Cipru: două probleme

Locul arăta altfel decât m-am aşteptat. Ştiam că strada Ledra este principala stradă comercială din Nicosia. Într-adevăr, arăta la fel ca orice altă stradă de acest fel dintr-o capitală europeană, cu magazine de haine şi cu restaurante ce servesc fast- food. Plimbarea s-a oprit brusc atunci când am dat peste o fâşie din pânză trasă de-a curmezişul străzii. Dincolo de aceasta, un post de poliţie.

Aşa am descoperit ultima capitală din Europa încă divizată de forţele de ocupaţie ale unei puteri expansioniste, autoritare. În acest caz Turcia, care a invadat Ciprul în 1974. În 1983 a fost proclamată aşa-zisa "Republică Turcă a Ciprului de Nord", un stat-marionetă nerecunoscut de nimeni, cu excepţia regimului de la Ankara.

Semnele ocupaţiei le observi cum te apropii de Nicosia, pe autostradă. Un steag turcesc uriaş întins pe un întreg deal, care se luminează noaptea. Însă nimic nu mi s-a părut mai trist decât acea stradă normală tăiată brusc de o graniţă.

Problema reală, pentru ciprioţi, este indiferenţa Europei faţă de ocupaţia militară turcă. Cei cu care am vorbit au fost plăcut surprinşi că ştiu ceva despre diviziunea Ciprului. Mi-au spus că imensa majoritate a turiştilor nu au nici cea mai mică idee. Pentru ei există doar ceva numit "Cipru", o ţară cu plaje frumoase, soare şi mâncare bună, despre care au aflat din pliantele agenţiilor de voiaj.

Uniunea Europeană şi-a dovedit, în "problema cipriotă", limitele. Dacă nu cumva chiar reaua-credinţă. La nivelul declaraţiilor, a îndemnat "părţile" să ajungă la o soluţie. Însă a refuzat să tragă concluziile dintr-un fapt elementar şi verificabil. "Republica Turcă a Ciprului de Nord" există doar ca o enclavă a Turciei. La nord de graniţă se află mai mult de o treime din teritoriul cipriot. Chiar şi acum, după decenii întregi, nu se cunoaşte soarta a mii de ciprioţi greci care au dispărut în Nord.

Pe bună dreptate, guvernele lumii civilizate au condamnat ocupaţia militară şi anexarea peninsulei Crimeea de către regimul de la Moscova, în 2014. Însă Turcia, deşi patronează din 1974 farsa politică a "Ciprului de Nord", a scăpat ieftin. Uniunea Europeană i-a deschis chiar perspectiva aderării. Cu toate că, oficial, Turcia este acum o dictatură. Şi cu toate că strada Ledra este, în continuare, tăiată în mijloc.

Am mai descoperit în Cipru foarte mulţi români. Domnul care ne-a dat maşina, la închirieri. Vânzătorul din Paphos care ne-a dat indicaţii despre cum să ajungem în oraşul vechi. Chelneriţele care ne-au servit, la cafenele. Pe aeroport, în Larnaca, aproape toţi angajaţii cu care am avut treabă erau români. Chiar şi la Kalavasos, un mic sat pitoresc în care ne-am oprit, o seară, am găsit români.

Toţi, fără excepţie, mi-au spus acelaşi lucru. "Este dezastru în România!... Jale... Inacceptabil... Sărăcie... Dezordine... Criză... Incompetenţă... România a dat înapoi".

Ştiau foarte bine care este situaţia. Citeau ştirile, aveau rude, călătoreau des în ţară. Mulţi veniseră de ani buni în Cipru. Unii de mai mult de zece ani. Erau deja de-ai locului, vorbeau bine greceşte. Foarte primitori, se bucurau să te servească dacă auzeau că vorbeşti româneşte.

Dar nu erau naivi. Ei realizau exact care era problema. Unii erau oameni simpli. Dar indiferent de statutul lor, diagnosticul pe care îl puneau era acelaşi. Erau dezamăgiţi şi revoltaţi de situaţia din România.

Cu deosebire şocant, pentru mulţi dintre interlocutori, era faptul că la guvernare au ajuns "penali". Condamnaţi penali sau inculpaţi în dosare grele de corupţie. Nu vedeau ce viitor poate avea o ţară condusă de asemenea persoane. Ce siguranţă a proprietăţii poate exista acolo unde hoţii conduc Statul? Ce educaţie pot primi copiii lor acolo unde un analfabet este numit ministru al Educaţiei?

Doar o singură doamnă mi-a spus, resemnată, că se întoarce în România. Ştia ce urmează, însă avea motive personale să revină. Ceilalţi, absolut toţi, mi-au spus că nici nu se gândesc. Munceau din greu, era loc de mai bine. Dar ce se petrece în România îi deprimă.

Aceşti oameni sunt doar o mică parte din cele 4 milioane de români care au plecat din România, după 1989. Avem, proporţional, cea mai mare diaspora după irlandezi şi palestinieni. Acesta este rezultatul unui eşec istoric. Statul român, pentru unii dintre cei mai harnici şi mai corecţi dintre cetăţenii săi, s-a dovedit un stat rău. I-a forţat să ia calea exilului.

Comparaţi cu situaţia Ciprului. Cu toate că o parte din teritoriul său este sub ocupaţie străină, cu toate că şi acolo a fost criză economică, cu toate că este un stat aflat la graniţa lumii europene cu Orientul, Cipru s-a descurcat mult mai bine.

Două sunt diferenţele importante. Cipru este o ţară care îşi respectă istoria. Monumentele lor sunt impecabil îngrijite, nu lăsate în paragină sau sufocate cu tarabele unui comerţ de prost-gust, ca în România. Iar Cipru, spre deosebire de România, nu este guvernat de elite de pradă, al căror singur scop este controlul primitiv al resurselor.