CIS: "Funcţionarea instituţiilor publice poate fi îmbunătăţită rapid şi fără costuri"

• Dezbaterea economică ar trebui să ocupe primul loc în confruntarea politică autohtonă

• Interviu cu Mihai Bogza, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bancpost şi membru în Consiliul de Administraţie al Consiliului Investitorilor Străini

Reporter: Stimate domnule preşedinte, sunteţi membru în Consiliul Investitorilor Străini (CIS) şi, recent, aţi prezentat câteva propuneri pentru managementul instituţiilor publice.

Mihai Bogza: Managementul instituţiilor publice a fost subiectul unei conferinţe organizată recent de grupul de lucru al Consiliului Inves-titorilor Străini (CIS). Au participat membri ai CIS, oficiali şi jurnalişti.

Consiliul Investitorilor Străini este o asociaţie profesională care grupează 123 de companii din Româ-nia, însumând circa 2/3 din investiţiile totale străine din ţara noastră. Opt din primele 10 companii ca mărime din România sunt membre CIS. Membrii Consiliului Investitorilor Străini utilizează cam 200.000 de persoane angajate în România şi contribuie cu sume substanţiale la impozitele care se plătesc statului român.

Considerăm important ca CIS să aibă un dialog permanent cu autorităţile, pentru că, urmare a acestor dis-cuţii, ne propunem să îmbunătăţim mediul de afaceri din România.

Acest lucru ar ajuta nu doar firmele prezente pe piaţa autohtonă, care vor fi stimulate să investeasca mai mult, ci şi statul român. Dacă activitatea economică înfloreşte, cresc şi veniturile încasate din taxe şi impozite. În plus, îmbunătăţirea mediului de afaceri ar crea mai multe locuri de muncă.

Activitatea Consiliului Investitorilor Străini este coordonată de un Consiliu de Administraţie (CA), din care am onoarea să fac parte. Fiecare membru al CA coordonează un grup de lucru, aşa numit "task-force" pe diverse teme importante în ceea ce priveşte funcţionarea economiei româneşti: energie, muncă şi educaţie, fiscalitate şi colectarea taxelor, sănătate etc.

Grupul de lucru pe care-l conduc se ocupă de "Managementul instituţiilor statului".

Când vorbim de instituţiile statului avem în vedere atât instituţiile propriu-zise, agenţii, ministere, dar şi societăţile comerciale cu capital de stat.

Am dorit să dezbatem managementul instituţiilor publice în aceas-tă perioadă electorală pentru că este o temă ce ar putea fi inclusă în programele economice ale diverselor partide care se confruntă în alegeri.

Trebuie să recunoaştem că agenda economică nu a ocupat primul loc al priorităţilor în confruntarea politică românească, aşa cum s-a întâmplat la alegerile din SUA, de exemplu. Acolo numărul de job-uri noi promise a constituit un element primordial în platformele electorale ale can-didaţilor.

În România, din păcate, nu se întâmplă acest lucru. Şi ne-am dori ca tematica economică să fie factorul determinant în ceea ce priveşte lupta politică, mai ales acum că am intrat în al cincilea an de criză.

Reporter: Care sunt principalele propuneri ale CIS din punctul de vedere al managementului instituţiilor publice?

Mihai Bogza: În primul rând am propus crearea, în cadrul guvernului, a unei entităţi care să se ocupe de prioritizarea investiţiilor publice.

În fiecare an, Guvernul alocă prin buget o anumită sumă pentru investiţiile publice. Această sumă se împarte însă pe un număr atât de mare de proiecte, încât foarte puţine se finalizează. Majoritatea avansează în ritm de melc, şi ca atare cheltuielile de conservare ajung să consume o mare parte din resurse.

Cred că cel mai bine poate fi înţeleasă necesitatea prioritizării printr-un exemplu simplu. Dacă îmi propun să construiesc 100 de case, dar în fiecare an am bani cât pentru una singură, logic este să le construiesc una câte una. Astfel, în fiecare an va fi gata câte o casă. Dacă mă apuc dintr-o dată de toate 100, nu voi avea gata niciuna timp de 100 de ani, ba foarte probabil nici atunci, pentru că vor mai fi şi cheltuieli de conservare foarte mari pe parcurs. Nu mai zic că pierd veniturile pe care le-ar genera an de an casele deja date în folosinţă. E un exemplu simplu, dar care nu pare a fi înţeles de autorităţi, din moment ce în prezent se află în lucru 40.000 de proiecte de investiţii finanţate din bani publici.

Mai mult decât atât, în situaţia în care are loc o rectificare bugetară, de obicei primele sume sacrificate sunt cele destinate investiţiilor. Din acest motiv, avem multe proiecte care sunt amânate şi preluate de la un exerciţiu bugetar la altul.

Cred că, în programul de investiţii al autorităţilor, ar trebui să fie stabilite numai acelea care au şanse reale să fie finalizate şi care sunt prioritare. Şi există suficiente criterii pentru prioritizare. De exemplu, pentru o parte din aceste investiţii, Uniunea Europeană alocă până la 95% din fonduri din sursele lor, şi numai 5% revin statului român. Ar părea foarte natural ca, pe primul loc al priorităţilor, să fie acele investiţii care au efect de antrenare, care generează şi alţi bani decât cei pe care îi poate pune la dispoziţie guvernul.

Consecinţa lipsei de prioritizare se vede foarte bine în ce priveşte cazul autostrăzilor, unde, dacă luam în serios programele făcute în urmă cu 15 ani, ar fi trebuit să avem până acum o reţea de 2000-3000 km de autostrăzi. În realitate, suntem mult în urmă şi suntem una dintre cele mai slab dotate ţări din Europa din acest punct de vedere.

România are, din nefericire, una dintre cele mai slabe infrastructuri din Europa şi acest lucru reduce mult din atractivitatea ţării noastre în competiţia pentru investiţii străine.

Ideea creării unei unităţi de prioritizare a investiţiilor nu este una nouă. România a avut această prevedere inclusă într-un acord de împrumut cu Banca Mondială încă din anul 1992. Atunci s-a creat o astfel de unitate care, ulterior, a dispărut. Şi consecinţa dispariţiei acesteia asupra inves-tiţiilor o vedem cu toţii în prezent.

Considerăm că această entitate ar trebui să decidă care sunt criteriile pe baza cărora o anumită investiţie reprezintă o prioritate, care dintre investiţii vor primi alocări bugetare şi de unde se vor face reduceri în cazul în care bugetul este ajustat în scădere. În acest mod, s-ar rezolva una dintre problemele esenţiale ale sectorului public: slaba eficienţă a cheltuielilor pentru investiţii.

Reporter: Ce alte propuneri aţi mai prezentat autorităţilor?

Mihai Bogza: O a doua propunere este ca, la nivelul Guvernului, să exis-te o unitate de monitorizare a diverselor angajamente economice pe care le are Guvernul de îndeplinit, fie că şi le-a asumat printr-un program de guvernare, fie că ele sunt impuse în cadrul aranjamentelor cu Fondul Monetar Internaţional sau alţi donatori. Este o procedură foarte simplu de implementat.

În prezent, există o responsabilitate redusă pentru întârzierile semnificative în implementarea măsurilor economice mai mult decât necesare. Ritmul lent de atragere a fondurilor UE, întârzierile la finalizarea autostrăzilor, precum şi tergiversarea situaţiei Oltchim reprezintă numai câteva exemple de monitorizare slabă şi responsabilităţi neclare. Noul comitet trebuie să urmărească îndeaproape progresul în îndeplinirea angajamentelor şi să raporteze imediat abaterile primului-ministru.

De exemplu, absorbţia fondurilor europene. Întâmpinăm multe probleme în acest proces şi nimeni nu l-a corectat la timp. Nici măcar acum nu se ştie ce ar trebui îndeplinit ca să se corecteze situaţia şi cine e responsabil.

Dacă la nivelul Guvernului va exis-ta această unitate de control, evident că fiecare minister va fi forţat să aibă la nivelul său propria sa unitate de monitorizare. Şi atunci când ar apărea devieri, ar trebui să aibă loc tragerea la răspundere şi corectarea.

Acest proces se regăseşte în sectorul privat, unde avem aşa-numiţii indicatori de performanţă. Fiecare salariat este obligat să atingă anumite sarcini bugetare sau de altă natură. Dacă nu le îndeplineşte, există consecinţe pentru persoana respectivă. De ce nu ar fi la fel şi în sectorul public, care trăieşte din impozitele colectate tot de la sectorul privat?

Reporter: Câţi oameni ar trebui să lucreze pentru această agenţie guvernamentală în vederea prioritizării investiţiilor publice?

Mihai Bogza: Nu ar trebui să fie foarte mulţi oameni pentru că, dacă funcţionează bine sistemul de raportări de la instituţiile guvernamentale aflate în supraveghere, 3-4 oameni pot să monitorizeze la nivel central. Nu ar fi deci vorba de o agenţie, ci cel mult de un compartiment la Secretariatul Guvernului, să zicem. Sunt convins că orice prim-ministru de până acum a avut un număr de consilieri mai mare decât acest această cifră.

Reporter: Cred că vreţi schimbarea administraţiei.

Mihai Bogza: Cred că, şi în domeniul administraţiei publice, lucrurile ar trebui să funcţioneze la un nivel de responsabilizare asemănător cu cel din sectorul privat.

Reporter: Cum îi facem pe oamenii din acest comitet de monitorizare să nu primească mită?

Mihai Bogza: Vor fi oameni care sunt salariaţi publici, din echipa primului-ministru, care nu ar avea de ce să ia mită.

Reporter: Dar sunt numiţi de primul-ministru, politic.

Mihai Bogza: Da, dar nu sunt politicieni, sunt oameni dintr-un aparat de stat birocratic. Iar dacă ei înşişi nu îşi îndeplinesc atribuţiile şi nu raportează corect, ar trebui la rândul lor sancţionaţi.

Reporter: În aparatul de stat nu contează dacă eşti politician sau nu. Dacă eşti numit de primul-ministru, când vine succesorul, sunt schimbări peste tot, indiferent de performanţă.

Mihai Bogza: Pentru acest comitet de monitorizare, văd lucrurile foarte tehnic, nu politic. Cel care îndeplineşte la un moment dat rolul de premier va fi judecat în primul rând după realizarile din economie, şi ar fi logic să sprijine acest comitet să-şi îndeplinească menirea.

Reporter: Alte propuneri?

Mihai Bogza: Un alt lucru pe care ni l-am dori este sporirea transparenţei procesului legislativ.

În general, o lege cu caracter economic, indiferent că este adoptată prin ordonanţă de urgenţă sau prin lege, ar trebui să aibă drept principal scop îmbunătăţirea calităţii mediului de afaceri. Cu alte cuvinte, legea res-pectivă ar trebui să aibă ca unic scop crearea unui mediu de afaceri mai propice, mai prietenos cu investitorii, pentru că ţelul este dezvoltarea activităţii economice, a bunăstării, creşterea numărului sau volumului impozitelor care se plătesc la stat etc.

Ar trebui să existe un interes comun al statului, al actorilor economici şi al populaţiei. Ca atare, o astfel de lege nu poate fi emisă fără o consultare cu toţi actorii interesaţi. Şi comunitatea de afaceri, fără îndoială, este unul din actorii care ştie cel mai bine ce lege este prietenoasă sau nu cu acest mediu investiţional.

Din păcate, consultările nu au întotdeauna loc, iar alteori au un caracter pur formal. Chiar dacă suntem consultaţi, uneori ni se pare că vorbim în gol şi destul de multe măsuri importante sunt adoptate prin ordonanţe de urgenţă, ceea ce nu permite timp suficient pentru consultare.

Înţelegem că, într-o perioadă de criză, poate apărea necesitatea de a adopta măsuri mai rapide, dar, până la urmă, ceea ce ne interesează este nu atât viteza, cât calitatea măsurilor. Nu mai vorbim că România este membră a Uniunii Europene şi în cadrul UE există un mecanism destul de clar de consultare care se respectă. Ceea ce face Uniunea Europeană în ansamblu poate şi ar trebui să facă şi România, ca stat membru.

Reporter: Procedura de numire a managementului privat în companiile de stat pare că stagnează...

Mihai Bogza: O altă propunere a CIS este finalizarea rapidă a numirii de manageri profesionişti şi independenţi în Consiliile de administraţie ale companiilor de stat. Această acţiune este în curs, există însă preocupări cu privire la celeritatea implementării.

Legea de numire este deja veche de vreo doi ani şi de-abia acum a început să fie pusă în aplicare. Şi după cât se vede, este complicat de implementat, iar procesul durează.

În plus, această procedură pare blocată pentru un număr de companii. Nimeni nu spune cu voce tare acest lucru, dar nu se văd progrese.

O altă preocupare o reprezintă modul în care ar putea funcţiona relaţia dintre stat, ca acţionar majoritar, şi consiliile de administraţie nou-numite. Există temerea că noilor consilii li s-ar putea fixa obiective nerealiste, a căror neîn-deplinire să îi compromită pe managerii privaţi. Parcă la recenta conferinţă organizată de ziarul dumneavos-tra un oficial a declarat că dacă mâine ar fi numită cea mai tare echipă de conducere posibilă la Oltchim, aceasta nu ar putea să facă altceva decât să închidă compania, pentru că Oltchim are datorii, capital negativ, instalaţiile au fost oprite şi acum au fost repornite doar parţial, deci se lucrează cu siguranţă sub masa critică. Şi atunci, dacă nu sunt adaptate cerinţele la posibilităţi, iar statul nu-şi îndeplineşte partea lui, ris-căm să compromitem ideea de management privat. Am dat special exemplul Olt-chim, tocmai pentru ca nu e pe lista de companii unde ar trebui numit management privat.

Cu cât acest proces este finalizat mai rapid, pentru că în momentul de faţă pare blocat sau, oricum, foarte mult întârziat, cu atât vom avea mai repede un diagnostic clar al companiilor de stat, iar apoi vom putea aplica măsurile care vor contribui la reducerea pierderilor pentru statul român şi pentru plătitorii de taxe.

Reporter: Aveţi în vedere şi îmbunătăţirea structurii salariale a personalului din sectorul public.

Mihai Bogza: E adevărat. O altă propunere a fost îmbunătăţirea structurii salariale a personalului din sectorul public, dar cu condiţia de a nu majora costul general cu salariile din sectorul public.

În general, există în sectorul public foarte multe funcţii, fie că este vorba de profesori, medici sau alte zone în care salariile sunt foarte mici, iar pe de altă parte, avem o situaţie în care sectorul privat nu poate susţine din impozite suplimentare plăţi mai mari, deci nu se poate pune problema ca anvelopa salarială totală pentru sectorul de stat să crească.

Totuşi, menţinerea unor salarii mult prea mici în condiţiile în care aderarea ţării noas-tre la UE a adus mobilitatea transfrontalieră a forţei de muncă creează efecte perverse în economie, de tipul "la omul sărac nici boii nu trag". Să ne gândim la situaţia medicilor, pe care România îi pregăteşte ani de zile, apoi îi plăteşte mizerabil şi în consecinţă aceştia emigrează, apoi statul pregăteşte alţi medici, pentru a corecta deficitul de personal şi tot aşa... Dar mai sunt şi alte exemple asemănătoare.

În plus, avem şi o ipocrizie a salariilor pentru funcţiile cu răspundere mare. Atâta vreme cât preşedintele României, primul-ministru şi membrii Guvernului câştigă din salariu în jur de 1000 de euro pe lună net, adică mult mai puţin decât manageri de top din sectorul privat, nu te poţi aştepta să ai o conducere eficientă. Astfel de salarii încurajează corupţia, pentru că de multe ori vedem declaraţii de avere ale unor oameni care au lucrat toată viaţa în sectorul de stat şi care au averi colosale.

Atunci se creea-ză percepţia că foarte mulţi acceptă poziţii în sectorul de stat nu pentru salariu, care ar trebui să fie raţiunea de a fi acolo, ci pentru nişte avantaje colaterale, de multe ori ilegale.

Cred că ar trebui ca în sectorul de stat cineva să aibă curajul să reaşeze salariile. Pentru funcţiile care sunt în mod evident plătite mult prea jos ar trebui să se găsească soluţii de creştere a salariilor, în timp ce numărul de personal care a crescut foarte mult într-o anumită perioadă în sectorul public să se reducă, pentru că volumul total al plăţilor salariale nu are loc să crească.

Menţinerea actualei structuri salariale are drept consecinţă dezvoltarea marii şi micii corupţii.

În concluzie, această formulă populistă a menţinerii unor salarii excesiv de joase pentru funcţii cheie, dar şi pentru anumite categorii salariale din zona de stat, ar trebui să înceteze. Nu va fi uşor, în mod evident, dar acest lucru va trebui făcut.

Reporter: Care a fost reacţia autorităţilor în urma prezentării acestor propuneri?

Mihai Bogza: Încă aşteptăm să vedem reacţia lor. Pe noi, investitorii, ne interesează să lucrăm cu autorităţile, să îi ajutăm. Practic, avem în vedere ca propunerile noastre să fie incluse în programele politice şi apoi să fie implementate.

Reporter: Autorităţile au nevoie de investitori. Ar trebui să le asculte doleanţele.

Mihai Bogza: Până la urmă, noi, sectorul privat, plătim salariile din sectorul de stat şi generăm locuri de muncă noi în sectorul privat. În plus, după cum puteţi vedea, niciuna dintre măsurile propuse de noi nu implică costuri.

Reporter: Dacă nu veţi primi nici un răspuns din partea autorităţilor, ce veţi face?

Mihai Bogza: Nici până acum nu am primit foarte multe răspunsuri, dar ne vom face în continuare datoria să semnalăm autorităţilor propunerile noastre. Iar un aliat al nostru este şi presa, care permite o dezbatere des-chisă. De aceea popularizăm aceste propuneri şi sperăm că cineva, la un moment dat, se va apleca asupra lor.

În fond, deşi multe opinii din spaţiul public acuză politicul că are o agendă ascunsă, pe care primează interesele personale, şi nu cele naţionale, cred că nimeni nu s-ar supăra, la nivelul autorităţilor, dacă Româ-nia ar progresa la nivel economic. Până la urmă, este în interesul tuturor şi pragmatismul ar trebui să primeze.

Reporter: V-aţi gândit să prezentaţi aceste propuneri şi organismelor financiare internaţionale?

Mihai Bogza: O facem în permanenţă, iar o dată la doi ani, edităm o Carte Albă în care prezentăm aceste propuneri într-o formă mai dezvoltată şi o înmânăm tuturor factorilor de decizie, presei, FMI, Comisiei Europene.

Ce am prezentat în luna octombrie a făcut parte dintr-o etapă intermediară, care avea în vedere această perioadă înaintea alegerilor, în care speram să cuprindem astfel de propuneri în programele partidelor. Şi chiar dacă programele în forma actuală nu au inclus aceste măsuri, ele pot fi completate pe parcurs, pentru că un mandat de guvernare este de 4 ani.

Odată ce se va stabili noul guvern, după alegerile din decembrie, am putea folosi unele din aceste propuneri ca elemente de dialog cu noul guvern.

Reporter: Din aprilie-mai, de când s-a instalat noul guvern, până acum, câte întâlniri a avut CIS cu Guvernul României?

Mihai Bogza: Nu ştiu să vă spun acest lucru. În general, nu frecvenţa contactelor reprezintă problema, ci ceea ce se întâmplă după aceea. Există aproape în permanenţă întâlniri pe diferite task-force-uri cu miniştrii de resort. Eu, pe task force-ul meu, am organizat această întâlnire în octombrie. Iar Consiliul de Adminis-traţie al CIS a avut contacte permanente cu ministrul pentru mediul de afaceri, domnul Lucian Isar, câtă vreme s-a aflat în funcţie.

Reporter: Nu ar fi normal ca întâlnirile între guvernanţi şi investitori să fie periodice?

Mihai Bogza: Ba da, dar cum spuneam, mai important este să depăşim caracterul formal al contactelor şi să evoluăm spre un dialog eficient.

Dacă ar exista acel comitet de monitorizare, în urma întâlnirilor de lucru între noi şi premier, acesta ar urmări sarcinile şi termenele rezultate în vederea implementării anumitor măsuri.

După aceea, am putea primi un feedback, iar dacă nu s-ar îndeplini măsurile deja convenite, s-ar şti cu siguranţă din a cui vină nu s-au realizat. Asta este metoda de lucru în mediul privat.

Reporter: Cred că trebuie să facem foarte clar diferenţa între cum se lucrează în mediul privat şi cum se lucrează în mediul public.

Mihai Bogza: Asta şi dorim, ca mediul public să preia lucrurile bune din mediul privat.

Reporter: Da, dar există şi aici un proces de educare şi învăţare. Nu trebuie să ne aşteptăm că funcţionarul public va înţelege din start ce vrei să spui.

Mihai Bogza: Noi încercăm să facem partea noastră şi chiar mai mult. Pentru propunerile formulate, ne oferim să asigurăm asistenţă. Să nu uităm că avem 123 de membri, ale căror firme-mamă acoperă o arie geografică extrem de largă şi diversă. Am putea prelua în România ceea ce funcţionează cu succes în alte ţări. Iar dacă vorbim de partea de monitorizare, aceasta funcţiona foarte bine şi în România înainte de 1989, chiar dacă din motive politice raportările erau distorsionate.

În mediul privat se spune că ceea ce nu se urmăreşte nu se îndeplineşte.

Dacă cineva nu urmăreşte un lucru îndeaproape foarte clar, nu la sfârşitul procesului, ci pe etape, înseamnă că sunt şanse foarte mari ca res-pectivul lucru să nu se îndeplineas-că sau să întârzie foarte mult.

Reporter: Vă mulţumesc!