Decernarea premiilor Globul de Aur demonstrează că anul acesta cinematografia americană pare mai puţin interesată de "jocurile geopolitice" şi se concentrează pe revitalizarea încasărilor. "Salvaţi-l pe actorul DiCaprio" este un alt hit al acestei ierni, după o lungă aşteptare, celebrul actor fiind "pregătit" să primească primul premiu Oscar din carieră.
"The Revenant", film inspirat după romanul bazat pe fapte reale al lui Michael Punke, este marele câştigător al acestei ediţii a globurilor. Acţiunea peliculei se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio), membru al unei expediţii în Munţii Stâncoşi. Regizat de Alejandro González Inárritu, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, filmul a fost lansat oficial în SUA pe 8 ianuarie 2016 şi a înregistrat (conform datelor oferite de imdb.com) în primele trei zile încasări de 40.000.000 de dolari, aproximativ 30% din cât s-a investit în această peliculă. Încă înainte să fie filmată prima scenă, în SUA se vorbea de faptul că acest film îi va duce lui DiCaprio mult râvnitul Oscar. De altfel, această goană după premiu i-a adus atât actorului, cât şi producătorilor filmelor în care a deţinut un rol (Lupul de pe Wall Strett, Marele Gatsby, Shutter Island, Aviatorul...) încasări excepţionale, publicul dorind să vadă filmul care îi va aduce sau nu i-a adus lui DiCaprio statueta.
Pe de altă parte, filmul SF "The Martian", regizat de Ridley Scott, care a câştigat premiul la categoria comedie/ musical în cadrul galei Globul de Aur, se anunţă un competitor greu în cadrul premiilor Oscar. Lansat în octombrie 2015, beneficiind de un buget de 108.000.000 de dolari, "The Martian" a înregistrat până acum încasări de 226.000.000 de dolari. Nu trebuie neglijată nici revenirea lui Sylvester Stallone, care a reuşit să primească premiul pentru rol secundar. Filmul în care apare, "Creed", o continuare a celebrei serii "Rocky", este deja un succes financiar, în doar două luni încasările depăşind de trei ori bugetul de 35.000.000 de dolari. Mai trebuie spus că "Son of Saul", coproducţie Ungaria - Franţa, desemnat drept cel mai bun film străin, îl are în distribuţie şi pe compatriotul nostru Levente Molnár.
Lista completă a câştigătorilor premiilor Globul de Aur: Cel mai bun film - dramă: "The Revenant"; Cea mai bună comedie sau musical: "The Martian"; Cel mai bun actor într-un film dramatic: Leonardo DiCaprio ("The Revenant"); Cel mai bun actor într-o comedie: Matt Damon ("The Martian"); Cea mai bună actriţă într-un film dramatic: Brie Larson ("Room"); Cea mai bună actriţă într-o comedie: Jennifer Lawrence ("Joy"); Cel mai bun actor în rol secundar: Sylvester Stallone ("Creed"); Cea mai bună actriţă în rol secundar: Kate Winslet ("Steve Jobs"); Cel mai bun regizor: Alejandro Gonzales Inarritu ("The Revenant"); Cel mai bun film străin: "Son of Saul" (Ungaria - Franţa) ; Cel mai bun film de desene animate: "Inside Out"; Cel mai bun serial dramatic de televiziune: "Mr Robot"; Cel mai bun actor într-un serial dramatic: Jon Hamm ("Mad Men"); Cea mai bună actriţă într-un serial dramatic: Taraji P. Henson ("Empire"); Cel mai bun serial de comedie: "Mozart in the Jungle"; Cel mai bun actor într-un serial comic: Gael Garcia Bernal ("Mozart in the Jungle"); Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie: Rachel Bloom ("Crazy Ex-Girlfriend").
Cum anul trecut Eddie Redmayne ("The Theory of Everything") şi Julianne Moore ("Still Alice") au reuşit să câştige premiul pentru cel mai bun actor/ cea mai bună actriţă atât la Globul de Aur, cât şi la Oscar, Leonardo DiCaprio a devenit favoritul caselor de pariuri pentru Oscarul de anul acesta.