CIOLOŞ, DESPRE PREŞEDINŢIA CONSILIULUI UE CE VA FI DEŢINUTĂ DE ŢARA NOASTRĂ: "România va avea în 2019 o şansă ce va mai apărea, probabil, peste 15 ani"

Andrei Stan
Politică / 4 noiembrie 2016

Ţara noastră va avea în 2019, când va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o şansă ce va mai apărea, probabil, peste 15 ani - aceea de a se afirma în rândul ţărilor din blocul comunicatr printr-o viziune politică cu privire la viitorul Europei, a declarat, ieri, premierul Dacian Cioloş, care a participat la reuniunea săptămânală a Comitetului de Coordonare a Afacerilor Europene.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, principala temă discutată a fost pregătirea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ce va fi deţinută de ţara noastră în primul semestru al anului 2019.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a subliniat: "România va avea în 2019 o şansă ce va mai apărea, probabil, peste 15 ani, aceea de a se afirma în rândul ţărilor Uniunii Europene printr-o viziune politică cu privire la viitorul Europei, precum şi prin profesionalism în prezidarea negocierilor statelor membre reunite în Consiliul UE. Aceste negocieri purtate în domenii şi politici comune importante vor oferi posibilitatea consolidării proiectului european. Prin implicarea încă din acest moment, în mod riguros şi constant, a tuturor ministerelor, în pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE din 2019 această şansă poate fi fructificată la maximum. Încurajez ministerele să se implice în procesul de dezbatere publică ce se va derula în lunile următoare, prin propuneri de teme de dezbatere şi prin participarea directă cu specialişti în aceste discuţii."

De asemenea, s-a discutat despre finalizarea, până la sfârşitul anului, a Planului de acţiune care va conţine un set de măsuri şi un calendar de implementare pentru următorii doi ani.

Executivul precizează: "Acest document va oferi baza necesară pentru implementarea acţiunilor de pregătire a viitoarei Preşedinţii a României din punct de vedere bugetar, logistic şi al resursei umane. În paralel, Guvernul Cioloş a lansat procesul de consultare publică pentru definirea viitoarelor priorităţi ale Preşedinţiei României a Consiliului UE, proces care va fi continuat şi finalizat de viitorul Guvern".

În cadrul reuniunii a fost, de asemenea, evaluat şi stadiul eforturilor susţinute ale Guvernului pentru îndeplinirea, până la sfârşitul anului, a condiţionalităţilor necesare pentru atragerea fondurilor europene.

La reuniunea de ieri, condusă de secretarul de stat Cristian Bădescu, au mai participat ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, şi secretarii de stat cu atribuţii în domeniul afacerilor europene din ministere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb