CIOLOŞ: Orice soluţie e mai bună decât guvernul actual

F.C.
Politică / 23 august 2018

Orice soluţie e mai bună decât guvernul actual

Fondatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat joi, într-o conferinţă susţinută la Cluj alături de fostul ministru Anca Dragu, că actualul guvern actual trebuie să demisioneze şi să fie găsită o altă soluţie înainte de sfârşitul anului, inclusiv alegeri anticipate.

"Eu am văzut că inclusiv lideri de la PSD şi chiar domnul Dragnea se plângeau că domnul Iohannis nu-şi jocă rolul de mediator. Dar hai să-l lase PSD pe domnul Iohannis să-şi joace rolul de mediator, rolul care e prevăzut în Constituţie, să trimită la plimbare pseudoguvernul pe care îl avem acum şi să înceapă discuţii cu forţele politice din Parlament. Cred că ar fi utile discuţii şi consultări inclusiv cu organizaţiile, cu societatea civilă, care de un an şi jumătate protestează în stradă, ca să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care politicienii aleşi de cetăţenii României să şi le asume în Parlament. Eu cred că soluţii, sunt mai multe soluţii, şi aş îndrăzni să spun că aproape orice soluţie e mai bună decât cea pe care o avem în momentul de faţă", a spus Dacian Cioloş.

Întrebat care ar fi, din punctul său de vedere, soluţiile mai potrivite, Dacian Cioloş s-a referit inclusiv la alegeri anticipate.

"Nu e cazul să dau eu acum soluţii, când va fi momentul o să explic. Din punctul meu de vedere, pe termen scurt-mediu ar trebui să ajungem la alegeri anticipate. Dacă vrem să fim oneşti faţă de cetăţenii României, dacă vrem să găsim soluţii durabile la problemele care se acumulează de un an şi jumătate, ar trebui o majoritate politică relegitimată prin vot. Pentru că majoritatea politică pe care o avem în momentul de faţă am văzut ce a făcut cu încrederea primită în decembrie 2016. Sunt mai multe variante, cu avantaje şi dezavantaje, important este să începem să discutăm despre lucrurile astea şi să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului, din mai multe motive", a mai spus fostul premier.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. tu vorbesti bai vinzator de tara ,tu care vei ramane in istorie ca cel mai slab prim ministru

    1. De ce? Pe Veorica nu ti-o consideri prim ministru?

    anticipatele! asta e solutia!

    faptul ca psd a castigat alegerile cu 18 % din alegatori nu le da dreptul sa ne tina sub bastoane.  

    1. Ar putea câștiga alegerile și cu 8% din alegători. E imposibil să pui ștampila pe securiștii cu vărsat de vânt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb