Cine mai guvernează?

Risipirea iraţională a puţinelor resurse publice în funcţie de presiunea emoţională exercitată de mass media riscă să deturneze grav şi aşa firavele politici publice româneşti. Starea de excitare generată de "critica cu orice preţ a statului" pe care mass media (în special televizată, dar nu numai) obsedată de audienţă o promovează, şi-a pus deja amprenta asupra "opiniei publice". Politica şi politicienii par concepte damnate: tot ce "ating" devine instantaneu corupt. Aflată în luptă pentru impunerea "adevărului adevărat", mass media pare tentată să preia, dacă nu guvernarea, cel puţin influenţa. Dar poate mass media guverna? Şi nu de legitimitatea votului, mai mult sau mai puţin liber şi democratic după caz, e vorba în întrebarea de mai sus, ci de competenţele pe care guvernarea responsabilă le presupune.

Între timp, operaţiunea zilnică de deconspirare a acţiunii politicienilor împotriva naţiunii a devenit, nu doar aici, ci şi aiurea, un truism. Diferenţa dintre diferitele instituţii de presă constă mai degrabă în accentul pus pe culpabilitatea unuia sau altuia dintre politicieni, decât pe (in)formarea publicului asupra politicii şi politicului. Iar politicienii, obsedaţi de "imagine" precum Maştera din Albă ca Zăpada de "frumuseţe", se privesc zilnic în oglinda sondajelor şi a audienţelor pentru a primi confirmarea popularităţii lor. Şi asta pentru că votul iniţial al cetăţenilor şi legitimitatea democratică a acestuia nu li se mai pare o sursă suficientă pentru guvernare. Aşa că încearcă să se acomodeze constant unei "opinii publice" din ce în ce mai volatile. Mizând pe cartea emotivităţii, mass media foloseşte orice, de la accidentele aviatice la ninsorile abundente şi viscolite pentru a reitera stereotipul incapacităţii cronice a politicienilor. Între timp, sunt ratate toate subiectele importante de dezbatere, de la adâncirea inegalităţilor sociale şi (i)responsabilitatea socială a întreprinzătorilor (care au permis politizarea instituţiilor publice sau private - probabil cea mai importantă cauză a ineficienţei - să devină singura formă de promovare profesională) la administrarea (i)raţională a resurselor administrative. După atâtea breaking news-uri apocaliptice, cine se mai întreabă care este eficienţa economică a desăpezirii unei autostrăzii dacă cetăţenii, reduşi la stadiul de telespectatori înfricoşaţi şi convinşi de escatologia declinată metodic, nu le folosesc?

Trăind într-un prezent continuu, având senzaţia că totul începe acum, politicienii şi consumatorii de media, deopotrivă, se complac într-o "realitate" televizată fără viitor previzibil. În aceste condiţii, guvernarea nu mai poate fi decât o improvizaţie eventual televizată, o continuă căutare cotidiană a legitimităţii, fără să mai poată elabora sau pune în aplicare nici viziuni, nici strategii. Pe acest fond de depresie continentală noi cavaleri ai apocalipsei încearcă să producă haosul pe care să aşeze noua ordine. Iluzia "ordinii" (economice, societale, politice etc.) bântuie prin Europa, iar partizanii ei, de la adepţii austerităţii la cei ai competitivităţii cu orice preţ, par dispuşi să renunţe la balastul democratic.