Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, se află la Beijing, în China, în perioada 22-24 iulie, pentru a consolida cooperarea dintre UE şi China în domeniul agriculturii şi al dezvoltării rurale, conform unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în ţara noastră.
"Agricultura este de importanţă strategică atât pentru UE, cât şi pentru China, din perspectiva eforturilor noastre de a face faţă unor provocări precum asigurarea securităţii alimentare, combaterea schimbărilor climatice şi realizarea unei dezvoltări echilibrate a zonelor rurale. Relaţiile noastre comerciale în domeniul alimentar şi agricol continuă să se dezvolte având la bază colaborarea pe termen lung, deschisă şi caracterizată de încredere reciprocă. În urma acordului de anul trecut pe tema unui plan de cooperare în domeniul agriculturii, plan care a început deja să aibă rezultate concrete, cred însă că există un potenţial enorm de dezvoltare în beneficiul ambelor părţi", a declarat comisarul Cioloş.
Subiectele principale care urmează a fi discutate în timpul vizitei se referă la cooperarea mai strânsă în ceea ce priveşte lupta împotriva contrafacerii în sectorul vinurilor şi al băuturilor spirtoase, precum şi în ceea ce priveşte securitatea alimentară şi cercetarea agricolă, în scopul creşterii productivităţii agricole şi al gestionării durabile a resurselor naturale. De asemenea, vizita are scopul de a intensifica dialogul referitor la aspectele comerciale legate de produsele agricole, precum şi de a promova sistemul de echivalare între UE şi China relativ la alimentele ecologice şi acordul privind produsele alimentare de calitate.
Comisarul european va avea întâlniri cu înalţi demnitari din guvernul chinez, inclusiv cu Wang Yang, viceprim-ministru, cu Han Changfu, ministru al agriculturii, cu Zhi Shuping, ministru responsabil pentru conducerea Administraţiei Generale Chineze pentru Controlul Calităţii, Inspecţie şi Carantină, cu Zhang Mao, ministru responsabil pentru gestionarea Administraţiei de Stat pentru Industrie şi Comerţ, şi cu prof. Li Jiang, preşedinte al Academiei Chineze de ştiinţe Agricole.