Circul Naţional din China aduce "Drumul mătăsii" în ţara noastră

F. A.
Cultură / 19 aprilie 2012

Circul Naţional din China aduce "Drumul mătăsii" în ţara noastră

Tradiţia drumului mătăsii, ce a menţinut legătura între China şi Europa timp de secole, este reînviată de o premieră naţională: Circul Naţional din China vine în ţara noastră, cu o reprezentaţie de zile mari, potrivit unui comunicat tranmis redacţiei. După sute de ani, drumul construit de schimburile comerciale dintre cele două continente facilitează un schimb impresionant de cultură: arta şi tradiţia chineză va cuceri Sala Palatului în ziua de 1 Mai, ora 20:00, printr-un spectacol intitulat sugestiv "Drumul mătăsii".

Timp de două ore, românii vor avea prilejul să privească acrobaţii dincolo de limite, oferite de peste 40 de circanţi, cunoscuţi în lumea spectacolului pentru îndemânarea şi precizia cu care execută jonglerii dintre cele mai spectaculoase.

Evenimentul este prezentat de Christian Rätscher Veranstaltungsmanagement şi organizat cu sprijinul Casei Româno-Chineze şi a Asociaţiei Culturale Teocta.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb