Compania BlackBerry se află în negocieri cu Cisco Systems, Google şi SAP AG privind procesul de vânzare integrală sau parţială a companiei, conform Reuters.
O astfel de tranzacţie ar reprezenta o alternativă la acordul preliminar de delistare a companiei pentru suma de 4,7 miliarde de dolari, încheiat în urmă cu mai multe săptămâni cu un grup de investitori, condus de cel mai mare acţionar al BlackBerry, fondul de investiţii Fairfax Financial Holdings. Planul de delistare a fost întâmpinat cu scepticism, din cauza opţiunilor de finanţare.
Google, Intel, Cisco, LG şi SAP au refuzat să comenteze, în timp ce reprezentanţii Samsung nu au putut fi contactaţi.
BlackBerry anunţa, pentru al doilea trimestru, că veniturile sale se bazează pe vânzarea a doar 3,7 milioane de smartphone-uri şi că va raporta o depreciere de aproape un miliard.
Fairfax Financial Holdings, conglomeratul din domeniul asigurărilor şi investiţiilor, deţine deja 10% din acţiunile BlackBerry. Acesta ar urma să plătească o primă de 9% pentru acţiunile BlackBerry, care se vindeau pentru 8,23 dolari/acţiune în momentul în care tranzacţiile au fost suspendate.