorica", ori maşina inteligentă de încrucişat fire şi ţesut la rece, tip "Hrebenciuc", cu varianta pe mai mult de 60 de ace tip "Blaga" (nu vă uitaţi că e parcat astăzi în curtea PNL, rădăcinile au fost şi au rămas tot la psd, varianta pd!); o altă fabrică de automate politice, vopsite şi lăcuite la cald în orice culoare este nevoie, tip "Liberalul", numită simplu "Prin noi înşine", specializată în rebuturi profesioniste şi recondiţionări ratate la sigur ale oricărei formule presupusă alternativă la psd, dar care inevitabil, cel mult din doi în doi ani, se aliază la guvernare cu psd-ul, pe pilot automat; pentru diversificare, va fi menţinută în regim de atelier extins de prototipuri şi o unitate pentru producerea unor aşa zise alternative politice, care nu vor fi niciodată nici politice şi nici alternative, sub marca înregistrată, "Iohannis". Într-o variantă de optimizare, deloc nerealistă, pentru simplificarea proceselor de proiectare, producţie şi încasare a beneficiilor, toa­te cele trei unităţi de producţie ar putea fi plantate direct în cîmpul tactic al unei ipotetice instituţii numită "Supersri. S.a", capabilă nu doar să asigure construcţia, funcţionarea la parametri proiectaţi, schimbarea altgoritmilor de lucru şi a gamei de produse, in funcţie de cerinţele pieţei, ci, la nevoie, distrugerea şi reconstrucţia fiecăreia dintre ariile de lucru, după cum o cer enteresele partidului.

Nu mă întrebaţi, vă rog, care partid... că sunt şi eu om, nu Nostradamus!